Neglijența ministrului Carmen Dan, plătită de polițiști

Deși OMAI 9/2009 are peste 10 ani de când este în vigoare, foarte multe dintre inspectoratele de poliție județene nu au avut ”capacitatea” să respecte prevederile ordinului și să încheie contracte de asistență juridică pentru stabilirea condițiilor în care li se decontează polițiștilor cheltuielile ocazionate cu această procedură.

Cu toate că prevederile Legii 360/2002 au fost modificate încă din 02.07.2018 prin OUG 53/2018, în sensul în care o) decontarea cheltuielilor de asistență juridică ocazionate de procedurile judiciare, penale și/sau civile, inițiate împotriva sa, pentru fapte săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, precum și în situația în care este victimă a unor fapte de ultraj, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne;“, nici până în ziua de astăzi nu există ordin de ministru care să reglementeze noile modificări.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că ministrul Carmen Dan, cu toate că la timpul modificării s-a lăudat cu aceasta prevedere și a spus ca polițiștii care vor fi victime ale ultrajelor, li se vor deconta cheltuielile pe care aceștia le au cu angajarea unui avocat. În realitate, ministrul nu a avut timp din iulie 2018 și până în prezent să emită ordin de ministru, care stă în stiloul ei scump, fiind ocupată cu probleme de ocupare a funcțiilor de balerin sau cu răfuielile politice.

Practic, atunci când au existat solicitări din partea colegilor pentru decontare servicii de asistență juridică pentru fapte de ultraj, ca parte vătămată, li s-au respins cererile, motivat de faptul că nu a fost emis un alt Ordin de ministru care să prevadă noile modificări prevăzute de Legea 360/2002.

(vezi răspuns)

Prin urmare organizația noastră sindicală a făcut demersurile către M.A.I., (vezi adresa MAI-modificare 360 art 28) pentru modificarea OMAI 9/2009 și a realizat o documentare la nivelul unităților de poliție din care rezultă lipsa totală de implicare a șefilor de inspectorat pentru ca polițiștilor să li se deconteze cheltuielile ocazionate de angajarea unor avocați atunci când sunt cercetați pentru fapte săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Mai mult, cu toate că pentru un jurist sau pentru o persoană care lucrează cu legea, este firesc să aplici norma de nivel superior, respectiv prevederea din cuprinsul art. 28  lit. „o” din Legea 360/2002, pentru „juriștii” de la noi din MAI, Ordinul ministrului este peste lege. Iar din cauza indiferenței și neglijenței ministrului de a emite ordinului, din iulie 2018 și până în prezent au fost nevoiți să își achite din contribuția personală onorariile de avocat.

Vă asigurăm că vom continua să monitorizăm și să constrângem ministerul să emită acest ordin, dar mai ales să se asigure că ordonatorii de credite au solicitat bugetele necesare pentru asigurarea acestor cheltuieli.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Neglijența ministrului Carmen Dan, plătită de polițiști

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută