Astăzi, 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, sărbătorim 101 ani de la Marea Unire, o zi de sărbătoare pentru tot neamul românesc. Este o zi specială, care ne amintește că începând cu primii ani ai secolului XX, provinciile istorice românești au devenit istorie, iar România, un stat unitar și indivizibil, a apărut pe harta lumii. Ziua Națională a României reprezintă totodată pentru întreaga suflare românească un prilej de cinstire a memoriei celor care au reușit să ducă la îndeplinire idealul de unire al locuitorilor tuturor provinciilor românești.
La 1 decembrie din anul 1918, cei 1228 delegați ai Adunării Naționale de la Alba Iulia, susținuți în piață publică de peste 100.000 de persoane adunate la marele eveniment din toate colțurile Ardealului și Banatului, au resetat ceasul românilor. Ora zero, ora din care România începea să existe a însemnat adoptarea unei Rezoluțiuni prin care era consfințită unirea tuturor românilor din Transilvania și întreg Banatul cu patria mamă, România. Din acea zi, românii despărțiți până atunci de granițe nefirești, deveneau o mare familie, o familie reunită după mai multe secole de pribegie.
Acum, în 2019, când România își sărbătorește Ziua Națională în sânul familiei Europei Unite, poate este timpul să privim și spre viitorul nostru ca națiune. Din acest punct de vedere, 1 Decembrie ar putea fi și un moment de reflecție asupra idealurilor noastre ca națiune, ca cetățeni ai aceleiași cetăți numită România Mare.
”La mulți ani România, la mulți ani români!”
Echipa Sindicatului Europol