În cadrul ședinței organizate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), viceprim-ministrul și ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, a fost absent, deoarece, în paralel, se desfășura o întâlnire a coaliției, unde s-au discutat măsurile reparatorii ce urmează a fi adoptate prin Ordonanța de Urgență (OUG) de corecție a OUG 156/2024 (cunoscută și sub denumirea de OUG „trenuleț”).
Astfel, ședința a fost condusă de Bogdan Despescu, secretar de stat, alături de directorii generali ai structurilor MAI. Tema principală a ședinței a fost stadiul măsurilor pe care Guvernul le va adopta pentru reglementarea plății orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale, precum și a orelor suplimentare prestate în zilele lucrătoare (luni-vineri).
În acest context, vă prezentăm cele mai relevante aspecte comunicate:
- Planificarea în zilele de SDSL (Serviciul de Siguranță și Ordine Publică) va fi limitată la maximum 40% din norma lunară de lucru aferentă lunii respective.
- Se vor putea efectua între 64 și 74 de ore SDSL, în funcție de necesitățile operative.
- Aprobarea orelor suplimentare în SDSL se va face exclusiv cu avizul eșalonului superior (IGPR, IGPF, IGI, IGJR, IGSU), pentru a evita abuzurile comise anterior de apropiații șefilor.
- Plata orelor suplimentare prestate în zilele lucrătoare se va efectua în termen de 90 de zile.
- Se va reveni la procedura utilizată în luna noiembrie privind modalitatea de plată a orelor suplimentare.
- Numărul maxim de ore suplimentare permise pentru menținerea ordinii publice și gestionarea situațiilor de urgență va fi de 360 de ore.
- Planificarea lunară a orelor SDSL va fi realizată în mod echilibrat, pentru a asigura respectarea timpului de odihnă al polițiștilor și a susține un program de muncă sustenabil.
Este evident că există un exces de ore prestate atât în SDSL, cât și sub formă de ore suplimentare în structurile de pompieri și jandarmi, situație care a scăpat de sub control. Acest lucru este confirmat de decizia conducerii MAI de a impune plafonări și filtre de control pentru gestionarea acestor ore.
Această realitate reprezintă consecința directă a modului în care personalul militar a fost „cumpărat” de către cei care dețin funcții politice în MAI, în încercarea de a asigura supunerea necondiționată la orice ordin, indiferent de impactul asupra personalului sau a eficienței instituționale.
În acest moment, nu ne-a fost prezentat textul oficial ce urmează a fi inclus în proiectul de OUG și nici nu există garanții că acesta va fi adoptat în ședința de Guvern de mâine. Totodată, Bogdan Despescu a precizat că nu se stie daca OUG ul va avea efecte retroactive, ceea ce înseamnă că pentru orele prestate în SDSL în luna ianuarie 2025 există posibilitatea să nu fie plătite, . În cazul în care această decizie rămâne definitivă, vom iniția acțiuni în instanță pentru compensarea acestora cu timp liber plătit, fapt ce va genera haos operațional, având în vedere deficitul major de personal.
Monitorizăm îndeaproape procesul legislativ și vă vom informa punctual imediat ce vom intra în posesia textului final al OUG.Ne menținem angajamentul de a lupta pentru drepturile polițiștilor, asigurând aplicarea unor măsuri echitabile privind plata orelor lucrate în SDSL și a muncii suplimentare.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului EUROPOL
8 răspunsuri
În cadrul ședinței organizate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), viceprim-ministrul și ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, a fost absent, deoarece, în paralel, se desfășura o întâlnire a coaliției, unde s-au discutat măsurile reparatorii ce urmează a fi adoptate prin Ordonanța de Urgență (OUG) de corecție a OUG 156/2024 (cunoscută și sub denumirea de OUG „trenuleț”).
Astfel, ședința a fost condusă de Bogdan Despescu, secretar de stat, alături de directorii generali ai structurilor MAI. Tema principală a ședinței a fost stadiul măsurilor pe care Guvernul le va adopta pentru reglementarea plății orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale, precum și a orelor suplimentare prestate în zilele lucrătoare (luni-vineri).
În acest context, vă prezentăm cele mai relevante aspecte comunicate:
Planificarea în zilele de SDSL (Serviciul de Siguranță și Ordine Publică) va fi limitată la maximum 40% din norma lunară de lucru aferentă lunii respective.
Se vor putea efectua între 64 și 74 de ore SDSL, în funcție de necesitățile operative.
Aprobarea orelor suplimentare în SDSL se va face exclusiv cu avizul eșalonului superior (IGPR, IGPF, IGI, IGJR, IGSU), pentru a evita abuzurile comise anterior de apropiații șefilor.
Plata orelor suplimentare prestate în zilele lucrătoare se va efectua în termen de 90 de zile.
Se va reveni la procedura utilizată în luna noiembrie privind modalitatea de plată a orelor suplimentare.
Numărul maxim de ore suplimentare permise pentru menținerea ordinii publice și gestionarea situațiilor de urgență va fi de 360 de ore.
Planificarea lunară a orelor SDSL va fi realizată în mod echilibrat, pentru a asigura respectarea timpului de odihnă al polițiștilor și a susține un program de muncă sustenabil.
Este evident că există un exces de ore prestate atât în SDSL, cât și sub formă de ore suplimentare în structurile de pompieri și jandarmi, situație care a scăpat de sub control. Acest lucru este confirmat de decizia conducerii MAI de a impune plafonări și filtre de control pentru gestionarea acestor ore.
Această realitate reprezintă consecința directă a modului în care personalul militar a fost „cumpărat” de către cei care dețin funcții politice în MAI, în încercarea de a asigura supunerea necondiționată la orice ordin, indiferent de impactul asupra personalului sau a eficienței instituționale.
În acest moment, nu ne-a fost prezentat textul oficial ce urmează a fi inclus în proiectul de OUG și nici nu există garanții că acesta va fi adoptat în ședința de Guvern de mâine. Totodată, Bogdan Despescu a precizat că nu se stie daca OUG ul va avea efecte retroactive, ceea ce înseamnă că pentru orele prestate în SDSL în luna ianuarie 2025 există posibilitatea să nu fie plătite, . În cazul în care această decizie rămâne definitivă, vom iniția acțiuni în instanță pentru compensarea acestora cu timp liber plătit, fapt ce va genera haos operațional, având în vedere deficitul major de personal.
Monitorizăm îndeaproape procesul legislativ și vă vom informa punctual imediat ce vom intra în posesia textului final al OUG.Ne menținem angajamentul de a lupta pentru drepturile polițiștilor, asigurând aplicarea unor măsuri echitabile privind plata orelor lucrate în SDSL și a muncii suplimentare.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului EUROPOL
pentru luna IANUARIE!!! vor da banii? pentru Sanbata si Duminica????
Ce se întâmplă cu persoanele care au prestat muncă în zilele sâmbătă, duminică și sărbatorile legale în luna ianuarie și februarie și nu mai pot sa își ia liberele deoarece vor ieși la pensie.
De la resurse umane mie mi sa spus că nu se plătește nimic deoarece nu au normele.
Vă mulțumesc anticipat
Este vorba chiar și de orele de pus in plată,chiar daca nu sunt SDSL-uri
Mda…
Pentru serviciul in tura, cum se calculează SDL. De ce se tine cont la planificare, de unde se suplimenteaza personalul?
Oare șefii Poliției Române fac parte din Marina Militară de poartă cămăși albe,sau le este rușine în uniforma zilnică pe care o folosesc polițiștii…
Sincer,te cam derutează aceste cămăși albe,dacă nu ar scrie că fac parte din Poliție ai crede ca sunt marinari.
Doar de orele suplimentare ziceți, dar de Pensionarii MAI nimic !!!
RUSINE SĂ VĂ FIE LIDERILOR DE SINDICAT !!!
pentru situația pensionarilor militari urmează a se pronunța CCR in data de 25.02