Măsură reparatorie pentru polițiștii discriminați

Pe ordinea de zi a şedinţei Plenului Consiliului Economic și Social de astăzi, unde Sindicatul EUROPOL e reprezentat de președintele Federației Publisind, care e membru în Biroul Executiv,  a fost și Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.360/2002 privind Statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare (b546/15.09.2020) cu termen de avizare 06.10.2020.

Consiliul Economic și Social a avizat favorabil această inițiativă care are ca scop eliminarea discriminării create de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2018 pentru colegii noștri care au trecut în corpul ofițerilor anterior datei de 02.07.2018.

Conform proiectului de act normativ, prevederile alin. 5 se aplică și în cazul polițistului/polițiștilor trecuți în corpul ofițerilor până la data de 02.07.2018 dacă prin aplicarea acestora i s-ar acorda un grad profesional mai mare”, astfel că cei care au trecut în corpul ofițerilor și nu li s-a acordat gradul în funcție de vechimea în serviciu după data de 02.07.2018, în cazul în care actul normativ va fi adoptat, vor beneficia de această măsură reparatorie.

Menționăm faptul că organizația noastră a fost singura care a susținut acest demers încă din anul 2018 având în prezent deschise peste 80 de procese pe pentru această  cauză pentru membrii de sindicat. Dacă aveți observații pe marginea acestei propuneri, vă rugăm să ni le transmiteți fie pe mail, sindicateuropol@gmail.com, fie direct pe pagina de facebook Sindicat Europol.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

Sindicatul EUROPOL: Măsură reparatorie pentru polițiștii discriminați

Distribuie

6 răspunsuri

  1. Care ar fi pașii de urmat ai acestei propuneri legislative după avizul favorabil al C.E.S. și cam cat estimați că ar mai dura până la o eventuală intrare în vigoare??

  2. Va rugam, respectuos, ca modificarea legislativă sa prevada”politist/politisti/militar/militari”. Asa a prevăzut si in 2017. Si atunci a fost o măsură reparatorie. Va rugam sa ne sprijiniți si acum, noi neavând sindicate, nu suntem băgați în seamă. La fel ca in 2017, ar beneficia de această modificare si jandarmii si pompierii.
    Pare ciudat,dar da, noi am fost avansați pe Legea 360.
    Cu respect, ai voștri camarazi din MAI.

  3. Domnilor, încercați și această măsură reparatorie:
    – să cereți modificarea Ordinului de ministru privind modalitatea de plată pentru cei Desemnați în funcții superioare de execuție care îndeplinesc atribuțiile respective mai mult de 30 de zile. Prevederea de acum se referă discriminoriu doar pentru cei cu funcții de conducere!!!
    – așa s-ar rezolva multe probleme pentru agenți /subofițeri/ofițeri care duc de luni sau poate ani funcții superioare cu responsabilitatea aferentă dar nu sunt plătiți!!!

Dă-i un răspuns lui andries costel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută