Hotărârile luate de MAI în cazul Deciziei 51

În urma celor prezentate în Comisia de dialog social de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne cu privire la modificarea Ordinului MAI S7/2018 pentru aprobarea normelor metodologice privind aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, polițiștilor și personalului civil din MAI, putem să vă informăm cu privire la următoarele aspecte:

  • A fost reglementat cadrul legal pentru modalitatea de salarizare a polițiștilor care desfășoară activități în cadrul unor proiecte finanțate din fonduri europene.

 

  •  Au fost incluse prevederi care limitează acordarea indemnizației de mutare la termenul de 30 de zile de la modificarea propriu zisă a raporturilor de serviciu. Până în prezent, acordarea acestui drept era interpretată în favoarea polițiștilor mutați, în sensul că cererea de acordare se realiza în termen de 30 de zile de la schimbarea domiciliului, ori în prezent, după cum ne-a obișnuit, MAI-ul a venit cu propunere de restrângere a acestui drept la 30 de zile de la mutare. Astfel, până când mulți colegi vor afla despre existența acestui drept, pe surse că altfel nu le spune nimeni, vor ieși din termenul de 30 de zile și vor pierde indemnizația.

 

  • Au fost nuanțate prevederile referitoare la acordarea primei de instalare în sensul acordării acestui drept o singură dată în carieră, la numirea în funcție. Din nou, este vorba despre o interpretare restrictivă de natură să limiteze accesarea acestui drept de către agenții de poliție care au trecut sau vor trece în corpul ofițerilor și cărora li s-a acordat până în prezent prima de instalare și la momentul numirii în prima funcție de ofițer de poliție.

 

  • Au fost introduse prevederi referitoare la categoriile de beneficiari ai indemnizației de frontieră, în sensul că doar polițiștii de frontieră din cadrul IGPF delegați/detașați/trimiși în misiune în interes de serviciu și care desfășoară activități în legătură cu paza și controlul frontierei de stat pot accesa acest drept. Din perspectiva organizației, vorbim despre o discriminare vădită în raport cu celelalte categorii de personal care au participat și vor participa la activități comune în zona de frontieră. Legiuitorul a acordat această indemnizație de frontieră pentru activitățile desfășurate propriu-zis, indiferent de calitatea personalului (polițist de frontieră, polițist, jandarm etc) ori în momentul de față, MAI vrea să limiteze acordarea acestei indemnizații doar unei categorii de personal.

În ceea ce privește modul de aplicare a Deciziei 51 a ÎCCJ și a OUG 75/2020, propunerile celor din MAI au fost următoarele:

  1. La calcularea perioadelor de referință ce constituie vechime în MAI pentru a se stabili tranșele sumelor compensatorii reprezentate de sporul de fidelitate ( 5% – 5 ani, 10% – 10 ani, 15% – 15 ani, 20% – 20 ani), se precizează expres că vor fi luate în considerare orice alte perioade de vechime realizate în cadrul oricăror instituții din componența sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională. Practic, polițiștilor care au lucrat în trecut la nivelul altor instituții din sistem (Jandarmerie, ISU, Armată etc) li se vor valorifica aceste perioade pentru stabilirea cuantumului sporului de fidelitate.
  1. Responsabilitatea stabilirii polițiștilor care vor beneficia de suma compensatorie a sporului de studii superioare a fost lăsată la dispoziția șefilor nemijlociți ai polițiștilor. Practic, structurile centrale s-au spălat pe mâini ca Ponțiu Pilat și în loc să vină cu proceduri clare și să stabilească în mod unitar care sunt domeniile de studii superioare absolvite pentru care se va acorda sporul de 25% în raport cu fiecare specialitate, a preferat să lase această decizie la nivelul cel mai mic, al șefului nemijlocit. Astfel, vom putea asista la un haos în privința modului de interpretare, în condițiile în care șefii nemijlociți vor trebui să aprecieze (fără să fie indicate pe baza căror criterii) dacă studiile superioare absolvite îl ajută pe polițist în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Sindicatul EUROPOL a solicitat ca anterior acordării sporului de 25%, la nivelul tuturor ordonatorilor de credite din MAI să se întocmească o situație cu privire la domeniile studiilor superioare pentru care polițiștii au astăzi în plată sporul și abia ulterior, să acorde și celor care se află într-o situație similară. Mai exact, pentru eliminarea discriminărilor salariale, dacă înainte de 2010, un polițist care lucrează la ordine publică și a beneficiat de spor de studii superioare pentru faptul că a absolvit o instituție de învățământ superior din domeniul economic, o corectă aplicare ar însemna ca oricărui alt polițist care lucrează la ordine publică și a absolvit o facultate similară să i se acorde suma compensatorie reprezentată de sporul de studii superioare. Iar pentru cei mai visători, procentul de 25% nu se raportează la salariul de funcție pe care îl aveți înscris pe fluturașul de salariu, ci la salariul funcției îndeplinite plătit la nivelul lunii decembrie 2009, adică aproximativ 550 lei.
  1. Sporul de pericol de 30% se va acorda și celor aproximativ 6000 de polițiști de frontieră care, deși își desfășurau activitatea în aceleași condiții de risc, la fel ca și colegii lor, i-a prins luna decembrie 2009 cu un spor mai mic, iar acest lucru s-a perpetuat timp de 9 ani, până la apariția Deciziei 51 a ÎCCJ.
  1. În ceea ce privește calculul retroactiv pentru plata drepturilor salariale, s-a stabilit că vor fi emise doua acte administrative distincte. Primul va avea în vedere perioada ianuarie 2017 – ianuarie 2020, iar al doilea perioada februarie 2020 până la momentul aplicării noului salariu de funcție.
  1. În ceea ce privește plata nivelului maxim al funcției, respectiv agenții/ofițerii cu funcție de execuție să fie plătiți pe nivelul maxim al coeficientului de ierarhizare, conducerea MAI a refuzat să abordeze această problemă apreciind sec, faptul că șeful nemijlocit al fiecărui polițist are obligația de a diferenția prin modul de întocmire a fișei postului, atribuțiile pe care le au agenții/ofițerii care au un coeficient de ierarhizare mai mare față de cei care au un coeficient de ierarhizare mai mic. Această teorie pare justă la nivel declarativ, pentru cineva care nu are nici în clin nici în mânecă cu munca de poliție, însă în practică este o utopie să ai pretenția să stabilești diferențe de atribuții între agenții de ordine publică de exemplu, mai ales că ei în patrulă îndeplinesc aceleași atribuții. Probabil „specialiștii” din MAI se gândesc că pentru a departaja doi polițiști de ordine publică, unul ar trebui să aibă în fișa postului ca atribuție completarea proceselor verbale de contravenție, iar altul să nu aibă această atribuție ci să dicteze conținutul proceselor verbale. Cu alte cuvinte, plutonier Căpșună sau seria BD la munte și la mare, putem spune că este un scenariu de actualitate și în anul 2020.

Cu privire la termenele efective în care se va realiza plata acestor drepturi, precizăm că nu avem un răspuns, singura afirmație a fost în sensul că după ce toți ordonatorii de credite vor finaliza situațiile cu modificările salariilor de funcție, se va efectua și plata, unitar către toate unitățile

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Hotărârile luate de MAI în cazul Deciziei 51

Distribuie

0 răspunsuri

  1. Astea fiind primite, inseamna ca se diminueaza si suma ce o primim etapizat ca marire salariala, regasita in luna februarie 2021?
    Sper ca se va merge inainte cu judecata pt. plata actualizata la salariu curent nu la cel din 2009………..

    1. Este corectă afirmația, tranșa de 3/4 care va fi achitată în luna ianuarie 2021 va fi mai mică decât cea din ianuarie 2020 în situația în care se vor acorda sumele compensatorii reprezentate de sporul de fidelitate și de sporul de studii superioare.

  2. Buna dimineata ! Cu privire la pensiile militare nu scrie nimic ? Ce noutati ne puteti spune d-stra Multumesc Cu multa stima si respect ,astept raspunsul

  3. A fost o dezabatere, ori negociere, sau v-a chemat acolo si doar vi s-a comunicat ce au decis, asa cum cred ca de fapt se intampla mai mereu?

    1. Personalul civil din cadrul MI va beneficia de vreo mărire in urma aplicării Deciziei 51/2019 a ICCJ

  4. Permanența de la domiciliu să fie ori interzisă, ori plătită !
    De ce nu ridicați și această problemă ???
    Judiciarul și criminalistica au rămas “proștii” poliției . Chiar nimeni nu vede că aceste structuri sunt lăsate de izbeliște ? In condițiile in care orice eveniment de natură penală trebuie investigat (c.f.l.) , suntem chemați de la domiciliu după orele de program în mod frecvent . Pentru a asigura o deplasare în timp util la o astfel de solicitare, suntem nevoiți să rămânem “blocați” la domiciliu în timpul nostru liber.
    Așa cum au fost găsite soluții pentru eliminarea acestei “permanenței de la domiciliu” în cazul lucrărilor de la posturile comunale de poliție (înființarea secțiilor rurale), așa trebuie sa se găsească soluții și pentru judiciar și criminalistică.
    Ar fi bine sa se înființeze un sindicat al judiciariștilor și criminaliștilor , poate în felul acesta vor fi rezolvate și problemele noastre.

    1. Sectia 1 si 2 Politie Rurala Miercurea Ciuc practica si in prezent interventia la evenimente de la domiciliu….

  5. MAI,un sistem putred,corup,fricos,lipsit de coloana vertebrala,lipsit de onoare,lipsit de bun simt,lipsit de omenie.Ce poate fi mai trist decât să lucrezi in acest sistem si sa nu poti face nimic? Mai trist este sa lucrezi in acest sistem,sa poti face ceea ce trebuie dar nu faci ca ti-e frica,nu faci pentru ca nu vrei,nu faci pentru ca nu te intereseaza viata si bunastarea subalternilor tai.Dumnezeu sa va binecuvantare,stimabili șefi !

Dă-i un răspuns lui Gelu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută