Continuăm și astăzi seria materialelor de informare cu privire la drepturile salariale pe care le au polițiștii și vom dezbate o componentă foarte importantă a salariului și anume GRADAȚIA.
Cu siguranţă mulţi dintre noi nu cunoaştem ce este gradaţia, cum se acordă şi în ce procent este aceasta.
Gradaţia este o componentă a salariului funcţiei de bază, fiind un spor care corespunde unei trepte de încadrare pe care se află un salariat şi se calculează în raport cu vechimea în serviciu şi aportul în muncă al acestuia.
Izvorul acestui spor salarial se regăseşte în art. 11 alin. (1) din Anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. În raport cu timpul servit în calitate de personal militar, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei
Intervalul de timp cuprins între dată acordării gradului militar şi data absolvirii instituţiei militare de învăţământ se ia în calcul la stabilirea gradaţiei. Perioada modulului instruirii individuale în schimb, nu se ia în calcul la stabilirea gradaţiei.
Ca să ne facem o imagine clară asupra gradaţiei vom preciza ce reprezintă vechimea în serviciu, care se ia în calcul pentru determinarea gradatiei, aşa cum este ea definită în art. 3 din Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat :
Vechimea în serviciu – perioada în care o persoană din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională s-a aflat în una dintre următoarele situaţii:
a)a avut calitatea de cadru militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, în activitate;
b) a avut calitatea de militar angajat pe baza de contract/jandarm angajat cu contract/poliţist de frontieră angajat cu contract/soldat şi gradat voluntar/soldat şi gradat profesionist;
c) a îndeplinit serviciul militar că militar în termen, militar cu termen redus, elev sau student al unei instituţii militare de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională pentru formarea cadrelor militare/poliţiştilor/
d) a fost concentrată sau mobilizată că rezervist;
e) a fost în captivitate;
f) a îndeplinit activităţi pastoral-misionare, duhovniceşti şi religioase, în calitate de preot ori că preot militar în instituţiile din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională, prin încheierea unui contract individual de muncă.
Fiecare gradaţie reprezintă 3% din salariul de funcţie. Persoanele chemate sau rechemate în activitate, precum şi rezerviştii concentraţi beneficiază de gradaţii în raport cu vechimea în serviciu avută legal stabilit, după cum urmează: 3-6 ani gradatia I; 6-10 ani gradaţia a II-a; 10-15 ani gradaţia a III-a; 15-20 de ani gradaţia a IV-a; 20-25 de ani gradaţia a V-a; peste 25 de ani gradaţia a VI-a.
Menţionăm faptul că, normele metodologice referitoare la aplicarea prevederilor legale privind salarizarea personalului militar, poliţiştilor şi personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne sunt evidenţiate în Ordinul ministrului nr. S/214/2011 pe care prea luminaţii conducători din MAI au avut grijă să îl secretizeze pentru că accesul la drepturile salariale ale poliţiştilor să fie greu accesibil.
Deşi toate aceste precizări sunt foarte clare, menţionăm că multe inspectorate de poliţie calculează în mod defectuos gradaţia. De exemplu, perioada în care polițiștii au fost elevi sau studenţi nu este luată în calcul la stabilirea gradației, aceste
Pentru a reacționa acestui haos birocratic, fiecare dintre voi aveţi posibiliatea să solicitaţi unităţilor din care faceţi parte să vi se comunice 2 lucruri esențiale pentru a stabili dacă vi se acordă acest drept: gradaţia de care beneficiaţi, respectiv perioada luată în calcul pentru stabilirea ei. Mulţi dintre voi se vor întreba de ce trebuie de fiecare dată să apelăm la instanţele de judecată pentru acordarea unor drepturi prevăzute în mod clar în lege? Răspunsul este destul de simplu și se referă în special la lipsa unor consecințe pe care să le suporte persoanele care aplică legea în defavoarea polițiștilor.
Organizaţia noastră a început deja demersurile pentru stabilirea nivelului gradaţiei şi perioadei luate în calcul pentru fiecare membru şi va depune toate diligenţele pentru ca aceasta să fie acordată în mod corespunzător .
Viitorul ne aparţine!
Echipa Sindicatului Europol
11 răspunsuri
Un articol binevenit. Gradatia nu se acorda pentru timpul cat am fost elevi. Asteptam ca demersurile dvs sa ajunga in teritoriu.
Cum pot sa ma inscriu si eu in Sindicatul Europol? Am lucrat 9 ani in calitate de Jandarm angajat cu contract (01.03.1994- 14.02.2003), apoi sunt politist din 15.02.2003 si pana in prezent. Ce gradatie ar trebui sa am? Multumesc!
Lucrez la G.C.din 01.10.1998 până in prezent ce gradaţie ar trebui să am,deoarece am văzut că uni colegi angajaţi in 2000 gradaţia e aceiași
Am lucrat din 1995..iulie.pana in februarie 2005 ca MILITAR ANGAJAT LA JANDARMERIE..ce gradatie..ar trebui sa am?
Se poate recalcula si pentru pensionarii MI trecuți in rezervă din anul 2012?
Termenul de prescriptie a dreptului este de 3 ani.
În perioada 2001-2004 fiind mabc la isu ct.nu am beneficiat de condiții de munca. Am condiții normale. Am fost comandat de echipaj la intervenții. Nu știu ce sa fac. Se spune ca asa e legea. OMAI 283din 01.07.2002 art.3 Alin. 3. Care este conținutul. Ate isu sunt bine. Multumesc!
Măi oameni buni, nu suntem in stare decat să discutăm pe facebook si sa ne dăm cu părerea. Eu zic că este timpul să aratăm public ceea ce dorim altfel totul e o bătaie de joc din partea ministerului si o manipulare gravă a sindicatelor pentru reducerea la tacere.
#particip
De ce nu le faceți o plangere penala pentru abuz în serviciu colegilor care nu aplica corect legea?
Abuz in serviciu cat si neglijență in serviciu!!!
Mai usor cu abuzurile si plangerile penale! http://www.scj.ro/CMS/0/PublicMedia/GetIncludedFile?id=17811 ! vedeti la poziția 65