Noua uniformă a Poliției de Frontieră

Dacă în urmă cu câteva zile, Poliția de Frontieră Română a lansat procedura pentru achiziția noilor repere de încălțăminte, acum putem să vă prezentăm și faptul că au început să lanseze în procedură de achiziție publică și reperele pentru noua uniformă. În acest moment, avem publicate în SICAP următoarele repere:

1. SCURTĂ – max. 13.000 buc.– se realizează din țesătură multistrat ePTFE, culoare bleumarin, glugă detașabilă. La interior este dublată în întregime cu căptușeală și material termoizolant. Se inscripționează față/spate cu sintagma POLIȚIA DE FRONTIERĂ. Scurta trebuie să aibă o croială ergonomică ce să permită integrarea într-o uniformă tactică. Se confecționează pe 4 talii (0-III) și 13 grosimi (40-64 bărbați, 36-60 femei) SAU, și aici avem o altă noutate, în mărimi echivalente (XS, S, M, L …) în conformitate cu SR EN 13402-3. Fermoarele vor fi impermeabile (pentru că și scurta este impermeabilă), cel frontal cu 2 cursori pentru accesare rapidă centură accesorii, benzi velcro cauciucate și din PA. Țesătura de bază trebuie să treacă niște teste draconice de rezistență și fiabilitate, nu vom intra în detalii tehnice, însă sperăm să fie de bun augur, iar rezultatul finit să iasă perfect. Foto la sfârșitul articolului. Prețul unitar al unui produs – max. 940 lei.

2. PULOVER – max. 13.000 buc. – se confecționează din țesătură tip fleece în combinație cu material tip ripstop, culoare bleumarin, cu închidere frontală cu fermoar. Se inscripționează față/spate cu sintagma POLIȚIA DE FRONTIERĂ. Se confecționează pe aceleași mărimi ca și scurta. Nu vom mai pomeni de acum încolo acest aspect întrucât cei de la Poliția de Frontieră au înțeles acest aspect și au achiesat la el, deschizând astfel frontul către piața internațională. Îi felicităm pe această cale. Condițiile pe care țesăturile trebuie să le îndeplinească sunt la fel de dure. Sperăm că și aici vom vedea un produs foarte bun. Foto la sfârșitul articolului. Prețul unitar maximal per buc. este de max. 300 de lei.

3. CENTURĂ – max. 13.000 buc. – se confecționează din material textil de culoare neagră și este prevăzută cu sistem de autoblocare a cataramei. Se compune din două părți distincte: centura interioară – din material textil tip nailon sau echivalent și centura exterioară – din material textil tip Cordura 500D sau echivalent, laminată și taiată cu laser. Catarama se confecționează din metal (aluminiu sau alamă) la culoare și este prevăzută cu sistem de închidere/deschidere rapidă. Va fi confecționată pe 5 mărimi S – XXL și va avea o greutate totală de 500 gr. pentru mărimea XL. Prețul unitar maxim – 363 de lei.

4. COSTUM TERMIC – max. 26.000 buc. – se confecționează din țesătură ușoară de culoare bleumarin care să asigure transferul termic, precum și protecție împotriva frigului. SE compune din bluză și pantalon și se poartă pe sub articolele de echipament. Costumul trebuie să fie unisex, mulat pe corp, cu design modern și sportiv. Ca și compoziție, acesta va conține 80% merino și 20% poliacrilic și va avea o greutate aproximativă de 400 grame. Prețul unitar per cpl – max. 412 lei.

5. CIORAPI – max. 156.000 per buc. – se confecționează din fibre tip bumbac, de culoare bleumarin, cu carâmb înalt, având la terminație manșetă elastică. Firul utilizat la confecționare trebuie să aibă tratament antimicotic și antimicrobian pentru a neutraliza mirosurile neplăcute, tratament antistatic permanent, să asigure un confort sporit și o termoreglare a temperaturii piciorului. Ciorapii se vor confecționa în mărimile 38-48 sau echivalente și vor cântări 65-75 gr. per pereche (măsura L). Vor avea zona călcâiului și a degetelor întărită, iar manșeta va conține o bandă elastică pentru a împiedica alunecarea de pe picior. Prețul unitar maxim per pereche – 40 de lei.

6. SUPORT CU GRAD PROFESIONAL – max. 78.000 per buc aici singurele noutăți sunt că vor fi confecționați pe 3 mărimi diferite (13,5, 14 și 14,5 cm) în funcție de mărimea uniformei și bordura gradului care nu va mai fi gri, ci tot aurie la fel ca stelele/baretele însemnului specific. Prețul unitar maxim per pereche – 52 de lei.

7. ȘEPCUȚĂ, PANTALONI TACTICI VARĂ/IARNĂ, BLUZĂ TACTICĂ – Toate aceste repere sunt prinse într-un singur lot, așa că individualizarea va fi destul de dificilă. Putem spune că șepcuța va fi confecționată din ripstop bleumarin sau alb și se compune din calotă cu 5 clini, cozoroc și emblemă brodată cu scut metalic. De asemenea se brodează cu sintagma POLIȚIA DE FRONTIERĂ, probabil cu galben metalizat.
Bluza tactică este realizată din tricot dublu strat, de culoare bleumarin. Are guler îngust, buzunar cu fermoar pe ambele mâneci, manșetă îngustă reglabilă cu bandă velcro și față cu fentă scurtă cu fermoar. Aceasta se inscripționează față/spate și se accesorizează cu ecusoanele heraldice specifice.
Pantalonii tactici se confecționează din material textil de culoare bleumarin în combinație ripstop cu bi-elastic, în două variante – vară și iarnă. La varianta de iarnă, aceștia sunt prevăzuți cu mesadă detașabilă, cu formă anatomică, antistatică, respirabilă și rezistentă la vânt care este laminată pe un material microfleece subțire. Betelia are găici duble pentru centură.
Estimarea noastră ca preț pentru un complet ce conține o șepcuță, o bluză și doi pantaloni (vară/iarnă) este maxim 1.782,5 lei.

8. JACHETA – 15.000 buc. – se confecționează din softshell de culoare bleumarin, aceeași țesătură triplu-laminată ePTFE tip GoreTex sau echivalent, inscripționată, accesorizată, cu croială tactică și glugă ascunsă. Este impermeabilă, inclusiv fermoarele și va prezenta atât întărituri cât și aerisiri. Prețul unitar maxim – 850 de lei.

9. TRICOU CU MÂNECĂ SCURTĂ – 90.000 buc. – se confecționează din tricot pique de culoare bleumarin sau alb. Fără nicio compoziție sintetică. Aici, cred că au analizat greșit colegii de la Frontieră, pentru că așa cum am spus și în cazul I.G.P.R., bumbacul reține miros și transpirație. Opinia noastră rămâne pentru un tricou din material sintetic, specific meseriei, cu o țesătură tip coolmax. Observăm aici o diferență constructivă, dispare intarsia de contrast din piept, iar croiul este mult mai ergonomic. Tricoul va fi inscripționat față/spate și accesorizat heraldic. Prețul maxim unitar – 170 de lei.

10. CĂMAȘĂ BLUZĂ CU MÂNECĂ SCURTĂ/LUNGĂ – 60.000 buc. se confecționează din țesătură ripstop de culoare bleumarin sau alb. Se inscripționează față/spate și se accesorizează cu însemnul heraldic pe ambele mâneci. Va fi ergonomică și va fi croită pe un tipar tactic. Aceasta va cântări aproximativ 200 de grame. Se va purta introdusă în pantaloni și va avea aplicate pe piept două buzunare cu clapă și nasture. Prețul unitar maximal – 252,5 lei.

Garanțiile pentru repere sunt de 12 sau 24 de luni, după caz. Termenele de livrare sunt tot de 4 sau 2 luni, după caz, la fel ca și în cazul încălțămintei.

11.PANTOFI TACTICI – max. 45.000 perechi – combinație de piele/înlocuitori cu materiale textile (ex. Cordura), ușoare, respirabile, închidere cu șiret cu sistem rapid, buzunar exterior la limbă pentru șireturi, acoperiș de branț lavabil. Talpa trebuie să fie realizată din material care să confere o greutate scăzută, să asigure flexibilitate, durabilitate și protecție termică ridicată. Talpa interioară va fi prevăzută cu sistem antișoc, iar cea exterioară cu lamelă antiperforare din material compozit. Căptușeala interioară va fi multistrat laminată, cu o membrană imperrespirabilă care garantează etanșeitatea la apă și respirabilitate, iar toate cusăturile vor fi sigilate cu bandă de etanșare. Designul trebuie să permită integrarea acestora într-o uniformă tactică, înălțimea cuprinsă între 10,3 și 12,1 cm și greutatea maximă de 500 gr/pantof (mărimea 42).

12. GHETE TACTICE- max. 30.000 perechi – combinație de piele/înlocuitori cu materiale textile (ex. Cordura), ușoare, respirabile, închidere cu șiret cu sistem rapid, buzunar exterior la limbă pentru șireturi, acoperiș de branț lavabil. Talpa trebuie să fie realizată din material care să confere o greutate scăzută, să asigure flexibilitate, durabilitate și protecție termică ridicată. Talpa interioară va fi prevăzută cu sistem antișoc, iar cea exterioară cu lamelă antiperforare din material compozit. Căptușeala interioară va fi multistrat laminată, cu o membrană imperrespirabilă care garantează etanșeitatea la apă și respirabilitate, iar toate cusăturile vor fi sigilate cu bandă de etanșare. Designul trebuie să permită integrarea acestora într-o uniformă tactică, înălțimea cuprinsă între 16,2 și 19,2 cm și greutatea maximă de 750 gr/gheată (mărimea 42).

Garanția solicitată pentru încălțăminte este de minim 24 de luni, iar produsele livrate vor trebui să fie fabricate cu maximum 12 luni înainte de data livrării. Produsele de încălțăminte vor avea obligatoriu certificare ISO 20.347, O3, clasa I sau echivalent, iar ca cerințe suplimentare de protecție au fost cerute următoarele – HI și CI (izolare ansamblu inferior împotriva căldurii/frigului), WR (rezistent la apă), HRO (rezistent la căldură), FO (rezistent la hidrocarburi) și SRC (rezistent la alunecare). Să spunem că aceste proprietăți nici măcar nu au fost visate de către I.G.P.R. la momentul întocmirii specificațiilor tehnice aferente încălțămintei?

Termenele de livrare – 4 luni, respectiv 2 luni pentru absolvenți, de la momentul semnării contractelor subsecvente de furnizare ale produselor.

Având în vedere faptul că autoritatea contractantă NU a împărțit în loturi diferite cele două tipuri de încălțăminte, precum și faptul că a introdus o multitudine de coeficienți în calculul punctajului final de apreciere și stabilire a clasamentului ofertanților, putem să vă spunem doar că prețul maxim de achiziție a unei perechi de încălțăminte – oricare ar fi aceasta, va fi de 669,04 lei.

Așadar, după cum se observă, condițiile de participare precum și specificațiile sunt extrem de interesante, motiv pentru care nu mică ne-a fost mirarea când am văzut că la această procedură s-a înscris direct, fără asociere în România, celebra firmă de producție de încălțăminte HAIX. Este o premieră în România, este o premieră în M.A.I. și nu sperăm decât că acest lucru să demonstreze că SE POATE ȘI ALTFEL în aceste proceduri.

Ca element de noutate, câștigătorul va fi nevoit să confecționeze la nivel de serie ”0” TOATE mărimile pe taliile I și II din fiecare reper (excepție centura și ciorapii) astfel încât ele vor putea fi trimise în teritoriu și probate de fiecare polițist în parte. În urma acestui demers, nu ne vom mai lovi iar de probleme la echipare și nu ne vom mai trezi cu polițiști îmbrăcați în uniforme cu 2 numere mai mari sau talii prea mici.

Nu putem decât să felicităm conducerea Poliției de Frontieră pentru că a ascultat atât sugestiile noastre la moment, precum și faptul că a întreprins atâtea demersuri astfel încât produsul final să fie dintre cele mai bune. De asemenea, observa faptul că, în comparație cu Poliția Română, Poliția de Frontieră a pus mult mai mare accent pe calitate și utilitate. De asemenea, prețurile oferite sunt mult mai competitive și sperăm să atragă și producători din afara României. Urmărim îndeaproape și aceste achiziții și vă vom ține la curent.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

 

Sindicatul EUROPOL: Noua uniformă a Poliției de Frontieră

Distribuie

4 răspunsuri

    1. Sunt preturi mai mari însă calitatea este premium. Oricum, inraport cu preturile la liber a acestor produse, sunt mult diminuate.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.