„Nu căutăm polițiști pe care îi recomandă vocea și talentul” replică a inspectorului general la ultima videoconferință

O nouă videoconferință a avut loc vineri, susținută de chestorul Benone Matei, inspector general, în cadrul căreia a avut o poziție critică la adresa IPJ-urilor care au tratat cu superficialitate procedura de identificare a specialiștilor care vor face parte din cadrul noii structuri Direcția de Pregătire Profesională.

Mai mult, mesajul ferm transmis de inspectorul general a fost tranșant: „nu vreau să mai văd pe listele cu propuneri, absolvenți de filosofie, gimnastică aerobică sau alții pe care îi recomandă doar vocea și talentul”. Această atitudine vine ca urmare a semnalelor pe care Sindicatul Europol le-a primit din teritoriu, și despre care am vorbit pe larg în materialul postat în urmă cu câteva zile.

Inspectorul general a transmis inspectorilor șefi că scopul nu este ca aceste funcții să fie ocupate cu orice preț, ci mai degrabă rămân vacante până în momentul în care se va identifica persoană care deține competențele necesare. Mai mult, pentru funcțiile de ofițer, pentru care nu se identifică personal, acestea pot fi exercitate prin delegare inclusiv de către agenți de poliție. Urmând ca în viitorul foarte apropiat să fie organizate concursuri de trecere în corpul ofițerilor.

Până la momentul videoconferinței existau un număr de 53 de propuneri pentru aproximativ 60% din posturile înființate în cadrul noii structuri, cu precizarea că pe zona de tactică/pregătire fizică și autoapărare au fost cele mai puține propuneri identificate. Mai mult, actuala conducere a Direcției de Pregătire Profesională intenționează să se implice în procesul de selecție, prin organizarea unor probe practice organizate în sistem centralizat, urmând ca până la finalul lunii august să fie prezentat un calendar și o metodologie în acest sens.

Cu privire la ocuparea posturilor de instructori pentru conducere defensivă, agenții de poliție care au absolvit cursuri în acest sens nici măcar nu au fost întrebați de sănătate, cu toate că în momentul de față sunt atestați 51 de instructori în 19 județe. Iar numărul total de beneficiari ai cursului de conducere defensivă inițiat de IGPR în urmă cu mai mult de un an, a atins 1000 de polițiști. Astfel, există o bază de selecție adecvată de unde se pot recruta polițiști, asta doar cu condiția să nu existe criterii subiective la mijloc, sau liste preferențiale ale inspectorilor șefi.

În sprijinul celor afirmate, reprezentanții organizației noastre au precizat că se vor implica activ în identificarea colegilor cu abilități și competențe pe toate cele 4 specialități, pregătire fizică/tactică/tragere/conducere defensivă. De asemenea, inspectorul general a cerut IPJ-urilor să-și revizuiască propunerile în această săptămână și să depună un efort minim de a verifica la nivelul structurii de resurse umane și la nivelul unităților dacă au personal calificat.

Vă încurajăm să continuați să ne trimiteți Cv-urile voastre și intențiile de ocupare a acestor posturi, la adresa de e-mail sindicateuropol@gmail.com pentru a le promova la nivelul conducerii IGPR.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: „Nu căutăm polițiști pe care îi recomandă vocea și talentul” replică a inspectorului general la ultima videoconferință

Distribuie

5 răspunsuri

  1. Pregătirea tactică , trebuie făcută de cei de la Mascati care sunt in serviciu sau au vârsta de pensionare si pot continua ca antrenori ! Se pot si reîncadra oameni care sunt acum la pensie ! Si aceste structuri trebuiesc evaluate din 6 in 6 luni ! Trebuie antrenați polițiștii sa dea cu spray lacrimogen să tragă cu pistolul din mers printre oameni ,clădiri , strada ! Succes

    1. Bună ziua. În legătură cu anunțul pentru ocuparea celor patru specialități, aș dori să știu în ce orașe aveți nevoie de personal. Vă mulțumesc

Dă-i un răspuns lui Ionita Stefan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută