Mai știți dispoziția abuzivă și ilegală emisă la nivelul IPJ Dolj, cea prin care se adăuga o condiție suplimentară Ordinului MAI 78/2017, în sensul că polițiștii care nu au aviz de poliție judiciară nu beneficiază de sporul de 40% chiar dacă sunt planificați și asigură continuitatea? Iată că minunile nu le găsim doar în textele biblice sau în basme, ci și la IPJ Dolj.
După numai 2 zile de la data publicării materialului pe site-ul nostru, conducerea IPJ Dolj s-a mobilizat și a revenit la dispoziția abuzivă în sensul eliminării acestei condiții aberante care afecta exclusiv polițiștii tineri, care au intrat în sistem recent, dar și pe cei care au făcut obiectul unei mutări de la o structură la alta.
Inclusiv drepturile salariale corespunzătoare perioadei 28 iunie – 30 septembrie, vor fi acordate retroactiv polițiștilor în funcție de numărul de ore de continuitate efectuate. Este un exemplu concret în care zeci de polițiști au fost prejudiciați lunar, timp de 3 luni, prin neplata acestor drepturi. Totuși, este de apreciat operativitatea implicării pentru modificarea dispoziției însă, ar fi oportun să analizăm cauzele pentru care se comit aceste grave abateri cu consecințe deosebite asupra drepturilor polițiștilor. Reiterăm solicitarea noastră, ca pe viitor, organizațiile sindicale să fie consultate anterior emiterii oricăror dispoziții care produc efecte asupra drepturilor profesionale, economice și sociale ale membrilor.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului EUROPOL
3 răspunsuri
Hahaha…..pai si daca sefii nu au 8nclus in grafice in acea perioada politistii nominalizati, ce sa mai ia retroactiv? E ok totusi initiativa si indreptarea situatiei pe viitor pentru alti colegi
bine ar fi sa rezolvati problema si cu sporul de fidelitate care nu sa mai dat din 2009
Nici la dambovita nu se da sporul de 40% decat cate unui singur om pe subunitate/serviciu/zi ca si cum ar fi de ajuns acel om in cazul unor evenimente. Ofiterii la comanda nu.l primesc desi sunt obligati sa stea la dispozitia structurii din care fac parte dupa orele 22 si sambata, duminica, toata ziua.