Ministrul Bode: vrem să acordăm un stimulent de 1000 lei polițiștilor. Este suficient?!

Astăzi, începând cu ora 10:00, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o întâlnire cu conducerea MAI, la care a fost prezent și ministrul Lucian Bode. În deschiderea ședinței, ministrul a făcut o prezentare ce se dorea a fi o reacție la nemulțumirile polițiștilor, respectiv a precizat care sunt măsurile de care au „beneficiat polițiștii”:

  • La 30.12.2020 s-a stabilit procedura privind acordarea titlului de specialist clasă, drept prevăzut de Legea 153 și neaplicat din 2017, de care vor beneficia aproximativ 76.000 de angajați MAI (polițiști, jandarmi, pompieri, personal contractual/civil) și însumează un efort bugetar de 119 milioane lei, adică matematic vorbind, 130 lei brut/angajat. Acest drept reprezintă o restanța salarială și nu putem considera că se poate pune problema că prin această măsură se ameliorează înghețarea salarială.
  • Prin OUG 226/2020 „ordonanța austerității” polițiștii vor putea să își reporteze dreptul la decontarea serviciilor turistice aferent anului 2020 în situația în care nu au beneficiat de el. De această măsură beneficiază toate categoriile de bugetari din România, sens în care nu am înțeles de ce este considerat ca fiind un „beneficiu” exclusiv pentru personalul din MAI;
  • Se va acorda majorarea de 75% din salariul/solda de funcție  pentru părinții din MAI care nu pot să beneficieze de zile libere pentru îngrijorarea copiilor ce stau acasă din cauza suspendării cursurilor. Această prevedere a fost adoptată în luna septembrie a anului trecut prin OUG 147/2020 pentru toate categoriile de angajați din România, de la stat și de la privat. Mai mult, nici în momentul de față nu au fost publicate de către MAI normele de aplicare a acestui drept, astfel că niciun polițist nu a beneficiat până în momentul de față de sumele prevăzute de lege.

După această prezentare, ministru Bode a afirmat că este conștient la acest moment de existența mai multor drepturi prevăzute de lege care nu se aplică, dar și de inechitățile salariale. Dorește însă să le abordeze punctual iar în acest sens, la acest moment, ne poate spune despre următoarele măsuri:

  • va susține completarea proiectului de OUG promovat de Ministerului Sănătății, cu privire la stimularea personalului medical de a participa la activitățile de vaccinare, cu scopul de a include un amendament prin care să prevadă alocarea unei sume de 1000 lei brut/lunar, pentru personalul MAI (polițiști, polițiști de frontieră, jandarmi, pompieri etc) care sunt implicați direct în lupta împotriva pandemiei de COVID19. Iar în acest sens se anticipează un număr de 35.000 de beneficiari și un efort bugetar de 35 mil/lună. 
  • va susține un amendament la Legea 56/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19, pentru ca urmașii personalului MAI din rețeaua medicală să beneficieze de pensie de urmaș.
  •  va susține actualizarea cu rata inflației și creșterea normei de hrană, măsură de care vor beneficia 32.000 de angajați din MAI, și care are un impact de 103 milioane;
  • va susține în viitor ca sporul de suprasolicitare neuropsihică, (sporul de „judiciar”) să fie mărit de la 10%, ceea ce ar însemna un efort bugetar de 185 milioane/an;
  • are în vedere ca în anul 2021, să fie organizate examene de admitere în școlile de agenți de poliție și chiar concursuri de încadrare din sursă externă întrucât deficitul de personal este de 23.000 posturi;
  • va susține modificarea Legii 487/2002 a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice, pentru ca pe viitor să fie evitate tragediile precum cea petrecută la Olt, unde colegul nostru a murit în urma accidentului rutier în care a fost implicată autospeciala de poliție și echipajul ambulanței;
  • a reiterat faptul că Guvernul nu a discutat și nici nu are în intenție să modifice condițiile de pensionare pentru polițiști. Iar în urma zvonurilor lansate la finalul anului trecut, au fost înregistrate peste 1000 de cereri de trecere în rezervă;

Cu privire la acest aspecte, Cosmin Andreica, președintele Sindicatului EUROPOL i-a transmis ministrului Bode că polițiștii l-au văzut în aceste zile pe ministrul educației care a precizat că nu va accepta să guverneze dacă nu va primi 2% din PIB, pentru că nu poți face performanță fără buget. Mai departe, ministrul sănătății a precizat că nu concepe să nu plătească personalul medical pentru campania de vaccinare, sens în care a promovat acel OUG prin care se acordă 100/h pentru cei implicați. Polițiștii așteaptă să vadă aceeași susținere pentru importanța muncii lor, mai ales că în cursul anului 2020 noi am fost „uitați” de fiecare dată când s-a pus problema acordării unor drepturi, chiar și atunci când a fost adoptat OUG-ul prin care s-a stabilit că personalul din Prefecturi va beneficia de spor COVID în cuantum de 30% din salariul de bază.

Mai mult, Cosmin Andreica a precizat că salută această inițiativă de a reglementa acordarea unui spor de risc medical de 1000 lei brut, însă în raport cu suma propusă și momentul acordării (au trecut 10 luni de când polițiștii sunt expuși zilnic la infectare și avem deja aproximativ 13.000 de infectați) nu putem fi de acord că reprezintă o soluție sau o compensare pentru faptul că s-au înghețat salariile polițiștilor iar inechitățile și discriminările salariale sunt menținute.

Cu privire la cele prezentate concret de ministru, cu toate că nu făceau obiectul discuției principale, respectiv identificarea unor măsuri împotriva înghețarea salariilor și a pensiilor, au fost susținute de reprezentantul nostru următoarele observații:

– nu putem să comunicăm polițiștilor pe care îi reprezentăm că acordarea unor restanțe salariale, precum titlul de specialist de clasă, reprezintă o compensare pentru înghețarea salarială;

– acordarea unui stimulent pentru risc medical începând cu ianuarie 2021, de 1000 lei brut, în timp ce alte categorii au beneficiat de acest drept încă din martie 2020, într-un cuantum de 2500 lei, poate reprezenta cel mult un gest de normalitate și nu poate fi apreciat ca un „câștig”;

– s-a propus ca familiile personalului decedat în urma infectării cu COVID19 să beneficieze de drepturile stabilite de lege pentru personalul căzut la datorie;

– s-a susținut în continuare, conform acordului comun semnat cu organizațiile sindicale partenere, să fie plătită compensația de risc de până la 30%, drept salarial restant, prevăzut de Art. 14 din Anexa VI a Legii 153/2017 „(1)Pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiții de pericol deosebit, desfășurată în exercitarea atribuțiilor funcționale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unității, personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operații speciale, misiunilor și/sau activităților deosebite ori de specialitate, misiunilor operative de protecție a demnitarilor, a acțiunilor de gardare, protecție și control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale și activităților de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare și asistență medicală și psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecție în România, culegere, prelucrare, centralizare, verificare și valorificare a informațiilor sau datelor/situațiilor/documentelor/actelor, investigații, acțiuni și intervenție, efectuarea actelor de cercetare penală specială, beneficiază de o compensație de risc/pericol deosebit de până la 30% calculată la solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază.” ca fiind singura soluție pentru compensarea înghețărilor salariale. De asemenea, actualizarea pensiilor militare cu nivelul inflației reprezintă o necesitate, mai ales că este singura măsură pe care o avem la dispoziție în contextul în care alți beneficiari de pensii de serviciu, precum magistrații, beneficiază prin lege de actualizarea pensiei în raport cu nivelul salarial în plată.

În finalul discuției, ministrul Bode a susținut că după ce vor avea discuțiile finale în Guvern pe proiectul de buget pe 2021, va mai exista o întâlnire cu organizațiile sindicale pentru a analiza dacă în interiorul anvelopei bugetare alocate, se mai pot face corecții care să fie redirecționate pentru aplicarea Legii 153/2017.

Totodată, a precizat că a luat cunoștință despre formele de protest. Nu dorește să se pronunțe în acest sens pentru că înțelege că este dreptul organizațiilor sindicale de a se folosi de astfel de acțiuni, dar că din cifrele pe care le are la dispoziție, numărul de contravenții și suma amenzilor a scăzut foarte puțin în aceste zile. Sigur, aici se omite să se vorbească despre mobilizarea impresionantă a unor șefi, care ori au ieșit personal în stradă ori și-au trimis acoliții, pentru a aplica amenzi pentru ca raportările zilnice către București să nu fie „afectate”. Așa că mesajul este simplu: „Keep calm și aplicați avertismente!”. Protestele continuă conform calendarului stabilit!

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

 

Sindicatul EUROPOL: Ministrul Bode: vrem să acordăm un stimulent de 1000 lei polițiștilor. Este suficient?!

Distribuie

10 răspunsuri

  1. Fara unitate este greu de obtinut ceva concret…este atata dezbinare,intre sindicate dar si intre noi…doar cu soltii extreme,putem reusii. Dar se poate fara unitate ?

  2. Ne puteti spune daca acel spor de specialist de clasa se acorda instant de la 01.01.2021 sau necesita alte documente sau avize si implicit o alta data de aplicare la salariu…./?????

  3. Am inteles ca negocierile de la minister au fost un esec si se continua actiunile de protest….De asemenea, pe langa faptul ca ministrul nu a venit cu nimic nou a fost si arogant mentionand ca amenzile au scazut foarte putin deci isi permit sa piarda acest procent…..

  4. Politistii locali aflati in subordinea operationala MAI, cei ce verifica carantinati si izolati, mijloace de transport in comun etc, nu sunt luati in calcul la acordarea acestui stimulent? Unde este corectitudinea?

  5. Puteti sa imi spuneti daca s _au dat aceleasi teste la psihologic pt TCO in tara?
    MI se pare incorect sa se dea teste diferita pentru aceleasi functii.
    Multumesc.

  6. Buna ziua! De ce nu se ridica si problema indemnizației de chirie? Se cunoaste foarte bine ca sunt o grămadă de polițiști, mai ales proaspăt absolvenți ai școlilor de poliție care stau in chirie in localitățile unde au fost repartizați si nu e tocmai usor. În ziua de azi nici o garsoniera nu poti inchiria cu indemnizația pe care o primesti.

    1. Sunt peste 50 de inechități salariale. Din experiența trecută, cu cât mergi pe mai multe probleme, cu atât ai „șanse” mai mari să nu mai obții nimic. Toate aceste discuții și proteste au la baza OUG-ul cu înghețarea salariilor

  7. stimati colegi…cu 1 iesire in strada pe saptamana-2 ore…
    sa fim seriosi , nici eu nu m-as speria, 2 ore trec repede
    alte masuri trebuie adoptate, la fel cum ei merg pe forta cu taieri de sporuri9 implicit salariu) asa trebuie sa raspundem si noi
    repet 2 ore trec repede o data pe pe saptamana

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută