Și în aceste zile când temperaturile resimțite depășesc 40 de grade în unele zone ale țării, colegii noștri  sunt fie în stradă, fie la frontiera de stat a României  pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu. Pentru că în urmă cu trei săptămâni  s-au înregistrat temperaturi similare, multe unități de poliție au fost prinse pe nepregătite, având lipsă achiziția de apă pentru personalul din subordine,  am sesizat inspectoratele generale cu privire la aceste deficiențe.

Și conducerea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră ne-a confirmat faptul că la cele două unități unde nu se achiziționase apă,  această deficiență s-a remediat, iar politistii de frontieră vor beneficia de aceasta în zilele caniculare.  Reamintim care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească  angajatorul atunci când sunt înregistrate temperaturi caniculare :

Articolul 1

(1) Măsurile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică pentru asigurarea protecţiei persoanelor încadrate în munca în perioadele în care, datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile, se înregistrează temperaturi extreme.

(2) În sensul prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, prin temperaturi extreme se înţelege temperaturile exterioare ale aerului, care:

a) depăşesc +37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel;

b) scad sub -20°C sau, corelate cu condiţii de vant intens, pot fi echivalate cu acest nivel.

Articolul 4 din OUG nr. 99/2000:

În perioadele cu temperaturi ridicate extreme, în sensul art. 1, angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale:

A. Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă

  • a) reducerea intensitatii şi ritmului activităţilor fizice;
  • b) asigurarea ventilatiei la locurile de muncă;
  • c) alternarea efortului dinamic cu cel static;
  • d) alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer.

B. Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor:

  • a) asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoana/schimb;
  • b) asigurarea echipamentului individual de protecţie;
  • c) asigurarea de duşuri.

Ținem să precizăm că  temperatura resimtita astăzi in majoritatea județelor va  depăși 37 °C , iar mâine  va fi chiar   și peste  40°C pe alocuri,  în această perioadă peste 30.000 de polițiști de ordine publică, rutieri sau frontieră se  află la datorie.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Munca de poliție nu ține seama de caniculă

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.