La IPJ Timiș șefii și-au pierdut simțul penibilului. S-au premiat între ei

Oricât de dur ar suna, la S.C. I.P.J. Timiș S.R.L., se practică „roata țigănească”, însă nu din banii beneficiarilor, ci din banii publici. De două ori pe an, polițiștii timișoreni așteaptă momentul în care sunt împărțite salariile pentru lucrări de excepție, care pot reprezenta între 30% – 50% din salariul de funcție. Astfel putem vorbi de sume cuprinse între 1000-2000 lei în plus la salariu pentru șefi.

Am aflat de acest mecanism după ce reprezentul Sindicatului EUROPOL la nivelul IPJ Timiș a participat la ședința unde „chipurile” trebuiau discutate notele de fundamentare ale colegilor propuși să beneficieze de aceste bonusuri. În realitate, acesta a asistat la împărțirea prăzii reprezentată de banii publici pe care inspectorul șef îi are la dispoziție, pe principiul azi iau eu, mâine iei tu și toată lumea „bună” este fericită. Mai puțin prostimea, care nici nu are voie să știe cine și de ce a fost premiată.

Pornind de la șoferul inspectorului șef, popotarul șef, lideri de sindicat și șefi care au văzut hoți doar în poze, bonusurile au fost acordate pe principii specifice grupurilor organizate, prin care se recompensează sau se cumpără influența.

ETAPA I

În data de 15.12.2018, pe repede înainte, a avut loc o ședință la nivelul Pol. Mun. Timișoara unde au fost invitate și organizațiile sindicale pentru a se stabili – teoretic pe baza notelor de fundamentare – polițiștii care vor fi propuși, în cadrul ședinței pe I.P.J. Timiș, la salariul de excelență pentru următoarele 6 luni.

La nivelul Pol. Mun. Timișoara au fost repartizați 10 indicatori. Din cei 10 s-au supus votului numai 5, iar 5 au fost rezervați la dispoziția șefului (3) și adjunctului șefului (2) Pol. Mun. Timișoara la cheremul lor. Nu s-au prezentat note de fundamentare nici pentru cei propuși spre votare și nici pentru cei impuși fără votare. Dintre cei impuși, stabiliți cu dedicație, au fost:

  •  adjunct șef Pol. Mun. Timișoara – Propus de șeful Pol. Mun. Timișoara, șef Secția 5 Poliție Urbană – Propus de șeful Pol. Mun. Timișoara, 
  • agent șef principal de poliție Secția 1 Poliție Urbană (șofer inspector șef)  – Propus de șeful Pol. Mun. Timișoara,
  • adjunct Șef Secția 2 Poliție Urbană – Propus de adjunctul șefului Pol. Mun. Timișoara
  • șef Secția 2 Poliție Rurală – Propus de adjunctul șefului Pol. Mun. Timișoara

Pentru ceilalți 5 indicatori s-au propus polițiștii de către fiecare șef și s-au supus votului – cum ar fi fost normal să se facă pentru toți. Important de menționat este că nu s-a discutat și au refuzat să ofere informații despre cuantumurile procentelor acordate pentru fiecare.

ETAPA II

În data de 17.12.2018 a avut loc ședința de comandă, organizată la nivelul I.P.J. Timiș, în urma căreia s-au stabilit beneficiarii salariilor de excelență pentru următoarele 6 luni. Organizațiile sindicale și profesionale care au avut reprezentanți la ședință au fost: Sindicatul EUROPOL, S.N.P.P.C. (imediat o să observați și de ce – nicidecum pentru a veghea la respectarea drepturilor membrilor de sindicat sau pentru a-i informa cu privire la cele hotărâte în ședință), C.N.P. În rest liniște totală din partea celor care ar fi trebuit sa reacționeze primii la această piesă de teatru de prost gust în care se mima respectarea legii.

La I.P.J. Timiș din cei 30 de indicatori + 2 indicatori suplimentari, s-a stabilit ca fiecare structură să beneficieze de următorul număr de indicatori:

  • 10 – Pol. Mun. Timișoara + 1 Suplimentar 
  • 3 – Pol. Mun. Lugoj
  • 1 – P.C. (Suplimentar)
  • 17 – I. P. J. Timiș

Dintre acești indictori, inspectorul șef, absent de la ședință, probabil pentru că îi era prea rușine să îți susțină lista rușinii impusă de acesta, a lăsat cu limbă de moarte ca acești apropiați să beneficieze de bonusuri, fără să fie supuși votului:

  • Șeful Pol. Mun. Timișoara (am aflat ulterior cuantumul – 50%)
  • Șeful Serviciului Cabinet – totodată Președintele S.N.P.P.C. Timiș și finul inspectorului șef (am aflat ulterior cuantumul – 40%)
  • Șefa S.R.U. (am aflat ulterior cuantumul – 40%)
  • Șefa Serviciului Financiar (am aflat ulterior cuantumul – 50%)

 Adjunctul inspectorului șef (I) s-a impus cu următorii nominalizați, fără să fie supus votului :

  • Șeful Pol. Or. Făget
  • Șeful Pol. Mun. Lugoj (am aflat ulterior cuantumul – 50%)
  • Șeful Serviciului Rutier (am aflat ulterior cuantumul – 40%)

Adjunctul inspectorului șef (II) s-a impus cu următorii nominalizați, fără să fie supus votului:

  • Șeful S.A.E.S.P. (am aflat ulterior cuantumul – 40%)
  • Șeful Pol. Or. Sânnicolau
  • Șeful S.A.S. (am aflat ulterior cuantumul – 40%)

Propuneri din rândul „prostimii” care au fost supuse votului:

Ofițeri:

  • Lucrător Urmăriți
  • Lucrător Criminalistică
  • Lucrător Serv. Invest. Crim. Econ.

Agenți:

  • Lucrător S.A.S.
  • Lucrător Logistic – Parc Auto
  • Lucrător Serviciul Rutier
  • Lucrător S.O.P.

Indicatori suplimentari nesupuși votuli:

  • Lucrător Biroul Rutier
  • Personal Contractual – Popotă

3 indicatoriPol. Mun. Lugoj, nominalizări impuse de șeful Pol. Mun. Lugoj (nu s-au menționat beneficiarii în ședință)

  • adj. Șef Pol. Mun. Lugoj – probabil impus de Șeful Pol. Mun. Lugoj
  • agent șef de poliție
  • agent principal șef de poliție

10 indicatori – Pol. Mun. Timișoara (cei deja stabiliți în data de 15.12.2018)

Astfel analizând situația putem observa următoarele:

Din totalul de 32 de indicatori (salarii de excelență) un număr de 18 au fost IMPUSE, fără a se vota și fără a se prezenta notele de fundamentare;

Din totalul celor 18 indicatori impuși 15 sunt ofițeri cu funcții de comandă, 2 agenți de poliție și 1 personal contractual;

Din 32 de indicatori repartizați pe I.P.J. Timiș numai 13 au ajuns la agenții de poliție și 1 la personalul contractual, astfel proporționalitatea împărțirii salariilor de excelență este un principiu inexistent în această situație în raport cu categoriile de personal (75% agenți/25% ofițeri);

Din totalul de 18 indicatori reveniți ofițerilor de poliție care au primit salariul de excelență doar 3 (TREI) sunt ofițeri cu funcții de execuție, iar restul au funcții de comandă;

Din totalul celor 32 de indicatori avem:

18 indicatori pentru ofițerii de poliție din cadrul I.P.J. Timiș;

13 indicatori pentru agenții de poliție din cadrul I.P.J. Timiș;

1 indicator pentru personalul contractual din cadrul I.P.J. Timiș;

Dialogul social și consultarea organizațiilor sindicale la nivelul IPJ Timiș este mimat, iar prostituția profesională depășește orice limite. Din cele expuse mai sus putem observa cum jocul – roata țigănească – funcționează la I.P.J. Timiș sub atenta supraveghere a șefului S.N.P.P.C. Timiș (șeful serviciului cabinet) care nu are nimic împotrivă întrucât roata trece tot timpul și pe la el. Astfel, ofițerii cu funcții de comandă beneficiază la rând de salarii de excelență stabilite fără drept de apel de către factorii de comandă – inspector șef, adjuncții inspectorului șef, șeful poliției municipiului, adjunctul șefului poliției municipiului.

Putem constata lipsa simțului PENIBILULUI în rândul factorilor de comandă care au organizat acest joc pe bani publici – un fel de bătaie de joc față de angajați și de cetățeni. Singura întrebare care rămâne după toată această mascaradă este una singură:

Ce trebuie să facă agenții/ofițerii de poliție cu funcții de excuție să beneficieze și ei de salariul de lucrări de excepție?! Probabil trebuie să aibă nași în rândul conducerii, să execute ordine chiar dacă sunt nelegale sau poate trebuie să le promită că împart cu ei aceste sume de bani. Noi nu știm. Încercăm doar să ne imaginăm cum ar putea inspectorul șef să justifice aceste alegeri.

Viitorul ne aparine!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: La IPJ Timiș șefii și-au pierdut simțul penibilului. S-au premiat între ei

Distribuie

10 răspunsuri

  1. Nici o problema, la pompieri,prin Calarasi, se practica aceeasi schema,numai ca aici subofiteri din operativ nu prea vad nimic.

  2. Nu spuneți nicio noutate și la alte inspectorate este la fel. Salariile de merit se repartizează la șefi, șefi contabili, și protejații lor.

  3. Asa se întâmplă și la pompieri la Arad își dau între ei. La sfârșitul anului lucram peste 200 de ore suplimentare pe care nu le plătește și nici nu da liber dar fac ei sa fie bine Masluiesc pontajele jegurile.

  4. Dar sa-ti premiezi vizitiul, bucatarul si finul intrece orice inchipuire! Nu deageaba i se zice d-lui sef BITCOINUL ! Probabil din cauza ca a crescut artificial si tot asa rapid va scadea cind se vor convinge ca e o ,,bula ,,!

  5. Nu este un spor pentru a fi primit într-o normalitate. Instiga la ura în orice colectiv ptr. că se repartizează preferențial. Ar trebui ca. ,,adevăratele,, sindicate sa se sesizeze, să ridice problema și sa se facă alt ceva cu acești bani pentru binele instituției….Este rușinos cum sunt repartizate peste tot la toate armele….

  6. Foarte potrivita poza de la articol! Sa le fie rusine la sefii IPJ Timis! Este o batjocura la adresa celor din strada care prind tilharii!

  7. Si inca nu e complet articolul. V-a scapat faptul că unul dintre premianți este cumnatul șefului de la poliția municipiului Timișoara . Nu vad ce demersuri au facut liderii de sindicat la IGPR , DNA , Corpul de control MAI , Ministru Carmen Dan.

Dă-i un răspuns lui moromete Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută