MAI nu își merită polițiștii

Acesta este purul adevăr, în contextul în care colegii noștri, aflați în prima linie, se expun permanent riscurilor și oprobriului public atunci când trebuie să-și facă datoria, în ciuda faptului că au de aplicat o legislație cu multe carențe, care de cele mai multe ori este în favoarea infractorilor și în defavoarea polițiștilor.

Dacă ne-am raporta la respectul cuvenit, pe care Ministerul Afacerilor Interne ar trebui să-l demonstreze în relația pe care o are cu proprii angajați, ar trebui ca noi, polițiștii, să fim remunerați în mod corespunzător sau recompensați pentru realizările excepționale, acolo unde este cazul, direct proporțional cu riscurile pe care ni le asumăm  și pe măsura importanței muncii pe care o prestăm în societate, însă cum aceste lucruri nu se întâmplă, e lesne de înțeles că nu poate fi vorba despre un respect profesional specific țărilor civilizate.

Deși polițiștii nu beneficiază de o salarizare corespunzătoare, fiind în continuare una din categoriile de personal din cadrul MAI care sunt discriminate, constatăm că la acest moment instituția înregistrează un trend crescător al nepăsării și lipsei de apreciere a cadrelor care, în ciuda lipsurilor financiare și logistice cu care se confruntă din cauza angajatorului, își exercită în continuare cu devotament profesia pe care și-au ales-o, chiar dacă nu sunt recompensați nici măcar cu celebrele “mulțumiri scrise”.

Ca să fim mai expliciți, vom prezenta situația unor colegi de-ai noștri, care, cu ocazia executării atribuțiilor de serviciu, au dat dovadă de curaj, profesionalism și verticalitate, aplicând legea fără a se lăsa intimidați de presiunile pe care persoanele cu care au avut de a face, le-au făcut asupra lor.

Cazul Pintilie Pistolarul-IPJ Cluj

Așa este cunoscut colegul nostru, agent șef de poliție Pintilie Viorel din cadrul Biroului de Poliție Rutieră Turda, “Pintilie Pistolarul” fiind pseudonimul pe care i l-au atribuit mai mulți șoferi după ce au fost surprinși de pistolul radar depășind limita legală de viteză, Viorel aplicându-le sancțiunile contravenționale de rigoare, de fiecare dată, fără a ține cont de presiunile și intimidările la care a fost supus.

O astfel de situație este și cea a unui influent om din județul Cluj, cu afaceri inclusiv în domeniul imobiliar, care, în timp ce conducea un autovehicul pe drumurile publice, a fost oprit pentru a fi sancționat contravențional întrucât încălcase mai multe reguli de circulație. Cu această ocazie, bărbatul în cauză i-a solicitat colegului nostru să nu-i aplice amenda în schimbul sumei de 1000 de euro, aspect care i-a dat mult mai mult de bănuit lui Viorel.

În aceste circumstanțe, flerul i-a spus colegului nostru că este cazul să efectueze verificări suplimentare, constatând că șoferul cu pricina are permisul de conducere suspendat și l-a condus la sediul Poliției, unde a întocmit documentația corespunzătoare, aducându-i la cunoștință bărbatului “generos” că pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având permisul suspendat.

Pentru a-l determina pe “Pintilie Pistolarul” să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu și să nu-i întocmească dosarul penal, conducătorul auto a plusat și i-a oferit drept mită, pentru a închide ochii la infracțiunea constatată, un apartament situat într-un complex imobiliar din județ. Colegul nostru, nu a stat pe gânduri și imediat a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, ocazie cu care omul de afaceri s-a ales cu un nou dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “dare de mită” fiind condamnat ulterior la un an și jumătate de închisoare cu suspendare și 60 de ore de muncă în folosul comunității.

Cazul autoturismului spart din Gheorgheni-IPJ Harghita

În această situație este vorba despre colegii noștri inspector de poliție Moldovan Aladar -Gabriel din cadrul B.I.C Toplita, agent șef de poliție Toderică Rareș și agent șef de poliție Ciucanu Neculai din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Toplița, care, cu ocazia intrării în serviciu, au aflat că pe raza orașului Gheorgheni, dintr-un autovehicul, au fost sustrase sume de bani, prejudiciul creat ridicându-se la valoarea aproximativă de 45.000 de euro.

Având un simț destul de fin al comunității în care lucrează, Moldovan Aladar Gabriel, Todirica Rareș și Ciucanu Neculai, intrând în serviciu în tura de noapte, au făcut câteva verificări în anumite zone de interes operativ, cunoscând cine ar putea fi utilizatorul unui autoturism înmatriculat în Polonia folosit la comiterea furtului, ocazie cu care au demarat activitățile specifice de localizare și identificare a persoanelor bănuite.

Toate acestea, fără a beneficia de “sprijinul” vreunui șef, nu că ar fi contat prea tare, deoarece cunoaștem că în general la nivelul Poliției Române, șefii nu se expun, preferând să dea “directive” telefonice de genul “Ce e acolo?”, “Vezi ce faci”, “Orientează-te!”, ajungând de cele mai multe ori la performanța de a-i încurca efectiv pe polițiștii de la fața locului ori de a-i pune în posturi ingrate, pentru că unii dintre șefi, fiind total rupți de realitatea din stradă le solicită colegilor noștri date de la locul faptei pe care nu au apucat să le verifice în prealabil, tocmai din cauza convorbirii telefonice în care i-au angrenat acești șefi.

Astfel, la nici 4 ore de la intrarea în serviciu, Gabriel împreuna cu Rareș și Neculai au reușit să identifice un imobil din comuna Subcetate, cunoscută pentru fauna de “cetățeni europeni cu drepturi în a subtiliza bunuri” unde au găsit două persoane pe care le-au suspectat de comiterea furtului. După câteva verificări, în zona imobilului, într-un locaș improvizat au descoperit suma de 39.500 euro, ulterior, mama celor doi suspecți, realizând că nu mai au scăpare și că este ora confesiunilor, a predat colegilor noștri suma de 27.100 lei pe care o avea ascunsă în zona pieptului, sub haine.

Activitatea de numărare și ridicare în vederea continuării cercetărilor a celor două sume de bani a fost înregistrată audio-video cu body-cam-ul din dotarea colegilor, mulțumită demersurilor Sindicatului EUROPOL, care au determinat decidenții din MAI să înțeleagă utilitatea și importanța unui astfel de mijloc tehnic ca echipament de serviciu.

După ce au asigurat transparența operațiunii efectuate, prin înregistrare, pentru a nu fi acuzați pe nedrept de către autorii furtului că au găsit o sumă de bani mult mai mare comparativ cu cea ridicată, au procedat la conducerea autorilor furtului la sediul poliției pentru audieri, cele două sume de bani fiind ulterior predate persoanei vătămate de către colegii noștri care au reușit într-un timp record și în baza flerului și ochiului fin de observator al polițiștilor să identifice autorii furtului și să recupereze prejudiciul creat.

Nu este pentru prima dată când Rareș și colegii săi își îndeplinesc în mod rapid și profesionist atribuțiile de serviciu, deoarece și în cursul lunii mai a acestui an au reușit să identifice autorul unui furt din locuință, recuperând totodată și prejudiciul cauzat, în valoare de 3000 de lei, pe care l-au predat persoanei vătămate.

Să știți că nici la acel moment, Rareș și colegii săi nu au fost felicitați de către șefii lor pentru modul în care și-au făcut treaba, însă colegul nostru are sufletul mai bogat cunoscând că a fost apreciat de societate pentru serviciul pe care l-a prestat în slujba acesteia, persoana vătămată mulțumindu-i pentru efortul depus, chiar în public.

Reiterăm cu această ocazie ceea ce am spus la începutul comunicatului, și anume că polițiștii merituoși nu sunt apreciați, indiferent că în ciuda numeroaselor lipsuri ce țin de salarizare, legislație și dotare, își fac datoria cu devotament față de profesie. Această lipsă de apreciere a instituției față de proprii angajați decurge și din faptul că din momentul în care cei doi colegi ai noștri au realizat lucruri de excepție, până în prezent nu au fost felicitați sau recompensați în vreun fel de către șefii lor.

Așteptăm cu deosebit interes să vedem dacă șefii IGPR vor remarca rezultatele excepționale ale polițiștilor implicați în cele două cazuri prezentate anterior și poate, cu această ocazie, nu vor întârzia să dea un imbold șefilor de inspectorate care nu au avut timp să-i promoveze și să-i recompenseze în mod corespunzător.

Nu de alta, dar cu astfel de atitudini prin care nu se recunosc meritele polițiștilor exemplari, înțelegem pe zi ce trece că Ministerul Afacerilor Interne nu este demn să aibă asemenea angajați, deoarece este inadmisibil ca astfel de colegi exemplari să nu fie recompensați pe măsura rezultatelor lor.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

 

 

 

Sindicatul EUROPOL: MAI nu își merită polițiștii

Distribuie

Un răspuns

  1. Cele două “spețe” prezentate demonstrează încă o dată că, în Poliția Română, există două tipuri de polițiști: unii care prind hoți și alții care scriu cărți despre cum se prind hoții. Oare mai marii Internelor din care categorie credeți că fac parte?

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută