Legea a fost publicată. 75% pentru părinții din MAI

Astăzi, în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1166 a fost publicată Legea pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.

După o bună perioadă, în care am fost discriminați și în care Ministerul Afacerilor Interne nu a depus vreo diligență cu privire la acordarea indemnizației de 75% pentru polițiștii care erau nevoiți să-și lase copiii nesupravegheați acasă, întrucât au avut “neșansa” de a nu beneficia de zile libere în perioada de suspendare a activităților didactice, astăzi putem spune că s-a făcut dreptate.

Această stare de fapt care nu reprezintă un privilegiu acordat polițiștilor are în spate protestul Sindicatului EUROPOL organizat în fața MAI la care au participat aproximativ 100 de polițiști, atât cât permite reglementarea din perioada stării de alertă, precum și solicitarea de urgentare adresată Președintelui României privind promulgarea legii ce avea ca obiect modificarea prevederilor OUG nr. 147/2020.

Astfel, conform prevederilor actului normativ publicat în Monitorul Oficial a fost eliminată interpretarea excesivă și limitativă de către reprezentanții ministerului care s-au grăbit chiar să transmită precizări în teritoriu conform cărora părintele care lucrează în sistemul de apărare și sănătate nu beneficiază de indemnizația de 75% decât dacă ambii părinți își desfășoară activitatea în aceste domenii.

La acest moment art. 4 alin. 3 din OUG nr. 147/2020 are următoarea formă „(3) În situaţia în care unul dintre părinţi îşi desfăşoară activitatea în unul dintre domeniile prevăzute la alin.(1), acesta are dreptul la o majorare acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, în cuantum de 75% din salariul de bază/salariul de funcţie/solda de funcţie corespunzătoare unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzător numărului de zile lucrătoare din perioada prevăzută la art. 1 alin. (1), cu condiția respectării, de către celălalt părinte, a prevederilor art. 1 alin. (2) lit. b).  În cazul în care ambii părinţi îşi desfăşoară activitatea în unul dintre domeniile prevăzute la alin.(1), doar unul dintre aceştia are dreptul la majorarea acordată, potrivit prezentului alineat, suplimentar drepturilor salariale cuvenite.”

Precizăm că din acest moment, colegii noștri din teritoriu pot depune la structurile de resurse umane documentația aferentă pentru a beneficia de prevederile acestei legi, care nu reprezintă altceva decât o situație de normalitate de care au fost vitregiți în mod nejustificat.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Legea a fost publicată. 75% pentru părinții din MAI

Distribuie

28 de răspunsuri

        1. În cazul expus, în condițiile în care soția desfășoară cursurile de acasă, nu puteți beneficia de indemnizația de 75%. Exista însă cazuri când cadrele didactice desfășoară cursurile online însă se afla în incinta școlii iar atunci beneficiază.

  1. Bravo! Felicitări! Și eu lucrez în M. A. I. Și sunt familie monoparentala, am o fetita de 3ani jumătate și nu am dreptul la 75%. În schimb pot sta cu ea, acasă, fără sporuri. Trebuia totuși sa se ia în considerare și aceste cazuri. Multumim

    1. Pentru familiile monoparentale din sistemul de ordine publica, pentru zilele libere se plătește 100% din salariul de funcție iar pentru celelalte categorii de angajați se plătește 75% din salariu.

  2. Se acordă începând cu 7 decembrie sau se acorda și retroactiv? Pentru perioada 14. 09 – 30.11 când școlile au fost închise cine ne acordă majorarea? Nu e corect!!!

  3. Lucrez în M.A.I, iar situația mea este următoarea : Mi-a respins înscrierea copilului la creșă pe motivul diminuării locurilor conform situației actuale. Pot beneficia de aceasta indemnizație?

    1. Solicitați o adeverință din care sa rezulte ca urmare a diminuării nr de locuri copilul Dvs nu poate participa la activitățile creșei.

  4. Buna ziua! In cazul in care eu, ca soție de polițist, lucrez in mediul privat si nu pot beneficia de zile libere plătite de către angajator, iar telemunca nu este posibila, soțul poate beneficia de indemnizație?

  5. buna ziua, se pare ca la momentul asta nu vom beneficia de majorarea de 75% pentru perioada din urma, perioada care este destul de condiderabila. vreau sa cred ca protestul nu a fost decat de ochii cotizantilor catre sindicat si ca va veti zbate sa ne fie platite si retroactiv drepturile, deoarece in actualizarea din decembrie a deciziei, nu a fost decat o indreptare a “greselii“ initiale.multumesc

    1. Protestul a fost pentru a îndrepta o discriminare din PUG 147/2020 și am vrea în primul rând sa ne spuneți dacă ani participat. La modul în care va exprimați, parca vorbiți despre un „concert” organizat de sindicat pentru cei care aleg sa privească de pe margine lupta sindicală.

      1. Buna ziua, din păcate , datorita legislatiei, nu pot participa la protest decat cu gandul , dar va recomand, ca raspunsul pe care mi i l ati dat, sa l folositi in alte locuri si scopuri.Aroganta sa o folositi in relatia cu autoritatile care si bat joc de noi. V am atras atentia ca se tace malc de cand a fost publicata noua actualizare si ei castiga.in loc sa mi raspundeti tardiv si fara lipsa de profesionalism, mai bine ati face ceva concret.
        Sunt copii singuri in casa de la varste foarte mici si numai norocul si maturizarea timpurie a facut ca nici o nenorocire sa nu se intample , dar nu spune nimeni nimic despre aceste realitati, pentru noi mai important este sa ne raspundem ironic la problemele ridicate. Faceti va treaba pe care o aveti si anume sa reprezentati personalul in relatia cu autoritatile si lasati carcoteala pentru altcineva.

        1. „din cauza”, nu datorită! Dacă sunteți din alt sistem, la fel sunt și alte categorii din țările UE care au protestat cu toate ca avea interdicția sa o facă. Așa ca lamentați-va în continuare și „protestati” în spatele ecranului.

  6. Este discriminare totala fata de familiile monoparentale. Cu legea 19 aceste familii au beneficiat cu 147 nu se mai poate. Oare este normal ca o familie sa beneficieze în loc ca aceștia sa beneficieze de zile libere plătite și o familie monoparantala sa nu beneficieze. Mulțumesc

  7. Sunt famlie monoparentala cu copil pana la 12 ani. Lucrez in sanatate. Mi s a spus de la personal ca am dreptul doar la libere. Eu nu pot beneficia cf legii modificate in 2 dec 2020 la cei 75% suplimentar?

  8. Dacă am un copil si nu sunt legal (cu acte luat) cu mama copilului dar locuim împreună pot beneficia de cei 75% ?! Menționez ca, copilul este pe numele meu……!! Ast rasp , va mulțumesc

Dă-i un răspuns lui Autor Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută