În urma celor 2 ore de discuții, ministrul de interne Lucian Bode ne-a transmis faptul că în cursul zilei de ieri a avut o discuție cu premierul, Nicolae Ciucă și ministrul finanțelor Adrian Câciu, pentru a identifica soluții în cazul protestelor polițiștilor.

Au fost simulate 2 variante de lucru:

Var. 1:  – Aplicarea integrală a legii salarizării prin acordarea celor 2 tranșe de 1/4;

            – Acordarea sporurilor la nivelul noului cuantum al salariului de funcție;

Var. 2: – Aplicarea parțială a legii salarizării, prin acordarea unei singure tranșe de 1/4:;

            – Menținerea plafonării sporurilor la nivelul anului 2018 (ex: sporul de antenă);

Și suplimentar, alte două drepturi care nu vizează Legea salarizării, dar care au rămas restante, însă despre care nu există o certitudine că vor fi cuprinse în bugetul de stat din 2022:

*Acordarea valorii financiare a normei de hrană la cuantumul actualizat cu indicele  inflației, de la 34 lei – 38 de lei.

*Creșterea cuantumului sporului de suprasolicitare neuropsihică (sporul de judiciar) la 25% de la 10%;

Varianta 2 este deja inclusă în proiectul de OUG cu privire la măsurile fiscal bugetare care va fi pusă în transparență decizională, cu mențiunea că varianta finală mai poate suferi modificări până vineri, când va avea loc ședința de Guvern. De asemenea, pe varianta 2, în textul de OUG se va include și un text ce vizează posibilitatea ca la rectificarea bugetară să se acorde și tranșa 2.

De asemenea, ca certitudine, ministrul Lucian Bode a precizat că pensionarii militari care au un cuantum al pensiei de 2500 lei (aproximativ 21.000 pensionari din totalul 97.000), vor beneficia alături de ceilalți pensionari din sistemul public de o indexare de 10% iar pentru toți cei care primesc pensii de peste 2500 lei, se va aplica indexarea cu indicele inflației, de 2,6%.

Poziția Sindicatului EUROPOL la acest moment este de a continua protestele anunțate conform calendarului, pentru că apreciem că respectarea Legii salarizării 153/2017 nu poate face obiectul unei „negocieri” în defavoarea oamenilor, mai ales în contextul în care celorlalte categorii de bugetari li s-a aplicat integral Legea salarizării începând cu 2018 sau chiar cu 2017, cum este cazul celor care ocupă funcții de demnitate publică (funcții politice).

Sindicatul EUROPOL va acționa în raport cu voința polițiștilor pe care îi reprezintă. Iar pentru o corectă analiză și apreciere a impactului acestei măsuri (varianta 2), precizăm că acordarea unei tranșe de 1/4 înseamnă ca medie aproximativ 300-350 lei, însă sistarea normei de echipare începând cu 1 aprilie 2022, care este în medie de aproximativ 270 lei lunar, va genera o creștere a veniturilor salariale de 30 lei – 80 lei. Din acest motiv, până vineri, la ședința de Guvern, ne vedem în stradă, la MAI pe 16 dec. între 10:00 – 14:00, vineri, la sediul PSD, PNL și UDMR, între 10:00 – 16:00.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

 

Sindicatul EUROPOL: Legea salarizării se va aplica parțial pentru polițiști. Este suficient?

Distribuie

12 răspunsuri

  1. Polițiști operativi fac apel la unitate sindicală!
    Stopați bătaia de joc, nu avem bani pentru a ne achita facturile, ratele și pentru hrana familiei !!!
    Vrem respectarea legii în întregime, actualizarea normei de hrană, mărirea sporului de judiciar la 25 %. Judiciariști au cele mai mici salarii din sistem, este un strigăt disperat, de ajutor!!!

  2. Da, 30 de lei in plus este arhisuficient. I-ati expus ministrului ca odata cu taierea sporului de echipament ramanem cu 30 de lei in plus?

  3. Trebuiesc Unite toate sindicatele, atât din poliție cât și din celelalte domenii.Doar așa se pot speria! Pe fondul scumpirilor din energie, ce presupun scumpirea tuturor produselor, se vor alătura și cei care nu sunt bugetari.Trebuie făcută una mare, prea își bat joc

  4. Cosmine,ma surprinde usurinta cu care este tratata problema indexarii pensiilor politistilor respectiv discriminarea in procente vizavi de civili.Apropo,de unde bariera discriminatorie de 2500 lei,ce reprezinta aceasta suma ca in statisticile INS ea nu exista.Fiecare care ajunge sus vine cu bariera lui de acasa,care desigur ii convine.In loc sa rezolve dezechilibrele mai rau le accentueaza.Si inca un lucru,majoritatea liderilor de sindicat din sistem trateaza usor aceasta problema,timpul se surge si se vor trezi politistii ori fara pensii de serviciu ori cu pensii de necalificati insa atunci s-ar putea sa fie prea tarziu.Asa ca nu lasati garda jos pentru nimic ce se cuvine.

  5. Trebuie să citiți proiectul de OUG de pe site-ul ministerului de finanțe,publicat ieri, și veți vedea că nu apare nicio mărire.

  6. Este evident cum dictatura mass media împreună cu șefii din MAI îngroapă orice demers făcut de adevărații polițiști , cei operativi care își riscă viața lor și a familiilor lor pentru nimic. Nici un post de televiziune nu a catadicsit sa ia atitudine și să prezinte în mod real ceea ce solicită polițiștii. Dimpotrivă ei minimalizeaA și chiar fac bășcălie. Atunci lăsăm ordinea publică pe mâinile mercenarilor și bodyguarzilor care aparțin clicilor din politică.

  7. N-ar fi mai bine să ne declarăm toți contacti covid și să intram în izolare? Să vedem atunci cum se descurca țara fără noi măcar o săptămână! Nici nu mai e nevoie de grevă că, doar respectăm legea, nu? Să – l vedem pe Bode la Rutieră la dirijare, Arafat șofer pe ambulanță, pe Despi’ în patrulă op să verifice certificatele verzi și toți să facă raportul activității către generalul în rezervă. Vai și amar de noi…

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.