Legea a fost promulgată. Polițiștii pot închiria o locuință pe o rază de 70 km

Președintele Klaus Iohanis a semnat azi 09.05.2023 Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea art. 31 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului (PL-x 542/26.09.2022). Actul normativ va fi publicat în Monitorul Oficial în zilele următoare,  iar conform normelor de tehnică legislativă, acesta va produce efecte la 3 zile de la publicare. Asta rezultă că de săptămâna viitoare, colegii își pot închiria o locuință nu doar în localitatea unde se află unitatea, ci și pe o distanță de 70 km.

Conform noilor prevederi, poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie de până la 50% din salariul lunar, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condiţiile legii.” 

”Contractul de închiriere pe baza căruia se acordă compensația lunară pentru chirie în condițiile alin.(1) și alin.(11) sau documentele în baza cărora se acordă dreptul prevăzut la alin.(12) pot avea ca obiect o locuință din localitatea unde polițistul a fost numit în prima funcție ori mutat în interesul serviciului sau o locuință situată într-o localitate aflată la o distanţă de maximum 70 km, în cazul în care nici poliţistul şi nici soţul/soţia nu au în proprietate personală o locuinţă în localitatea unde se află locuința ce face obiectul contractului de închiriere ori al documentelor în baza cărora se acordă dreptul prevăzut la alin.(12) sau în altă localitate situată mai aproape de locul de muncă.”

Politistii  care beneficiaza de dreptul la compensatia de chirie, vor putea beneficia si de transformarea chiriei in rata la banca pe o distanta de 70 de km. De asemenea, in cazul in care politistul detine o locuinta  la 50 km distanta de locul de muncă si inchiriaza la o locuinta la 30 km, atunci va putea beneficia de compensatia de chirie. Insă, daca politistul detine o locuinta la 30 km de locul de muncă si inchiriaza la o distanta de 50 km, atunci nu va putea beneficia de acest drept.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Legea a fost promulgată. Polițiștii pot închiria o locuință pe o rază de 70 km

Distribuie

8 răspunsuri

  1. Cum se va acționa în cazul unui apel 112 când polițistul este de permanenta la domiciliu în caz ca închiriem o locuinta la 50 de km de locul de muncă ???

    1. Permanenta este ilegala. Iar modul in care se va actiona ste atributul conducerii, nu al celor cu functii de executie.

  2. Buna seara!
    Ce se intampla in cazul in care un polițist beneficiază deja de compensatia lunară pentru chirie, adica pentru plata unei fracțiuni din rata in urma contractarii unui credit, o sa se aplice modificările art.31 si acestuia? Mulțumesc!

  3. Este vreo diferența între sintagma salariul lunar și vechea sintagma din lege salariul de baza?

  4. Buna ziua , un răspuns clar as vrea și eu, eu nu dețin locuință personala în localitatea de domiciliu, stau la părinții mei , si pentru a beneficia de chirie pot face contract de închiriere cu bunica ( precizez ca locuinta bunici este în curtea părinților mei și sunt doua case dar cu nr cadastrale diferite la primărie ) afectează cu ceva ? Sunt eligibil ?

  5. Bună ziua!
    Dacă în anul 2016 am fost numit în prima funcție în localitatea X , în 2020 m-am mutat la cerere în localitatea de domiciliu (fără sa dețin o locuinta), în anul 2021 am făcut un credit pt o locuinta in localitatea unde m am mutat, având în vedere ca localitatea unde am fost numit în prima funcție este la mai puțin de 70 de km de localitatea unde m-am mutat la cerere, pot beneficia de compensatia ratei?

  6. Speță: Numit în prima funcție în 2017, în mediul rural, cu contract de închiriere în derulare în localitatea respectivă, pot renunța la contractul de închiriere și pot încheia un nou contract în municipiul aflat la 10 km, dar situat in alt județ ??? Asta în contextul în care condiții de trai s-ar schimba radical…

  7. Salut! Legat de chirii, acestea se vor mari? Sau vor ramane tot asa mici? De asemenea, 50%din salariul lunar ar insemna o suma mare, fata de cat se ia chirie acum gen 500lei,
    Multumesc!

Dă-i un răspuns lui Barbu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută