Cu toate că am vrut să stăm departe de acest caz al unui polițist dezaxat care evident că suferă de niște afecțiune psihice, se pare că bulgărele a luat-o la vale și se impune să facem câteva precizări. Nu a contat că în 2017 șeful de post din Maramureș a fost ucis din cauza faptului că era singur la serviciu. Nu a contat că la Suceava în gară un alt polițist, la fel de singur în serviciu, a fost făcut „sită” de un psihopat.

Nu a contat că au apărut zeci de cazuri de ultraj în care polițiștii au fost agresați, umiliți, batjocoriți iar autorii lor au fost eliberați a doua zi fiind cercetați în stare de libertate. Nu a contact nici chiar faptul că în prezent polițiștii lucrează în continuare singuri, în condiții inumane, având un volum de muncă cât pentru 4 sau că peste 50% din șefii polițiștilor sunt rebuturi care au picat cu note de 3 la concursurile de ocupare a posturilor.

Nimic din toate acestea nu a contat pentru ministrul Carmen Dan, însă iată că acum, pentru faptul că pila unui șef, care era polițist cu numele la Brigada Rutieră dar care nu a aplicat nicio amendă în 2017 și nici nu a reținut niciun permis de conducere, dar care făcea pe șoferul acestuia, a reușit să o determine să ia măsuri „drastice”.

Chiar nu este o problemă că șeful Poliției Române este schimbat, ci este de-a dreptul strigător la cer motivul care a determinat-o să propună eliberarea acestuia din funcție. Iar datorită/din cauza unui polițist bolnav mintal, a cărui acțiuni nu au nicio legătură cu activitatea de poliție, ajungem să vedem că doamnei ministru îi atrage atenția mai tare un act de pedofilie decât un caz de ultraj, un polițist ucis în timpul serviciului sau neajunsurile logistice care periclitează serviciul polițienesc.

Ne uităm și noi în urmă și vedem că în niciunul din cazurile care au cutremurat Poliția Română în 2017, niciun șef, șefuleț sau șefuț nu a răspuns cu funcția pentru incompetența sa, deși ei sunt primii vinovați pentru majoritatea tragediilor. Să nu fim înțeleși greșit, faptele acestui dezaxat sunt reprobabile și trebuie pedepsit drastic pentru ceea ce a făcut, însă este anormal ca pentru polițiștii uciși, pentru copiii care au rămas fără tată, pentru soțiile care și acum își așteaptă soții acasă în zadar, să nu răspundă nimeni! Așa că, din păcate, asistăm cu multă scârbă, la circul ieftin practicat atât de MAI cât și de liderii de sindicate pensionari care au dat declarații care mai de care, doar, doar le va fi observată logoreea și vor fi premiați în viitor cu vreo funcție politică.

Apropo, între timp mâine este comisie de dialog social pe marginea înlocuirii Ordinului MAI 577/2008 privind programul de lucru pentru ca polițiștii să fie legați de glie, în cea mai pură formă a sclavagismului, respectiv „asigurarea continuității fără bani”. Aceste subiecte sunt mai puțin importante pentru liderii de sindicate pentru că vorba cântecului lui Puya „Pentru ei e banal, deci prost. Nu o sa apari pe post. Daca nu esti gay sau lesbi, n-are rost

 

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

 

Sindicatul EUROPOL: Nouă ne plac mai mult pedofilii polițiști!

Distribuie

0 răspunsuri

  1. Sunt alaturi de voi.
    Lucreez în ANP ,dar asta nu mă împiedică să vă susțin.
    Si noi stăm zi de zi cu aceşti infractori criminali şi pedofili.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.