Licitații de zeci de milioane de euro pentru noua Uniformă

Cu surle și trâmbițe s-a anunțat în cursul anului 2020 schimbarea uniformelor pentru personalul Poliției Române. Cu toții am așteptat plini de speranță și optimism ca acest proces să fie unul de anvergură, cu multe discuții, teste în teren, solicitări de opinii din partea polițiștilor care chiar FOLOSESC uniforma, dezbateri etc. Din păcate, realitatea ne demonstrează că nu s-a întâmplat aproape nimic din toate acestea.

După ce s-a mimat în câteva rânduri partea cu dialogul social, zilele de 19 și 20 martie 2022 ne-au conferit o mare surpriză! Neștiute de nimeni, decât de cei care trebuiau, neanunțat pe nicăieri, decât acolo unde trebuie, nepublicate anterior oricât de mult ne-am străduit să le aflăm și chiar ne-am chinuit, dar nimeni nimic. Într-un secret total demn de filmele cu James Bond, Sistemul Informatic Centralizat de Achiziții Publice (SICAP) a publicat trei anunțuri de participare (licitații) din care astăzi îl vom detalia pe cel referitor la noile modele de încălțăminte în valoare de 147.395.840 de lei, adică aproximativ 29,8 milioane de EURO fără TVA.

Loturile componente ale acestei licitații pentru elementele din componența noii uniforme a polițiștilor sunt următoarele:

Pantofi intervenție iarnă bărbați/femei – maxim 60.000 de perechi care se ridică la un preț total de 24.000.000 de lei.

Asta se traduce printr-un preț maximal de 400 de lei/ pereche, iar dacă ne aplecăm asupra specificațiilor tehnice, observăm cerințe mari, tehnologii noi, pornind de la sistemul de prindere al tălpii IJ (injectată) și finalizat cu branțul anatomic OrthoLite, complet detașabil, iar ca bonus – un branț de rezervă.

Pantofi intervenție vară bărbați/femei – maxim 60.000 de perechi la un preț total de 21.933.000 de lei.

Astfel, vorbim de un preț unitar de 365,55 lei/pereche. Care ar fi diferența? Dacă fețele pantofilor de iarnă sunt confecționate din piele impermeabilizată, aici găsim o țesătură tip Cordură pe aproximativ 50% din suprafața pantofului în combinație cu piele. Tot impermeabilizată. Un început bun am spune, schițele și fotografiile reprezentative din specificații ilustrând un pantof tactic tip HAIX (care fie vorba între noi, este una dintre cele mai mari și profesioniste firme producătoare de acest tip de încălțăminte).

Totuși, nu avem cum să nu ne întrebăm CINE și CUM va realiza acești pantofi în România, întrucât tehnologiile și modul de asamblare solicitat este patentat internațional. Asta rămâne de văzut! De asemenea, un astfel de pantof, achiziționat singular de la HAIX, are un preț de aproximativ 650 de lei. Până și ”rudele” inferioare, produse de către firme internaționale mai mici, nu le poți achiziționa sub 450 de lei. Și încă ceva! Toată încălțămintea are garanție minim 2 ani. HAIX, oferă pentru un anume tip chiar și 5 ani! Dacă se rup șireturile după două luni, ne vor schimba pantofii?

Ghetele de intervenție iarnă bărbați/femei — maxim 60.000 pentru un preț de 26.672.400 de lei.

Așadar, avem un preț unitar de 444,54 de lei/pereche. Înălțimea acestora pentru măsura 38 va fi de aproximativ 12,5 cm, ceea ce înseamnă că vor acoperi glezna și vor conferi, în teorie, protecție mărită oaselor și tendoanelor din acea zonă. Nu avem niciun pic de inserție cu Cordură ceea ce înseamnă că partea de imper-respirabilitate a încălțămintei nu va exista, piciorul va transpira și va îngheța pe timpul iernii, pentru că umezeala nu va putea fi transmisă către exteriorul ghetei.

Ghetele de intervenție vară bărbați/femei – maxim 60.000 perechi la un preț maximal de 24.302.400 lei.

Vorbim astfel de un preț unitar de 405,04 lei/pereche. Aici, apare Cordura pe aproximativ 40% din suprafața încălțămintei, fiind un lucru excepțional dacă va fi integrat în sistemul cu căptușeală GoreTex care va conferi piciorului suficientă capacitate de respirație. Dacă, în schimb, căptușeala GoreTex va fi înlocuită cu ALTCEVA mai ieftin care imită GoreTex-ul, atunci s-ar putea să purtăm niște sobe cu talpă de cauciuc, perfect izolate.

Ca să vă faceți o idee, dacă optăm vara pentru a purta ghete, la o temperatură medie a asfaltului de minim 35 de grade, chiar dacă vom purta șosete de compresie, în interiorul ghetei transpirația se va depune pe căptușeală care, fiind de proastă calitate, nu îi va permite evaporarea. Astfel, se va crea un efect de saună continuu, ciorapul se va umezi, gheata se va umezi, iar după aproximativ 5 purtări va trebui să le aruncăm. Suntem pățiți cu actualele ghete și pantofi din dotarea M.A.I. Sperăm să nu fie cazul deși NU am văzut în teste acest nou tip de încălțăminte.

Loturile 5 – 8 reprezintă încălțămintea standard din piele, pentru uniformele de reprezentare și ceremonialuri, atât pentru bărbați cât și pentru femei.

Nu o să ne aplecăm în dezbatere asupra lor întrucât mare lucru față de ceea ce avem acum în dotare nu s-a schimbat. Orientativ, ca prețuri maximale de achiziție pentru aceste produse, putem oferi următoarele informații:

  • o pereche de pantofi iarnă/vară pentru bărbați vor costa maxim 263,03 lei;
  • o pereche de pantofi iarnă/vară pentru femei vor costa maxim 228,57 lei;
  • o pereche de ghete din piele pentru bărbați vor costa maxim 289,08 lei;
  • o pereche de cizme de piele pentru femei va costa maxim 353,78 lei.

Așadar, pe partea de încălțăminte, în acte, stăm bine,  modelele sunt moderne, materialele ce doresc a fi folosite în confecționarea lor sunt excepționale, dar nu mai avem bocanci, pentru că în caz de zăpadă, noroi, inundații etc ne vom încălța în pantofi sau ghete. Dar ardem de nerăbdare să reîmprospătăm stocul de pantofi din piele pentru uniforma de reprezentare.

Curiozitatea noastră rămâne – oare cu fondurile irosite pe sute de mii de perechi (din care multe se află deja în dotarea polițiștilor, nepurtate) care vor fi distribuite tuturor și purtate de câteva sute de ofițeri, în mare parte, cu funcții de conducere, nu ar fi fost mai bine să achiziționăm și niște bocanci?

Nu de alta, dar știți… unii dintre noi mai intrăm prin canale, prin noroaie, prin funingine și resturi fumegânde, prin epave de autovehicule descarcerate, nu stăm prin birouri la căldură să dăm doar ordine și dispoziții pentru a ne fi confecționate uniforme personalizate cu care să ne afișăm la diverse activități neoperative, iar ghetele până la gleznă nu prea ne ajută în astfel de situații… Decât dacă ne dotați cu Teasere pe care să le ținem la gleznă… dar Teaser-ele sunt din alt film, ne scuzați…

În zilele ce urmează vom reveni cu o analiză asupra noilor articole de îmbrăcăminte, pentru că și acolo sunt surprize…

Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Licitații de zeci de milioane de euro pentru noua Uniformă

Distribuie

3 răspunsuri

  1. Preturile din SEAP sunt fara TVA, in acest caz la preturile prezentate se mai adauga un 19%.
    – Pantofi intervenție iarnă bărbați/femei – 476;
    – Pantofi intervenție vară bărbați/femei – 437;
    – Ghetele de intervenție iarnă bărbați/femei – 529;
    – Ghetele de intervenție vară bărbați/femei – 482.
    o pereche de pantofi iarnă/vară pentru bărbați vor costa maxim 313 lei;
    o pereche de pantofi iarnă/vară pentru femei vor costa maxim 271.99 lei;
    o pereche de ghete din piele pentru bărbați vor costa maxim 344 lei;
    o pereche de cizme de piele pentru femei va costa maxim 420.99 lei.

  2. Ce credeti ,daca o sa fie bătaie de joc ,o sa le poarte pulea…e vb de sanatatea si sigurantă mea.Momentan aprx.80% din personalul o.p.-ului la sectia in care imi desfăsor activitatea ,poartă Viper.Prefer sa intru in cercetare .

  3. A mai trecut un pic de timp de la publicarea acestui articol. Ce s-a cumparat pana la urma? Nu sunt o persoana din sistem, dar imi pasa de oamenii care stau toata ziua in picioare, pe orice vreme. Eu persoanal imi cumpar HAIX de cativa ani si nu as mai lua altceva, e de vis incaltamintea aceasta; mi-ar placea sa aud ca s-a mers pe aceasta solutie.
    Multumesc

Dă-i un răspuns lui Mihai Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută