Cu toate că suntem la mijlocul anului 2024, sute de polițiști din cadrul structurilor de crimă organizată, operațiuni speciale și poliție autostrăzi, nu și-au primit sumele de bani pe care aceștia le-au cheltuit lunar, conform prevederilor legale, pentru a se deplasa în interesul serviciului. În traducere liberă, conducerea IGPR are o datorie în contul fiecărui polițist care are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport de aproximativ 150 lei – 1800 lei pentru fiecare lună, în funcție de numărul de kilometri efectuați.
Cu toate că prevederile HG 1198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, în cuprinsul Normelor de aplicare stabilesc ca termen 15 zile pentru analizarea solicitărilor, sunt întârzieri și de 150 de zile de când polițiștii nu și-au primit aceste sume. Însă, cei din conducere IGPR nici măcar bunul simț și decența de a le comunica un răspuns în termenul legal nu au avut-o, deși exista această obligație expresă:
”Art. 5 alin. 10 „În termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii la secretariatul unității, comisia de analiză verifică elementele înscrise în cuprinsul acesteia și documentele justificative anexate și, în urma analizei efectuate, întocmește și prezintă șefului/comandantului unității un proces-verbal, pentru ca acesta să hotărască, după caz, astfel:
a) aprobarea alocării la suma forfetară lunară/săptămânală/ bilunară, cu nominalizarea personalului care se deplasează la și de la locul de muncă în dispoziția zilnică/ordinul de zi pe unitate, specificându-se în mod expres data de la care este alocat la drepturi;
b) respingerea solicitărilor care nu îndeplinesc condițiile legale de alocare la suma forfetară lunară/săptămânală/bilunară și comunicarea în scris a motivelor care au stat la baza respingerii.”
Și pentru a înțelege cât de mare este batjocura la care sunt supuși acești polițiști din cadrul unor structuri foarte sensibile din perspectiva nivelului de dificultate al activităților pe care le realizează, săptămânal li se pretind cifre, cât mai multe cifre ca să poată ieși cei din conducerea politică a MAI să se laude cu sute de kg de droguri confiscate, cu dosare grele în care mijloacele de probă sunt asigurate prin aportul esențial al structurilor de operațiuni speciale.
Cu alte cuvinte, pretenții din partea celor care conduc IGPR există „fără număr”, însă când vine vorba despre asigurarea drepturilor financiare, șefii le spun acestor polițiști când sunt întrebați de datorii „închide că te sun eu”. Și tot în acest sens, ne întrebăm oare de unde fac rost colegii de bani pentru a-și acoperi cheltuielile de transport neachitate de către IGPR, în condițiile în care salariile lor, ca polițiști în „structuri specializate” pornesc de la 3700 lei, iar unii realizează deplasări totalizând chiar și 4000 de km pe lună, care se traduc în sume de peste 2000 lei/lună.
De reținut este faptul că acest episod nu este unul singular, la nivelul IGPR înregistrându-se cazuri similare și anul trecut când, tot din cauza indiferenței și indolenței celor care semnează actele administrative, mulți polițiști profesioniști din cadrul acestor structuri au cerut să fie mutați pentru a nu mai fi nevoiți să efectueze naveta. Dar, evident, nimeni nu i-a tras la răspundere pe cei din vina cărora s-au înregistrat aceste întârzieri, însă dacă aveam un polițist care nu a respectat termenul de răspuns la o petiție, în maxim două luni era sancționat disciplinar.
Așadar, dacă aveți în familie polițiști care lucrează la crimă organizată, operațiuni speciale sau poliție autostrăzi, care vă roagă să-i împrumutați cu bani până va binevoi conducerea IGPR să le plătească drepturile financiare, vă rugăm să vă arătați disponibilitate, nu de alta dar nu ne dorim să aibă carențe de integritate și să ajungă să încalce legea penală pentru a-și completa veniturile. Chiar așa, domnule inspector general, aveți cumva niște bani de benzină/motorină până când veți avea chef să le semnați statele de plată pentru virarea sumelor datorate?!
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului EUROPOL