În ultima perioadă am atras atenția cu privire la modalitatea haotică în care este condus Ministerului Afacerilor Interne, iar deciziile luate nu au făcut altceva decât să contribuie în mod dezastruos la diminuarea gradului de siguranță pentru cetățeni. Deși am semnalat în repetate rânduri că fenomenul infracțional a evoluat, că volumul de muncă este colosal și că polițiștii nu vor mai putea face față violenței cu care se confruntă societatea, miniștrii și secretarii de stat care s-au perindat la conducerea celui mai important minister din Guvern nu au făcut altceva decât să promoveze politica struțului și eventual să cerceteze și să stabilească vinovăția celor ce acționează în stradă, care sunt tot mai puțini.

Evenimentele din ultimii ani au fost fatidice, atât pentru cetățeni cât și pentru colegii noștri din teritoriu care, pe lângă deprofesionalizarea instituției, sunt nevoiți să muncească mult mai mult, de regulă cât pentru alți 3 polițiști pentru a suplini lipsa de personal, iar în mod logic aceste compromisuri generează greșeli, rabat de la profesionalism dar și tragedii. În acest context dramatic pe care instituția îl traversează, înregistrând cea mai mare pantă de accelerare a incompetenței manageriale generată de utilizarea ilegală a „împuternicirilor” și „desemnărilor” pe funcțiile de conducere, prin încălcarea flagrantă, în formă continuată, a prevederilor art. 2716 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, Sindicatul EUROPOL a sesizat Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Activitatea de asigurare a ordinii publice sau de combatere a fenomenului infracțional și contravențional a ajuns să fie coordonate de persoane care nu dețin capacitățile și competențele necesare îndeplinirii în mod responsabil și eficient a actului managerial, fiind creat astfel un dezechilibru în cadrul ierarhiei profesionale existente la nivel instituțional. În cuprinsul sesizării am readus la cunoștința CSAT evenimentele grave, intens mediatizate, care au relevat disfuncționalitățile apărute în mecanismele de coordonare, acțiune și asumarea responsabilității deciziilor la nivelul funcțiilor de comandă existente în cadrul Poliției Române, amintind câteva din acestea, astfel:

-cazul Recaș soldat cu împușcarea mortală a polițistului Cristian Amariei (02.06.2019);

-cazul Caracal soldat cu sechestrarea, violarea și uciderea a două tinere (25.07.2019);

-cazul Onești soldat cu sechestrarea și uciderea a două persoane (01.03.2021).

La momentul sesizării CSAT am adus în discuție rolul important pe care Ministerul Afacerilor Interne îl are inclusiv în cazul unui atentat terorist, prin structurile subordonate, în ceea ce privește cooperarea instituțională, moment în care managementul situațiilor de criză, coordonarea și schimbul de informații devine vital realizându-se contra-cronometru, în această activitate funcționând aproape toate instituțiile statului ca Sistem Național de Prevenire și Combatere a Terorismului, sens în care este nevoie de profesioniști și gestionare corespunzătoare și eficientă a resurselor umane și logistice, iar neîndeplinirea corectă a acestui rol de către MAI ar reprezenta o amenințare la siguranța națională.

Cu toate acestea, răspunsul primit din partea Administrației Prezidențiale ne-a demonstrat cu câtă superficialitate a fost tratat subiectul în condițiile în care s-a rezumat doar la „datele prezentate de conducerea MAI”. Este de menționat că cei din MAI nu aveau cum să recunoască în fața Președintelui României că au încălcat prevederile legale și că prin acest mod, în funcții de conducere vitale pentru sistem au ajuns persoane care reprezintă clientela politică, și care au contribuit la șubrezirea sistemului polițienesc și implicit la scăderea gradului de siguranță al cetățenilor.

Cât despre actul managerial exercitat de către MAI care trebuie să se materializeze într-un înalt nivel de profesionalism necesar asigurării unui climat de siguranță pentru cetățeni și creșterii încrederii acestora în instituțiile statului a stat dovadă evenimentul îngrozitor ce a avut loc la Arad în data de 29 mai 2021 când un om de afaceri a decedat în urma unei explozii dat fiind faptul că asupra autoturismului condus de acesta a fost amplasat un dispozitiv explozibil ce a fost detonat de la distanță. În acest caz, profesionalismul caracteristic MAI a făcut ca la nivelul IPJ Arad, de ani buni, niciun polițist din structurile judiciare să nu fie planificat în serviciu după ora 16:00 sau chiar deloc în zilele de week-end.

Chiar și în cazul de la Buzău, unde un cetățean a fost agresat fizic de mai mulți indivizi, care i-au distrus inclusiv autoturismul fără a avea vreo reținere că la fața locului a sosit unui echipaj de poliție demonstrează politica slabă de resurse umane, deficitul de personal grav pe care instituția a ajuns să-l înregistreze. Iar din aceste considerente imobilizarea grupului de agresori a putut fi efectuată doar după sosirea întăririlor aflate la o distanță de câteva zeci de km de locul agresiunii.

Fiecare cetățean ar trebui să se întrebe dacă se simte în siguranță știind că o singură patrulă de poliție asigură intervenția, în cel mai fericit caz, pe raza a câțiva zeci de kilometri, deservind astfel nevoile de siguranță publică a a câteva mii sau chiar zeci de mii de cetățeni, cum ar reacționa instituțiile statului în cazul unui atentat terorist și cum ar contribui MAI prin structurile sale la prevenirea și combaterea unui asemenea eveniment, cine și care este scopul subdimensionării și subfinanțării sistemului polițienesc.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

Sindicatul EUROPOL: MAI induce în eroare CSAT privind siguranța cetățenilor

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.