Promoția „Septembrie 2019” a școlilor de agenți de poliție de la Câmpina, Cluj Napoca și Oradea, în mod indirect, a oferit un sprijin real colegilor care au intenționat să se mute în județele de origine. Zilnic suntem asaltați de sesizări cu privire la modul subiectiv și discreționar în care sunt tratate rapoartele de mutare ale polițiștilor.

În realitate, dacă nu cunoști pe cineva sau nu ai niște numere de telefon importante în agendă, ajungi să formulezi și câte 10 rapoarte de mutare, iar conducerea îți va transmite că nu te pot muta din lipsa de personal, în timp ce colegul tău, va fi mutat fără ca pentru el să existe același impediment.

Sindicatul EUROPOL a atras atenția în repetate rânduri asupra acestei chestiuni și continuăm să promovăm inițiativa de a fi aprobate rapoartele de mutare înregistrate, înainte de promoția ce va absolvi instituția de învățământ în noiembrie 2019, în același mod în care s-a procedat și în cazul promoției din septembrie 2019.

Nici în pezent, la nivelul MAI, nu există o strategie de resurse umane coerentă, care să elimine acest haos prin care polițiștii sunt nevoiți  să treacă. Sute de elevi din școlile de poliție află abia în ultima zi de școală unde vor ajunge. Iar de multe ori, aceste alegeri sunt făcute în câteva secunde, în raport de locurile disponibile care le mai rămân, fără să se țină cont de calitățile și competențele deprinse pe durata școlii.

În aceste condiții, ce pretenții putem să avem de la viitorii polițiști, care nu sunt perfecționați pe linii de muncă și fără să aibă habar unde vor ajunge să lucreze efectiv. Specializarea lor ar trebui să reprezinte un deziderat, pentru că numai în aceste condiții vom putea vorbi despre un serviciu public de calitate.

Amintim tuturor polițiștilor că mutarea este reglementată în Legea 360/2002 privind Statutul polițistului la :

Articolul 27^19 :

Polițistul poate fi mutat în aceeași unitate sau într-o altă unitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, din aceeași localitate sau din altă localitate, cu acordul șefului unității în care este încadrat, precum și al șefului unității în care urmează să se mute, în următoarele situații:

  1. a)în interesul serviciului;
  2. b)la cererea polițistului

Articolul 27^20

Mutarea în interesul serviciului se face numai cu acordul scris al polițistului.

Diferența dintre mutarea la cerere si cea în interesul serviciului este că polițistul mutat la cerere nu poate beneficia de compensația de chirie sau decontarea cheltuielilor de transport.

Mai jos aveți și solicitarea formulată de Sindicatul EUROPOL către toate armele din MAI, în urma căreia avem încrederea că inspectorii generali vor manifesta aceeași solicitudine și vor dispune măsuri pentru aprobarea rapoartelor de mutare. Pentru orice alte informații, ne puteți scrie la adresa de e-mail sindicateuropol@gmail.com.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: O nouă rundă de mutări pentru polițiști

Distribuie

0 răspunsuri

  1. Recomand tuturor absolvenților să nu aleagă niciodată să lucreze la judiciar sau criminalistică pentru că nu vor mai avea „nici casă , nici masă”. Programul de lucru pentru aceste domenii este ceva „evaziv, o utopie”. Stai la serviciu 8 ore, pleci acasă și te cheamă înapoi. Telefonul este o parte componentă a propriului corp. Nu ai timp de nimic . 80% din viața ta este conectată la serviciu. Orice reclamație cu aspect penal va trebui gestionată de judiciarist și criminalist care sunt chemați de la domiciliu, din timpul lor liber. O să vă uitați cu invidie la colegii de la O.P, Rutieră, Rural, Dispecerat, etc. cum , după cele 8 ore de serviciu, predau pistolul și LIBER la a face ce vor și unde vor. Nu-i deranjează nimeni.
    Acest mesaj vi-l dă un polițist cu 23 de ani vechime care așa și-a irosit și tinerețea și sănătatea, care nu și-a văzut copiii cum cresc, care nu a fost lângă familie, care nu a știut de vreo sărbătoare și multe altele, iar acum, spre finalul carierei are multe regrete.
    Și încă ceva : salariul e la fel , chiar mai mic pentru că sâmbăta și duminica tu asiguri „permanența de la domiciliu” fără a fi remunerat, iar ceilalți,menționați mai sus, lucrează efectiv fiind plătiți.
    Așa că …. ORIENTAȚI-VĂ !!!
    Mult succes dragilor !

    1. Absolvenții ar trebui sa lucreze întâi minim 5 ani de zile la OP, fie urban, fie rural. După aceea, în funcție de performante și dorinte, sa ajungă la alte structuri operative, NU DE SUPORT (NEOPERATIVE).

  2. Pe cand o eliminare a sintagmei „la cerere sau in interesul serviciului „? Cum este la MJ pt agentii de penitenciare.

    1. Este una din chestiunile care inca persista ca discriminare intre politisti. Mai ales pentru faptul ca reprezinta o masura arbitrara si subiectiva.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.