Meseria de polițist pe cale de dispariție

Deși vrea să pară a fi o glumă, constatăm cu mâhnire faptul că meseria de polițist chiar e pe cale de dispariție după ce la ultima admitere în școlile de agenți de poliție  concurența a fost la minimul istoric de 1,16 pe loc în condițiile în care în urmă cu 15 ani, exista o concurență de 10-12 candidați/loc.

Proaspătul absolvent al unei școli de poliție trece într-un ritm extrem de rapid de la entuziasm la dezamăgire după ce ajunge la unitatea la care este repartizat din motive neimputabile acestuia. Vă vom prezenta una dintre situațiile cel mai des întâlnite în rândul polițiștilor și vom da un nume generic pentru prezentarea făcută:

”Ionuț este o persoană entuziastă și tocmai a absolvit în luna octombrie Școala de agenți de poliție. La examenul de absolvire a obținut printre primele note din promoția sa. La repartiția făcută la  sfârșitul școlii constată că va fi repartizat la aceeași unitate cu George, colegul de clasă care a fost printre ultimii din promoție. Ajuns la unitatea unde a fost repartizat, Ionuț este repartizat chiar pe același de schimb/tură cu George.

Primele ture sunt pline de emoție pentru Ionuț, își cunoaște colegii cu care va lucra, șefii ierarhici și i se prezintă activitățile pe care le va desfășura. Chiar în a doua tură de serviciu află că trei dintre colegii săi  și-au depus dosarul de pensionare, iar alți doi se vor muta la o altă unitate după ce depuseseră cel puțin cinci rapoarte de mutare până atunci. După numai o lună de activitate, Ionuț a înțeles că din cei 12 colegi pe care i-a întâlnit în prima tură de serviciu, mai sunt doar 7.

Urmează ziua  primirii primului salariu, iar entuziasmul lui Ionuț începe iar să crească. După ce iese de la serviciu, acesta merge la bancomat să verifice ce sumă a primit. Surpriză, are pe card suma de 3550 lei, deși se aștepta să încaseze mai mulți bani pentru că depusese și dosarul pentru compensația de chirie. Vine a doua zi la serviciu și află de la colegii încadrați odată cu el că și ei au primit la fel. Sună la serviciul financiar  de unde află că de fapt în acei 3550 lei sunt incluși și banii de chirie, respectiv suma de 340 lei și norma de hrană prevăzută de lege de 1020 lei.

Total confuz, Ionuț nu înțelege de ce a primit doar 340 lei banii de chirie, deși el plătește pe garsoniera închiriată 280 de euro, iar în legea privind Statutul polițistului citise că valoarea compensației de chirie e de 50% din salariu de bază. Un coleg mai vechi îl lămurește că si el a primit tot la fel când terminat școala și că acum deja a avansat, primește 500 lei pentru chirie după 8 ani de muncă. Pe fața lui Ionuț deja se citește dezamăgirea. Ajunge acasă de la serviciu și calculează banii pe care trebuie să-i plătească proprietarului și cei pentru plata utilităților. După ce face calculele constată că mai bine de jumătate din totalul primit trebuie să achite până la sfârșitul lunii.

La serviciu, după primele trei luni, Ionuț observă că pe zi ce trece volumul de muncă e din ce în ce mai mare și își întreabă șeful ierarhic ce se întâmplă. Află că la biroul unde e încadrat sunt 8 funcții vacante, iar Ionuț trebuie să efectueze munca pentru alți doi colegi care ar fi trebuit să fie încadrați.

Au trecut foarte repede cele 6 luni, iar Ionuț susține examenul pentru definitivare în profesie, iar lucrurile nu se schimbă deloc în bine, volumul de muncă este la fel de mare, iar din promoția care tocmai a terminat nu a fost repartizat niciun alt coleg. Un coleg îl încurajează că îi va crește salariul odată cu definitivarea în profesie, Vine și ziua de salariu, iar Ionuț primește salariu ”mărit”. Banii de chirie au crescut de la 340 lei  la 380 lei, iar la salariu a mai primit 50 de lei în plus. Între timp prețurile la utilități au crescut, iar dacă la început Ionuț mai rămânea cu jumătate de salariu, acum după ce își achită datoriile, mai rămâne cu mai puțin de 1500 de lei.

Într-una din zile, în drum spre casă de la serviciu, se întâlnește cu Florin, colegul său de liceu. Află de la acesta că e șef de tură la un magazin dintr-un centru comercial și primește 4000 lei net și 400 lei bonuri de masă. Mai mult, Florin îi spune că are nevoie de cineva pentru part-time ca și casier. Lui Ionuț îi surâde ideea de a-și rotunji veniturile și a doua zi își întreabă șeful cum ar trebui să procedeze să aibă un al doilea job. Află de la acesta că nu poate desfășura și alte activități în afara de cea de polițist pentru că având calitatea  de judiciarist, ar fi incompatibil.

După un an de zile, Ionuț depune un raport de mutare acasă pentru că nu se mai ajunge cu plata chiriei și a celorlalte datorii. După mai bine de 30 zile este anunțat de șeful său că raportul său a fost respins din cauza lipsei de personal. După alte 6 luni depune încă un raport de mutare, iar răspunsul este similar. Văzând că nu există șansă de izbândă, după alte 6 luni Ionuț întocmește două rapoarte, unul de mutare și unul de demisie. Acesta e hotărât să renunțe la meseria de polițist care i-a adus numai insatisfacții: volum foarte mare de lucru, cât pentru alți doi colegi, o salarizare precară  care nu poate să-i asigure un trai decent și de asemenea, restricția de a mai desfășura și alte activități pentru a obține un venit în plus. După numai un an și jumătate de activitate, entuziasmul lui Ionuț a dispărut complet.”

Acum, spuneți-ne câți dintre voi vă regăsiți și ați trecut prin  acest tip de situații, iar dacă ați fi să alegeți pentru a doua oară meseria de polițist, ați face-o fără echivoc?

Așa cum am precizat de foarte multe ori, motivele pentru care tinerii candidați nu mai optează pentru o carieră  în poliție, cât și cele care le dau de gândit proaspeților absolvenți dacă mai continuă sau își dau demisia  sunt diferite și constau în principiu în:

  • neaplicarea unei salarizări corecte prin înghețarea drepturilor salariale cuvenite;
  • valoarea  scăzută a salariului, cât a unui angajat dintr-un supermarket, comparativ cu riscurile pe care le au polițiștii;
  • haosul legat de legea pensiilor militare confundate în mod intenționat cu pensiile speciale;
  • inexistența unei predictibilități legate de evoluția în carieră, cât și modul în care se ajunge în funcțiile de conducere;
  • sistemul profund afectat de nepotismele din sistem, pile, relații și cunoștințe;
  • restricțiile și incompatibilitățile pe care le au polițiștii comparativ cu alte categorii sociale;                                                                                                                                                                                                                                            Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Meseria de polițist pe cale de dispariție

Distribuie

34 de răspunsuri

  1. In plus, pilele si semianalfabeții triumfă pe toate liniile mai ales pe cele de conducere. În țara asta, trebuie să fii tare neinspirat să îți dorești să fii polițist așa fără nicio pila doar cu dorinta de a aplica legea, entuziasm, verticalitate și cu creierul in funcțiune…sunt prea multe defecte ce contravin cerințelor

  2. Perfect adevarat! O bătaie de joc contiuuă, ca de altfel si in restul activitătilor publice sau private ! Interesul este sa devenim bananieri din toate punctele de vedere, ca tară, popor, nivel de pregatire, industrie, orice domeniu! Aceasta este directia in care ne miscam! Binenteles ca se va produce o scindare socială, in două pături , una bogată de smecheri cu ouă si alta saracă si fără nimic altceva decat (încă )drept (încă) neprologat la stampilă.Vă pup Europol!

  3. Multe din condițiile cerute la admitere sunt tâmpite! Dacă ai fost destituit de la un chioșc sau dacă ai avut media la purtare scăzută,nu te reabilitezi niciodată sau după foarte mulți ani. Noroc ca pentru infractori există reabilitare! Și multe altele! Numai de bine!

  4. Domnule eu am picat la analize pe ceva ce nu am,am luat 9,10 la matematică la scris și 8,20 la sport ,e o dezamăgire completă 🙄

  5. Ce povestește Ionuț este un adevăr trist, și din păcate în 30 de ani nu s-a schimbat nimic.În sistem au rămas tot salarii de mizerie dar tinerii din ziua de astăzi caută meserii mult mai bine plătite, și cu riscuri minime.

  6. Mai sunt multe cazuri!
    Un exemplu: un alt “Ionuț “la aproximativ de 30ani fiind intrigat de această meserie de polițist , își da demisia de la Uzina Dacia și susține examenul pentru a fi încadrat în Politia Română.
    Se chinuie învață legislație și trece de examenul “vieții ” . Noul polițist este încadrat la o secție de poliție rurala unde va desfășura toate activitățile de polițist, nu ca alții prin birouri. Toate bune și frumoase, politistul nostru după primele servicii ajunge acasă cu pantofii murdari ca de autorii unor fapte nu merg doar pe asfalt și mai sunt cazurile când trebuie sa verifice toate locurile când sunt sesizate plecările voluntare de la domiciliu a unor persoane cu dizabilități și afecțiuni psihice.
    Ar fi fost atât de simplu dacă polițistul nostru trebuie sa intervină la sesizările 112, dar nu se poate, în realitate mai trebuie sa finalizeze dosarele de cercetare penala ce i-au fost repartizate cât și petițiile persoanelor .
    Dar “Ionuț ” al nostru trece prin aceste condiții fiind la începutul carierei considerând ca salariul va fi echitabil față de activitatea depusa de el, dar iarăși se înșală amarnic. După numai 3 luni Ionuț își da demisia din funcția asta bună de polițist!
    De ce ?
    Salariul este sub cel primit la Uzina Dacia cu mult, activitatea de polițist este prea solicitanta, satisfacția de a fi polițist nu exista când vezi ca toți oamenii din afara sistemului te agasează prin comportament și cuvinte jignitoare și multe alte probleme legate de o legislație cu multe lacune.
    În prezent” Ionuț ” este din nou angajatul Uzinei Dacia și duce o viață mai normala decât cea polițist…

  7. In pamflet ce corespu de intocmai crudei realități. Ceea ce lipseste in final este faptul ca Ionut va trebui sa achite taxa de scolarizare in situatia unei demisii, la numai 1 an si jumatate de la incadrare. Este un articol ce va contribui cu siguranta la crestetea bazei de selectie pentru admiterea in Scolile MAI. Felicitari Europol pentru implicarea in cresterea serviciilor prestate de structurile MAI in slujba cetatenilor! APRECIEZ !

  8. Mare dreptate aveți un om al legi trebuie stimulat motivat și protejat atat în ținuta statului cat si civilă este supus riscului de conflicte șefi cei de sus puși știu asta dar ei sunt bine mesci,Polițiștiu din ziua de azi din ce văd eu e cum te-ai duce 8 ore la o munca normală și cam atât după ora 17 trb să suni la 112 sa fi ajutat Șefi cei mari nu fac nimic sai ajute și legea nui apară dece nu se scot militari în patrulă cu Polițiști cum am f si eu armată la Pază si ordine atunci nu te jucai Politia avea ceva de zis Nu se vrea nu se face nici o mutare noi cetățeni cui să ne adresăm dacă nu Poliției

  9. Eu citesc pt. ca sunt in sistem,dar un neavenit nu are atâta răbdare.Adevar 100 la suta,dar faceti o prezentare succintă sa înțeleagă toată lumea

  10. Ionut acum primeste cel putin 1000 ron in plus pe luna la salariu pentru a se deplasa acasa plus bani de chirie. Acum Ionut are salariu mai mare decat colegul lui cu 20 de ani vechime.
    Ionut e fericit ca sistemul e bolnav.

  11. Si eu ma aflu in aceeiasi dilema. Este un cruntul adevar si nu cred ca acest sistem infect si corupt se v-a schimba prea curand.

  12. Pt a schimba atmosfera privind neajunsurile cred că se impune că fiecare polițist să și facă meseria cât mai aproape de domiciliu ,

  13. Urmăresc postările de pe acest site de când am intrat în sistem. Apreciez munca depusă de cei
    care îl mențin. Sunt ofițer, am absolvit ADP în urmă cu 5 ani. Nu pot să spun cu ce entuziasm am intrat în sistem…. Am trecut prin toate fazele lui „Ionuț”… și în fiecare zi prin încă atâtea… dacă aș fi știut unde vin… nu aș mai fi călcat vreodată pe terenul de la academia de tâmpi…

  14. Da!… am vechime in minister 18 ani, sunt platit cu suma aferenta salariului de baza din anul 2009- cand Basescu ne a taiat salariul cu 25% ca sa platim “tributul” bancilor care conduc lumea si au pierdut banii din cauza crizei pe care au provocat o tot ei.. “ the new world worder” , am colegi promotie 2019 , incadrati cu salariul de baza 2000 de lei si ceva, in 2022 le a fost actualizat la 2150 sau cat era salariul minim pe economie, noi ce din “linia intai” ce sa mai facem, spunem? , multi indatorati la banci – apropos un sofer pe masina de gunoi din Mangalia -Constanta are salariul 5000 de lei net si nu se duce la interventii in care nu poate folosi sparay ul paralizant pentru ca este cu pulverizare si nu cu JET ( daca dai cu primul ii afecteaza pe toti din incapere) sau la interventii care iti pun viata in pericol, dar avem BodyCam- foarte bine!, dar aveti grija sa l porniti chiar cand ai o interventie pe care ti o solicita spitalul- cutare s a imbatat acu 2-3 zile si a venit la spital sa spuna ca are “buba” ca ar fi fost agresat, dar in acelasi timp daca nu ai BWC pornit “iti iei cercetare”. Sincer nu stiu cum dracu au ajuns sa ne conduca asa “sefi” care stau doar la birou, care bineinteles nu au habar ce inseamna sa fii in strada iar cand vine “petentul/victima” nu te cred pe tine ci pe toti boschetarii sau cei care sunt “ neindreptatiti”si se caca pe ei de frica ca nu cumva sa si piarda slariile exagerate de conducere si scaunele de conducere etc. Exemplu Dinca Marin si Cristea Dragos de la politia personala ( a lor) Mangalia.

  15. Asa ca ne miram cu tonții de ce merge asa tara asta, pacat, ca sunt oameni capabili in IGPR, dar nu sunt promovati.
    Problema bolnavilor psihici…. O nebuloasa pe care nimeni nu vrea sa o exploreze – we went somewhere where nobody has been before ..in loc sa doteze sau sa responsabilizeze sistemul de sanatate, ambulante dotate cu camasi de forta , sau UPU , trebuie sa vina militia sa aibe grija de ei : in timpul interventiei, transportului la UPU, pazei la UPU, deplasarii la UPU judetean , transportului la unitatea de specialitate. De precizat ca bolnavul psihic nu trebuie incatusat (catuse ) pentru ca nu este infractor , ci o persoana fara discernamant ( vedeti in dex ce inseamna aceasta) , o “batalie” continua cu asistentii de pe ambulanta- urcam sau nu cu ei etc. Asta nu este treaba politiei ! Sa stam cate 4-8 ore la UPU pentru a l pazi pe cel bolnav psihic ( bolnavii psihici sunt prioritate 3) ca sa vina ambulanta care are alte probleme mult mai grave, si asta se intampla la un municipiu cu schema de Ordine Publica de 16 politisti din care sunt ocupate doar 11 – sunt sectii din alte municipii care au 2 patrule ( adica 2X2 politisti) dar aceste cifre sunt depasite de vremuri , situatia din strada este total diferita de acum 10-20 de ani, pur si simplu uneori nu faci fata.
    Toate lucrurile astea se aduna si se multiplica cu x20 si veti avea o cifra care ne copleseste pe toti- politisti si cetateni deopotriva pentru ca politia este o institutie care apara drepturile si libertatile cetatenilor acestei tari iar fara ea , va asigur ca ar fi haos.

  16. Astea sunt consecintele crude, reale si adevarate ale lipsei de viziune si incapacitatii decidentilor de a crea ceva durabil in toate sistemele publice. Si in MApN e acelasi lucru bine facut pas cu pas intr un stat esuat!!!!

  17. Daca nici Sindicatele din Politie nu au argumente si puterea de a schimba anumite metehe , de a cere anumite drepturi..Atunci cine stimabililor ??

  18. În 1983, când am terminat școala, am fost repartizat la o comună, în Bihor. Nu am primit bani de chirie. Am plătit 300 lei, chiria la o bătrână și nu mi-a decontat nimeni, nimic. Aveam învoire, o dată, la 3 luni, să-mi vizitez părinții. Ne spălam la lighean și copaie. Am învățat lecții, de muncă de la cei bătrâni. Am avut 3 copii, fiind în lumea mare, fără ajutor. Soția, mi-a fost angajată la croitorie, de către Primărie Nu ne-am plâns nimănui. Lucram, zi lumină.

  19. Sunt pensionar MAI , după o activitate de 30
    de ani , la vârsta de 56 ani , m-am pensionat ! Între timp am absolvit Facultatea de drept ! Mi s-a refuzat avansarea pentru ca nu erau posturi !
    Am ieșit la pensie cu 3300 lei ! Acum după doua mici majorări ( inflație ) am 3700 lei . Nu mi s-a luat in calcule studiile superioare căci am ieșit la pensie inainte de 2017 ( adică in dec 2016 ) înțeleg ca înainte de 2017 studiile sunt nule ! ?!?Am o ruda care după 28 de ani in funcția de plătitor la mina la suprafața are o pensie de 5400 lei ( studii medii ) prieteni de -ai mei cu studii medii din diferite domenii de activitate au pensii de peste 4-5000 lei ! Sa nu mai vorbim de o cunoștința in justiție după 20 ani , pensie 24 000 lei ! Dacă as mai fi acum la 25 ani as gândi altfel ! Nu-mi rămâne altceva de făcut decât sa ma rog la Dumnezeu sa fiu sănătos ! ( nu am mai spus ca la finalul carierei am suferit un infarct miocardic datorită “ muncii fără stres “ iar medicamentele sa nu credeți ca sunt gratuite – ci doar compensate !!!) Rog pe cei care mi -au “furat “drepturile sa-mi fure si bolile profesionale pe care le -am dobândit !

  20. Ionut o poate pati si mai rau. Sa lucreze cu un procuror care sa nu il agreeze si care sa ii aplice si o amenda judiciara de 1000 lei, sa ii faca o sesizare din oficiu cum ca ar fi savarsit o infractiune (doar ca sa arate ca poate) si la sfarsit de an, sa ii dea calificativ prost cu toate ca el a solutionat cele mai multe dosare. Ionut are in lucru vreo 500 dosare an si peste 100 ac, primeste si comisii rogatorii, lucrari generale, petitii, trebuie sa se ocupe de Des-uri, sa faca Aos si cand e vorba de promovari, sunt promovati alti colegi care nu au muncit mai nimic tot anul. Bine ati venit in lumea lui Ionut! Dezamagit de sistem Ionut se apuca de invatat pentru ca nu mai vrea sa fie politist.

  21. Faceti o scoala de agenti in Bucuresti. Nu toti dorim, sau avem chef sa mergem “la Academie” ca sa plimbam foi si sa ne credem politisti. Nu are nimeni chef sa mearga cu trenul pana in Campina. Schimbati probele fizice, nu are nimeni nevoie de tumbe, si sarit peste capra. Faceti probe de alergare, tras cu arma, lupte in rest niste teorie “fara diftongi si triftongi”. Fara 6 luni, in 3 luni este suficient ca oricine sa invete cat de cat sa ajunga politist. Restul se invata pe strada.

    Angajati resursa umana, cat de cat calitativa. Angajati mai multi subiecti masculini, decat feminini. Ele n-au forta necesara sa mearga la o interventie, poate doar plimbat de hartii.

    Daca aveti deficit, schimbati ceva, altfel o sa ramaneti asa pe vecie. N-are nimeni timp sa parcurga sute de km, si sa aduca teancul de hartii, cand ma puteti gasi in sistem.

    De asta nu intereseaza pe nimeni meseria respectiva, doar pe copii, fostilor incadrati in sistem

Dă-i un răspuns lui Un carcotas Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută