Naveta zilnica de peste 70 km va fi decontată

După cum v-am informat în comunicatul anterior, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social ce a avut loc în data de 21.12.2022 a fost supusă dezbaterii HG 1198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, ocazie cu care reprezentantul Sindicatului EUROPOL a solicitat clarificări în ceea ce privește distanța de 70 km, întrucât prin aplicarea noilor norme de calcul a distanțelor ne-am fi aflat în situația discreționară conform căreia personalul MAI  al cărui domiciliu se afla la o distanță de 71 km față de locul de muncă nu ar mai fi beneficiat de decontarea cheltuielilor zilnice de transport, contrar vechilor prevederi.

Astfel, la data de 29.12.2022, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1272 a fost publicată Hotărârea privind completarea art. 9 din privind  drepturile de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, formă prin intermediul căreia a fost îndreptată inechitatea creată anterior.

Ce reprezintă în fapt această modificare? Prin emiterea HG nr. 1198/2022 în forma veche, personalul MAI care efectua zilnic deplasarea la și de la locul de muncă și care avea reședința sau domiciliul la o distanță mai mare de 70 km de locul de desfășurare a activității, nu mai putea beneficia de plata sumei forfetare, ci doar de un decont săptămânal sau bilunar, care nu reprezintă nici 1/4 din sumele pe care colegii noștri le cheltuia pentru plata carburantului.

Însă la acest moment, angajații MAI pot beneficia de decontarea lunară a sumelor forfetare aferente cheltuielilor de transport chiar dacă au domiciliul sau reședința la o distanță mai mare de 70 de km față de locul de muncă, iar pentru a putea accesa acest drept vor trebui îndeplinite următoarele două condiții:

  • să nu beneficieze de decontarea sumelor forfetare pentru deplasare săptămânală sau bilunară de la domiciliu sau reședință la locul de muncă;
  • să nu beneficieze de compensația lunară pentru chirie.

În situația în care aveți neclarități referitoare la condițiile în care personalul poate beneficia de decontarea sumelor forfetare aferente transportului de la adresa de domiciliu sau reședință către locul de muncă, așteptăm mesajele voastre la adresa de e-mail sindicateuropol@gmail.com

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Naveta zilnica de peste 70 km va fi decontată

Distribuie

12 răspunsuri

  1. Cei care au fost mutați la cerere de ce nu pot beneficia și ei de decontarea transportului? Mi se pare o discriminare față de multi lucrători care fac de atâta timp naveta….

    1. Niciun polițist care s-a mutat la cerere nu beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă.

      1. Se aplica aceasta decontare bilunara si celor mutati la cerere dar aflati in prima sununitate unde au fost numiti in functie?

  2. In situația discreționară se afla si cei care au fost mutati la cerere in localitate, chiar daca ulterior au ocupat o functie prin concurs in aceea localitate nu se ia in considerare decat prima mutare in localitatea unde isi desfasoara activitatea!!!! De ce????

      1. Ordin nr.181/2022
        Art.3
        Alin(2) În vederea acordării contravalorii transportului sub forma sumei forfetare lunare/săptămânale/bilunare, în situaţiile prevăzute la alin. (1), când intervin modificări succesive ale raportului de serviciu/muncă în localitatea în care se află locul de muncă, este relevantă prima modalitate de stabilire/modificare a raportului de serviciu/muncă în acea
        localitate.
        Acest alineat obliga comisia de decontare sa imi respinga cererea chiar daca ulterior eu am luat concurs in localitatea respectiva se ia in considerare prima mutare.

  3. referitor la decontarea drepturilor de transport pentru polițiști aș dori să vă prezint următoarele situații și să mă lămuriți dacă este așa cum interpretez eu legea:

    situația 1: polițist primește bani pentru plata ratei unei locuințe în localitatea în care muncește și din nepăsare nu-și schimbă cartea de identitate în termenul de 15 zile prevăzut de ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 14 iulie 2005 (**republicată**) privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români ==> primește bani pentru transport la domiciliul părinților (acolo unde, de regulă fiecare persoană își stabilește un prim domiciliu)
    situația 2: polițist primește bani pentru plata ratei unei locuințe în localitatea în care muncește și își schimbă și buletinul la adresa la care locuiește efectiv cu chirie ==> NU primește bani pentru transport
    situația 3: polițist îți ia locuință în 2017, își face și cartea de identitate ==> nu ia nici bani de chirie, nici de transport.

  4. Unii vor primi și chirii/plata ratelor la bancă și bani pentru drum către casa părintească, unii nu vor primi nimic. O nouă lege care produce niște inechități imense.

  5. Dar daca beneficiez de decontare zilnica pana la resedinta (la 19 km) pot sa beneficiez si de decontare săptămânala pana la domiciliu (la 250 km)

  6. Buna ziua! Am o nelămurire in calculul distantei prin google maps. Se calculează exact din fata portii domiciliului pana in poarta instituției sau distanta rutieră între localități? Pentru ca in prima varianta, in cazul meu, iese puțin sub 21 km iar in a doua varianta iese peste 21 deci se schimba încadrarea sumei forfetare iar prețul biletului pentru mijlocul de transport in comun si nu numai se reflecta in distanta de peste 21 km. Dacă instituția e lângă prima stație la intrare in oraș, biletul il plătești tot la fel ca si cum ai cobori la ultima stație si apar discrepante destul de mari pentru ca diferența între peste 21 km si sub 21 km e de 5-600 lei. Doua persoane din aceeași localitate dar cu diferența de 100-200 m între locuințe care platesc aceeași suma pe bilete și/sau combustibil, primesc sume cu diferențe nu doar notabile, nefiresc de anormale ceea ce este absurd. Ar trebui o explicație mai clară in acest sens și găsită o soluție corecta pentru toată lumea.

Dă-i un răspuns lui Autor Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută