Lockdown la MAI. Admiterea în școlile de poliție blocată

Pandemia de coronavirus a creat o stare de lockdown în sânul Ministerului Afacerilor Interne în ceea ce privește recrutarea personalului pentru școlile de agenți de poliție din cadrul instituției. Deficitul de personal de la nivelul MAI a depășit 20%, iar pensionările masive de anul acesta au dus la crearea unui colaps în ceea ce privește asigurarea serviciului polițienesc.

Cu toate acestea însă, de la balconul ministrului Vela  totul e „roz” în privința personalului, altfel nu ne putem explica motivul pentru care admiterea mult așteptată din ianuarie 2021 nu va mai fi organizată și nici nu există un orizont de timp.

După anularea admiterii din vara acestui an vine această nouă decizie de suspendare, iar pe fondul acestor incertitudini care trenează la nivelul MAI, coroborate cu informații controversate ale unor finanțiști care vorbesc despre măsurile economico-financiare care ar putea fi adoptate în 2021, au determinat nu mai puțin de 2300 de polițiști să se pensioneze în primul semestru.

Îngrijorător este faptul că numărul pensionărilor a crescut și mai mult pe finalul anului, depășind în momentul de față 3500, iar în ceea ce privește numărul polițiștilor care vor ieși de pe băncile școlilor de agenți de poliție din actualele promoții nu acoperă nici jumătate din numărul celor care au părăsit sistemul prin trecere în rezervă.

Am solicitat Ministerului Afacerilor Interne să ia măsuri urgente pentru reducerea deficitului de personal, prin organizarea admiterii în școlile de agenți de poliție, dar și prin organizarea concursului de trecere în corpul ofițerilor a agenților care îndeplinesc condițiile.

Suplimentar deficitului mare de personal, este de luat în considerare și numărul mare de infectări în rândul personalului MAI, care a depășit pragul de 8300 de infectări  și  19 decese, care îngreunează și mai mult planificarea activităților.

Precizăm că organizarea concursurilor de admitere în unitățile de învățământ ale MAI se va putea realiza în ciuda contextului pandemic, prin adoptarea măsurilor de igienă și distanțare fizică, având în vedere că pentru alegerile parlamentare, unde avem de a face cu un aflux mult mai mare de oameni, au fost dispuse astfel de măsuri încât procesul electoral să se desfășoare în condiții de siguranță.

Aceeași măsură poate fi aplicată și în ceea ce privește organizarea examenelor pentru trecerea în corpul ofițerilor a agenților care îndeplinesc la acest moment condițiile prevăzute de lege, cu atât mai mult cu cât acestea se vor desfășura la sediul fiecărei unități de poliție din țară, unde numărul candidaților nu va fi unul foarte mare, măsurile privind limitarea efectelor pandemiei fiind mult mai ușor de implementat.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

 

Sindicatul EUROPOL: Lockdown la MAI. Admiterea în școlile de poliție blocată

Share on facebook
Distribuie

8 răspunsuri

  1. Problema este foarte periculoasa. Sub pretextul lipsei de personal vor fi încadrați pe sursa externa…culoar pentru…fel și fel .

  2. Lockdown=băi sindicalistule scrie în limba româna ,dacă ești român si trăiești în România,sau îți este rușine cu limba ta?

  3. Buna ziua!
    Care sunt criteriile de admitere în cadrul unui post de polițist din sursă externă.
    Mentionez faptul că am terminat o facultate si un master in curs.
    Varsta: 23 ani.

  4. Buna.
    Asteptam cu nerabdare admiterea la scoala de politie de frontiera.
    Cu scuzele de rigoare.nu se pot sustine examenele in jud.unde este domiciliat ?
    Asa se simplifica deplasarea.cheltuielile etc.
    Multumesc.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *