La loc comanda. Acordul Patriarhiei cu MAI a picat

După ce ieri Marcel Vela anunța cu mult fast semnarea unui „Acord” cu Biserica Ortodoxă Română, prin   care se stabileau o serie de excepții de la regulile de distanțare socială impuse prin Decretele Prezidențiale și Ordonanțele Militare, pe durata perioadei în care creștinii ortodocși sărbătoresc Sfintele Paști, astăzi am avut o reacție vehementă a președintelui României.

Reacția președintelui, oarecum previzibilă în contextul în care tot ieri a fost emis al doilea Decret Prezidențial, însoțită de un discurs autoritar față de nevoia imperativă de a menține restricțiile legale de distanțare socială și de limitare a liberei circulații, a dat peste cap planurile ministrului Vela. Acesta afirmase inițial că noile măsuri, de relaxare a distanțării sociale, ar fi fost discutate și cu președintele Iohannis, aspect care s-a dovedit a fi nereal.

Toate aceste discuții de culise, purtate între ministrul Vela și Patriarhia Română, cu potențial de capital de imagine, stabileau cu titlu de obligații în sarcina polițiștilor și jandarmilor unele atribuții de care nu s-a mai auzit vreodată în istoria Ministerului Afacerilor Interne, indiferent cum s-o fi numit acesta de-a lungul timpului. Era vorba despre implicarea directă a patrulelor de poliție care ar fi urmat să împartă anafura de Paște și Lumina Sfântă.

Din punct de vedere juridic, acest „Acord” nu este suficient pentru a stabili asemenea activități în sarcina polițiștilor și nici nu putem să acceptăm un risc suplimentar de infectare a personalului MAI, în condițiile în care, nici pentru activitățile curente nu avem la toate unitățile de poliție echipamente de protecție. Mai mult, conținutul unor prevederi ale acordului sunt de nivelul celor din Ordonanțele Militare și practic vorbim aici despre o adăugare la lege printr-un document privat, semnat între două părți, care nu poate fi opozabil erga omnes.

Iar pentru că nu putem să ne limităm doar la opiniile juridice, este important de precizat că specialiștii în sănătate s-au opus unor asemenea acțiuni de anvergură care sunt de natură a crește gradul de infectare. Inclusiv ministrul sănătății a comentat public această decizie a MAI ca fiind una lipsită de oportunitate în contextul iminenței atingerii vârfului pandemiei.

Credem că și reacțiile populației au fost pe măsură, ridiculizând polițiștii și personalul MAI, deși vorbim de aproape un an despre necesitatea îmbunătățirii imaginii instituției și a creșterii autorității polițistului. Însă este evident că nu vom reuși acest lucru punând polițiștii să împartă Lumina Sfântă sau chiar să colecteze acatiste, dacă tot relaționează cu creștinii care nu se pot deplasa la Biserică.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: La loc comanda. Acordul Patriarhiei cu MAI a picat

Distribuie

3 răspunsuri

  1. PROSTIA nu are limite,
    În aceiasi ordine de ideii, Politia va duce:
    – ziarele de la Kaufland
    – facturile de la curent
    – va impartii mici si bere de 1 mai
    – galetile, faina si zaharul in ziua votului
    – cumparaturile la ministru si la preafericit

  2. Foarte bine! DaraVela și LuCovid și-au luat-o de la Iohăniță, apoi au bătut în retragere.
    Poliția asigură ordinea și liniștea publică, nu se substituie preoților. Poliția nu este moașă comunală!

Dă-i un răspuns lui Fanae Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută