De-a lungul timpului polițiștii acumulau sute de ore suplimentare ca urmare a deficitului de personal, fiind nevoiți să lucreze suplimentar după terminarea programului normal de lucru, fie să se prezinte la serviciu din timpul liber pentru soluționarea unor cazuri excepționale, expres prevăzute de art. 4 din OMAI nr. 577/2008 privind programul de lucru al poliţiştilor, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal.

Articolul 4

(1) În situaţii de catastrofe, calamităţi, tulburări de amploare ale ordinii şi siguranţei publice ori alte asemenea evenimente, la instituirea stării de urgenţă sau a stării de asediu, la declararea mobilizării şi la război, la alarmarea unităţii, poliţistul este obligat să se prezinte de îndată la unitatea din care face parte.

(2) În cazul producerii vreuneia dintre situaţiile prevăzute la alin. (1), poliţistul care se află într-o altă localitate se prezintă în cel mai scurt timp la cea mai apropiată unitate a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi ia legătura cu unitatea din care face parte.

Ulterior prestării acestor ore suplimentare, în baza contabilizării și înscrierii în registrul special constituit, polițiștii beneficiau de compensarea cu timp liber corespunzător pentru orele lucrate suplimentar în zile lucrătoare, respectiv timp liber corespunzător și plata cu o majorare de 75% pentru orele lucrate în zile de sâmbătă, duminică sau sărbători legale, conform Anexei nr. 1 și Anexei nr. 2 din OMAI nr. 577/2008.

Însă când trebuiau aplicate aceste prevederi legale, șefii nemijlociți sau șefii direcți ai polițiștilor ”adormeau” subit, nu acordau recuperările necesare și le motivau colegilor noștri că se află în imposibilitatea de a pune în aplicare prevederile acestui act normativ întrucât ei nu au au solicitat acordarea timpului liber corespunzător aferent orelor lucrate suplimentar.

Această abordare puerilă a șefilor a fost combătută în principal de prevederile ordinelor ce reglementau exclusiv plata majorării pentru orele efectuate în zile de sâmbătă, duminică și sărbători legale care instituiau exclusiv în sarcina șefilor obligația de a urmări și compensarea acestora cu timp liber corespunzător.

Iar în practică, acești ipochimeni ce ocupă funcții de conducere invocau faptul că nu pot dispune plata orelor suplimentare care nu au fost recuperate în 60 de zile întrucât polițiștii din subordine nu au solicitat acest lucru prin raport scris, menționând că punerea în plată a acestora era ”condiționată” de solicitarea prealabilă a timpului liber.

Mai știți probabil cum unii șefi ne prosteau că orele prestate suplimentar s-au ”pierdut” întrucât nu a fost solicitată compensarea acestora cu timp liber corespunzător?

Ideile de acest gen ale unora dintre ofițerii cu funcții de conducere sunt la acest moment spulberate de Decizia nr. 64/2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a făcut lumină, eliminând principalul instrument de abuz împotriva polițiștilor, în special împotriva celor ce lucrează în structurile judiciare, ocazie cu care a stabilit că pentru a beneficia de plata orelor lucrate suplimentar, nu este necesar ca funcționarul public cu statut special să solicite, în prealabil, printr-un raport scris, acordarea de timp liber corespunzător orelor lucrate suplimentar în termen de 60 de zile de la prestarea muncii.

Același principiu enunțat în Decizia ICCJ este aplicabil și în cazul orelor suplimentare efectuate în zile de sâmbătă, duminică și sărbători legale, a cărei minută o puteți consulta mai jos.

În cazul în care întâmpinați din nou probleme din partea anumitor ofițeri care s-au trezit peste noapte  drept ”moșieri” în privința dispunerii plății orelor suplimentare și acordării timpului liber corespunzător, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail sindicateuropol@gmail.com

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Instituția nu mai poate fura orele suplimentare. A decis ICCJ

Distribuie

Un răspuns

  1. trebuia sa cereti ca aceste ore sa fie plătite imediat ce se fac de catre politistii nu sa mai așteptăm 60 de zile.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.