Ministerul Afacerilor Interne dorește ca viitori candidați la sesiunile de admitere în cadrul Școlilor de Agenți Poliție să dețină permis de conducere, însă nu vrea să aplice aceeași măsură și în cazul celor ce doresc să candideze la concursurile de admitere în cadrul Academiei de Poliție  „Alexandru Ioan Cuza”, considerând că doar agenții de poliție trebuie să conducă autospecialele din dotare.

Din acest motiv, în data de 6 august 2021, începând cu ora 14:00, reprezentanții MAI au organizat o dezbatere publică pe tema proiectului de Ordin al ministrului afacerilor interne pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul managementului resurselor umane în Ministerul Afacerilor Interne care s-a desfășurat în sistem de videoconferință.

Cu ocazia participării la această dezbatere publică, reprezentantul organizației noastre a punctat aspectele prealabile referitoare la modalitatea în care Ministerul Afacerilor Interne înțelege să respecte dialogul social, în ceea ce privește promovarea și respectarea principiilor de evoluție a carierei polițiștilor, având în vedere că proiectul de act normativ a fost pus în Transparență decizională în data de 03.03.2021, motiv pentru care nu vom avea certitudinea că eventualele observații transmise de persoanele interesate în termen de 10 zile calendaristice vor fi luate în considerare.

Din partea Ministerului Afacerilor Interne a participat la dezbatere chestorul de poliție Valentin Minoiu a cărui prezență ne-a indus o stare de confuzie, neînțelegând ce rol are, având în vedere că a fost numit în funcția de inspector general adjunct al Poliției Române. În cele din urmă ne-am lămurit că este prezent în calitate de împuternicit director general al DGMRU, această numire venind ca o recompensă a faptului că a răspuns comenzii politice din MAI de a bloca scoaterea la concurs a funcției de adjunct al IGPR, așa cum v-am anunțat într-un comunicat anterior.

Cu privire la aspectele prealabile prezentate de Sindicatul EUROPOL, chestorul Minoiu a încercat să ne inoculeze ideea unei „corectitudini covârșitoare” pe care MAI o aplică în ceea ce privește propunerile transmise de organizațiile sindicale sau de persoanele interesate cu privire la modul de elaborare a oricărui act normativ. Însă, la o scurtă interogare a site-ului ministerului putem observa că pentru celelalte proiecte de acte normative postate în Transparență decizională în luna iulie a acestui an, nu a fost organizată vreo dezbatere publică.

Trecând peste etapa în care reprezentantul DGMRU ne-a expus „preocuparea permanentă” de care dă dovadă MAI în ceea ce privește cariera polițiștilor, reprezentantul organizației noastre a prezentat câteva observații referitoare la proiectul de act normativ supus dezbaterii, după cum urmează:

I.DISCRIMINAREA CREATĂ ÎNTRE CANDIDAȚI ÎN CADRUL UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT ALE MAI

Am solicitat eliminarea prevederilor care instituiau în sarcina candidaților admiși obligația de a deține sau de a obține permisul de conducere categoria B până la examenul de absolvire a instituțiilor de învățământ subordonate MAI, având în vedere că această condiție a fost impusă doar absolvenților școlilor de agenți de poliție, fără a fi aplicată și celor ce vor absolvi cursurile Academiei de Poliție „Alexandru Iaon Cuza”. Cu alte cuvinte, „eminențele” MAI considerau că doar agenții de poliție trebuie să conducă autospecialele de poliție și că acest criteriu nu este aplicabil și ofițerilor.

Cu privire la acest aspect, chestorul Minoiu a menționat că MAI dorește ca viitorii absolvenți ai școlilor de poliție să treacă prin mai multe filtre educaționale de selecție și să poată conduce autospecialele din dotarea instituției cât mai repede, evitând să se pronunțe cu privire la neaplicarea acestei condiții și pentru absolvenții Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, invocând o așa-zisă independență a acestei instituții în ceea ce privește stabilirea condițiilor de admitere, făcând rabat de faptul că însuși MAI a procedat la reorganizarea acestei instituții și modificarea programelor universitare de masterat, fără a ține cont de principiile autonomiei universitare.

Pe lângă acest aspect, am atras atenția MAI cu privire la faptul că aplică din nou o politică de resurse umane dezastruoasă din cel puțin trei considerente:

  • nicio altă instituție de învățământ din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională nu a impus condiția deținerii/obținerii permisului de conducere până la momentul absolvirii;
  • candidații cu vârsta de până la 18 ani, în general, nu au un loc de muncă ce le poate asigura întreținerea/existența sau pot proveni din familii care nu au posibilitatea materială de a plăti cursurile unei școli de conducători auto;
  • accelerarea îndeplinirii condițiilor vârstei standard de pensionare pentru viitorii absolvenți ai școlilor de poliție, în ipoteza conform căreia nu toți candidații ce au împlinit vârsta de 18 ani sunt deținători de permis de conducere și care ar fi putut lucra în segmentul operativ maxim 35-36 de ani după absolvire, comparativ cu situația în care ar putea fi admiși candidați cu vârsta maximă de 27 de ani, deținători de permis de conducere care ar putea lucra pentru o perioadă de maxim 25-26 de ani.

II.MODIFICAREA UNOR CRITERII REFERITOARE LA ACTIVITATEA DE RECRUTARE A CANDIDAȚILOR

În acest sens, reprezentantul organizației noastre a precizat că este imperioasă modificarea prevederii conform căreia candidații nu trebuie să aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp care să fie vizibile în ținuta de vară, în contextul în care la acest moment avem foarte mulți colegi ce dețin atât funcții de conducere cât și de execuție care au aplicate tatuaje vizibile în uniforma de vară.

Cu privire la această propunere, chestorul Minoiu a precizat că domniei sale nu i s-ar părea normal să vadă pe stradă polițiști îmbrăcați în uniforma de serviciu, care să aibă diferite tatuaje, cercei sau piercing-uri implantate, invocând onoarea, deminitatea și disciplina specifice instituției Poliției Române. În opinia sa, condiția de încadrare trebuie să fie inclusiv criteriu de menținere în activitate, precizându-ne că, în mod normal, polițiștii cu tatuaje, cercei sau piercing-uri ar fi trebuit cercetați disciplinar și destituiți.

Față de această remarcă, nu putem să nu ne întrebăm ce viziune are domnul Minoiu din postura sa de împuternicit director al DGMRU asupra faptului că directorul Direcției Control Intern, comisar șef Ionică Iulian a fost depistat conducând un autoturism sub influența alcoolului ori cu privire la situația comisarului șef Ciocan Christian, directorul Unității de Politici Publice din MAI care a condus un autoturism fără ITP intrând pe o stradă unde era indicatorul rutier „Acces Interzis” și a făcut scandal în Secția 4 Poliție pentru că agenții de poliție au „îndrăznit” să aplice legea. Presupunem că în opinia acestuia, pentru cei doi nu operează principiul demnității, onoarei și imaginii instituției și nu trebuie să fie cercetați disciplinar și destituiți pentru simplul motiv că nu au tatuaje la vedere.

Mai mult decât atât, aceste elemente nu reprezintă criterii de identificare ale colegilor noștri din structurile operative cum ar fi rutieră sau ordine publică, aceștia putând fi identificați de către orice cetățean prin prisma faptului că în procesul verbal de constatare a contravenției este înscris gradul, numele, prenumele și unitatea de poliție din care face parte agentul constatator.

Din aceste considerente, putem doar să concluzionăm că MAI nu dorește să aibă profesioniști care să aplice legea față de orice persoană, indiferent de statutul social al acesteia, dorind să promoveze și să mențină în funcții persoane precum cei doi ofițeri, Christian Ciocan și Ionică Iulian, în detrimentul polițiștilor de bună credință care, indiferent că sunt sau nu tatuați, aceștia își fac datoria cu dăruire și profesionalism.

III. MODIFICAREA UNOR CRITERII REFERITOARE LA ORGANIZAREA CONCURSURILOR PENTRU OCUPAREA UNOR POSTURI VACANTE ÎN CADRUL STRUCTURILOR SUBORDONATE MAI

Sindicatul EUROPOL a readus în discuție situația concursurilor TCO organizate în cursul acestui an, ocazie cu care la nivelul ITPF Timișoara au existat sesizări cu privire la anumite disfuncționalități în procesul de înscriere a candidaților.

Față de această situație am solicitat ca în cazul unor erori legate de înscrierea unor candidați, concomitent, pe mai multe posturi, șeful unității de poliție organizatoare să poată dispune continuarea procedurilor de concurs și invalidarea doar în ceea ce îi privește pe candidații care nu au respectat ori care nu au îndeplinit condițiile și criteriile de participare.

Cu această ocazie, chestorul Minoiu a precizat că actualele prevederi referitoare la calea de urmat în situația unor sesizări ce pot privi nerespectarea condițiilor de organizare și desfășurare a concursurilor sunt suficiente în opinia domniei sale, solicitându-ne deopotrivă să-i transmitem propunerea de completare a actului normativ pentru o analiză mai amănunțită.

Constatăm că proiectul de Ordin supus dezbaterii publice în mare grabă, conține prevederi gândite doar de structura de resurse umane a Aparatului Central din cadrul MAI care nu cunoaște ansamblul de probleme cu care se confruntă în realitate structurile din teritoriu și pe care de altfel nici nu le-a consultat pe marginea modificărilor propuse, ceea ce arată că la nivelul ministerului este promovată în continuare politica pumnului în gură.

Având în vedere criteriile discriminatorii implementate, precum și preconcepțiile personale ale factorilor de conducere ai MAI în ceea ce privește deținerea/obținerea de către candidații la școlile de poliție a permisului de conducere, precum și abordarea comunistă a problematicii tatuajelor vizibile, în contextul în care la nivelul UE majoritatea polițiștilor au tatuaje la vedere, iar acest lucru nu le afectează în vreun fel pregătirea și nici nu le subminează autoritatea, ne întrebăm oare, când vom reuși să ne mai facem bine și când va putea această instituție să evolueze dacă impedimentele în asigurarea ordinii publice și siguranței cetățeanului au fost identificate de mai marii ministerului  ca fiind reprezentate de lipsa unui permis de conducere și aplicarea unui tatuaj.

În continuare, ținând cont de faptul că mai sunt câteva zile până la expirarea termenului privind depunerea observațiilor și sugestiilor referitoare la proiectul de Ordin supus dezbaterii publice, așteptăm să ne transmiteți opiniile voastre pe canalele de comunicare deja cunoscute, pentru a le prezenta Ministerului Afacerilor Interne.

VEZI AICI PROIECTUL DE MODIFICARE A ORDINULUI!

VEZI AICI REFERATUL DE APROBARE A PROIECTULUI DE ACT NORMATIV!

VEZI AICI PROPUNERILE SINDICATULUI EUROPOL PENTRU MODIFICAREA ORDINULUI!

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: MAI discriminează viitorii candidați la Școlile de Poliție

Distribuie

5 răspunsuri

  1. Referitor la elemntele de pe corp , ma poate afecta daca am o cicatrice pe bratul stang? cam vreo 13cm. Am fost operat cand am fost mic.

    1. Da, fiind pe braț nu cred ca o sa treci proba medicala a concursului deoarece e vizibila în ținuta de vară, cel mai bine e sa mergi la un spital militar și să constate medicul examinator. Nu are rost sa pierzi timpul dacă nu o sa treci proba medicala. Succes!

    2. Nu te mai lua dupa ce spun toti pacalicii, mergi liniștit la examen si vei trece de medical. Eu am o cicatrice mica pe frunte, la arcade si pe obrazul stâng la fel una mica si nu s au legat de ele. Succes la examen!

  2. Am intrat în școala de subofițeri de politie ” Vasile Lascar Campina „, în anul 1995, aveam 17 ani si nu aveam vârstă necesară pentru permis. In unitate se faceau și cursuri auto pentru permis, pot fi copii în situația mea, dați mai devreme la școala.

  3. Conform Codului Administrativ , polițiștii locali, indiferent ca activează pe ramura de ordine publica, rutieră, Evidenta persoanelor,disciplina in construcții au obligativitatea de a avea permis de conducere categoria B. Au fost destituiți din funcție pentru lipsa permisului de conducere. Nu mi se pare normal ca cei care termina Academia de Poliție( ofițeri de poliție) sa nu aibă un permis de conducere la terminarea studiilor .

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.