Deși vorbim despre inspectoratul ce va constitui un ”model” pentru întreaga țară, după spusele ministrului Predoiu și ale secretarului de stat Despescu, și în acest caz întâmpinăm aceeași mare problemă instituțională, respectiv lipsa de personal.
Este arhicunoscut faptul că județul Constanța nu reprezintă vreo atracție pentru absolvenții școlilor de poliție, fie din cauza haosului instituțional existent ce este generat de incompetența unora dintre manageri, fie din cauza dificultăților cu care polițiștii pot identifica imobile pentru închiriere și a prețurilor piperate.
Și în acest caz, pentru diminuarea deficitului de personal la nivelul IPJ Constanța a fost adoptată politica organizării unui concurs pentru ocuparea unor funcții vacante de agent de poliție prin încadrare directă.
Astfel, au fost scoase la concurs 45 de posturi de agent de poliție în specialitatea ”ordine publică”, acestea fiind distribuite mai multor subunități de poliție din județul Constanța, după cum urmează:
- Secția 2 Poliție – 1 funcție de agent;
- Secția 3 Poliție – 1 funcție de agent;
- Secția de Poliție Mamaia – 1 funcție de agent;
- Secția de Poliție Port – 1 funcție de agent;
- Postul de Poliție Comunal Agigea – 1 funcție de agent;
- Poliția Municipiului Mangalia – 1 funcție de agent;
- Secția 2 Poliție Vama Veche-2 Mai – 2 funcții de agent;
- Secția 3 Poliție Costinești – 1 funcție de agent;
- Poliția Municipiului Medgidia – 6 funcții de agent;
- Secția 1 Poliție Rurală Băneasa – 2 funcții de agent;
- Poliția Orașului Cernavodă – 3 funcții de agent;
- Postul de Poliție Comunal Mircea Vodă – 1 funcție de agent;
- Poliția Orașului Hârșova – 4 funcții de agent;
- Poliția Orașului Murfatlar – 1 funcție de agent;
- Postul de Poliție Comunal Valu lui Traian – 1 funcție de agent;
- Poliția Orașului Năvodari – 1 funcție de agent;
- Secția 2 Poliție Rurală Cogealac – 5 funcții de agent;
- Postul de Poliție Comunal Corbu – 1 funcție de agent;
- Postul de Poliție Comunal Săcele – 1 funcție de agent;
- Secția 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu – 1 funcție de agent;
- Postul de Poliție Comunal Târgușor – 1 funcție de agent;
- Poliția Orașului Negru-Vodă – 3 funcții de agent;
- Postul de Poliție Comunal Dumbrăveni – 1 funcție de agent;
- Poliția Orașului Techirghiol – 2 funcții de agent;
- Poliția Orașului Ovidiu – 1 funcție de agent;
- Poliția Orașului Eforie – 1 funcție de agent.
Pentru a putea participa la concursul cu recrutare prin încadrare directă, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
- să cunoască limba română, scris şi vorbit;
- să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
- să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
- să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
- îndeplinesc condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului;
- să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
- să nu aibă antecedente penale cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
- să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
- să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
- să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
- nu are tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe faţă şi/sau gât, precum şi în alte zone ale capului sau tatuaje ori elemente ornamentale prezente pe alte zone ale corpului care să reprezinte sau să semnifice simboluri, mesaje, sloganuri sau reprezentări de natură să incite la violenţă, ură sau discriminare ori să aibă conotaţii politice, fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe;
- prin încadrare directă, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate, nu dobândeşte un grad profesional mai mic decât gradul militar echivalent deţinut în rezervă.
La acest concurs pot participa și polițiștii cărărora le-au încetat raporturile de serviciu care trebuie să îndeplinească, la rândul lor, condițiile de mai sus, precum și să nu le fi încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 alin. (1) lit. a), c), g)-i), k), l) şi n) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.
De asemenea, candidații trebuie să dețină permis de conducere categoria B.
Persoanele interesate își pot depune dosarul de candidat până la data de 04.12.2024, ora 16:00, perioada de desfășurare a probei eliminatorii privind evaluarea performanței fizice desfășurându-se la data de 16.12.2024, proba scrisă urmând a fi susținută în data de 19.12.2024.
Detaliile suplimentare referitoare la condițiile de concurs, tematică, bibliografie și locul desfășurării probelor pot fi urmărite prin accesarea link-ului de mai jos.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului Europol