În Academia de Poliție au rămas șantajiștii Emiliei Șercan

În plin proces de reorganizare al Academiei de Poliție, aducem în atenția factorilor de decizie din M.A.I. unele „vulnerabilități”, să le spunem frumos, care par a trece neobservate în goana disperată după funcții și în febra execuției persoanelor incomode.

După ce, în data de 24.05.2021, Curtea de Apel București s-a pronunțat în dosarul de șantaj în care este implicat fostul rector al Academiei, IACOB Adrian, și astfel au fost date publicității detalii din rechizitoriu, constatăm că în cadrul instituției activează încă persoane implicate, care au sprijinit, au avut cunoștință sau au încurajat la acel moment săvârșirea faptei penale de șantaj, ba chiar au fost promovate. Mai este important de menționat că actualul director de cabinet al ministrului Bode, cms. șef Marius Mihăilă, a girat actuala echipa împuternicită a Academiei de Poliție, pentru că la rândul său a făcut parte din echipa rectorului Iacob, pe care l-a ajutat să îi „spele” lucrarea de doctorat care a fost plagiată, acordând un verdict de neplagiat.

Prima persoană dintre cei despre facem vorbire este subinspectorul BĂRBULESCU Adrian, autor al faptei, care a fost repus în funcție și în toate drepturile deținute anterior, ca urmare a încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției (care, în planul procesual penal echivalează cu recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală). În acest caz, subliniem încă o dată necesitatea reanalizării statutului polițistului în ceea ce privește consecințele reduse pe care unele soluții pronunțate în procesul penal le au asupra raporturilor de serviciu ale polițiștilor inculpați.

Un alt tânăr polițist, cu o serioasă lipsă de experiență în structurile operative și al cărui nume este menționat în rechizitoriu este subinspectorul CHIRILĂ Gabriel, care a fost împuternicit instructor al studenților din anul 3, viitori ofițeri de poliție peste 2 luni. Funcțiile de șef detașament puteau fi ocupate, în mod transparent, prin scoaterea la concurs, existând aprobarea M.A.I. în acest sens, însă la nivelul Facultății de Poliție se dispun în continuare împuterniciri, întrucât ”favoriții”  nu îndeplinesc condițiile de ocupare a postului (tocmai în ceea ce privește vechimea în minister și/sau în funcții) și pentru a-i ajuta, continuă să îi împuternicească în vederea acumulării vechimii necesare.  Sau, cum s-ar spune: „dacă vulpea nu poate fi urs, s-o împuternicim urs”.

Inspectorul principal de poliție IORDACHE Ionuț, un alt polițist care apare în rechizitoriu, coordonează, din postura de instructor superior, evident tot împuternicit, activitatea desfășurată de Chirilă Gabriel pentru formarea viitorilor ofițeri, și totodată l-a sprijinit pe acesta și în alte activități desfășurate în timpul programului de lucru și remunerate din bani publici, cum ar fi transcrierea în format word a tezei de doctorat a jurnalistei Emilia Șercan.

Un apropiat al domnului Iordache este și subcomisarul de poliție GOLOP Cătălin, director de departament la Departamentul de Pregătire Generală din Facultatea de Jandarmi. Fără să dețină grad didactic, domnul Golop a ocupat funcția prin alegeri și coordonează în prezent inclusiv cadre didactice cu grad didactic universitar, care i-au fost profesori și care desfășurau activități didactice și de cercetare științifică în timp ce acesta organiza cu membrii grupului de WhatsApp „echipa-echipa” salvarea rectorului IACOB. Polițistul despre care vorbim a fost inițial chiar studentul-doctorand al fostului rector Iacob, iar în anul 2020, sub coordonarea altui conducător, a susținut o teză de doctorat într-un domeniu fără nicio legătură cu activitatea sa profesională (Traficul de persoane cu impact major la adresa securității naționale).

Pe lângă funcțiile de conducere pe care polițiștii sus-menționați încă le exercită, recunoașterea „meritelor deosebite” în sprijinirea fostei conduceri a Academiei pentru șantajarea jurnalistei Emilia SERCAN s-a încercat, în decembrie 2019, și prin propunerea de avansare a doi dintre ei (Iordache și Golop) înainte de îndeplinirea stagiului minim profesional.

În același spirit al distribuirii recompenselor a fost împuternicit și decanul Facultății de Jandarmi – VASILE Cătălin, care nu are nicio legătură cu pregătirea militară, dar a dovedit reale aptitudini de coordonare editorială pentru o serie de articole defăimătoare la adresa unor persoane din cadrul Academiei de Poliție considerate „incomode”. Fără să fi a absolvit vreo instituție de formare din sistemul de ordine publică și siguranță națională, și cel mai probabil fără a fi efectuat măcar stagiul militar, domnul decan, evident împuternicit și el, și-a asumat desființarea departamentelor din Facultatea de Jandarmi, contrar opoziției argumentate temeinic de cadre didactice universitare cu experiență în domeniu, amestecând în același stat didactic disciplinele de pregătire militară cu cele de pregătire fizică, pentru că știe dumnealui de la televizor că „tirul este o disciplină sportivă”.

Realizând, cu părere de rău, că aspectele prezentate sunt doar o mică parte din anomaliile pe care toți membrii comunității universitare le observă, dar numai Sindicatul EUROPOL a avut curajul să le expună, acum, se dorește radierea postului ocupat de președintele Filialei Sindicatului EUROPOL de la nivelul Academiei de Poliție, cu titlu de răzbunare pentru demersurile noastre din ultimele 2 luni, de „igienizare” a sistemului putred și corupt din interiorul singurei instituții de învățământ superior din cadrul MAI. Poate într-un final va înțelege și ministrul Bode că reforma nu o poți realiza folosind aceleași persoane care au transformat Academia de Poliție într-o rușine națională, ci doar cu ajutorul cadrelor care să vadă dincolo de interesul personal și al căror singur scop ar trebui să fie reforma instituțională demarată odată cu adoptarea H.G. nr. 535/2021.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: În Academia de Poliție au rămas șantajiștii Emiliei Șercan

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută