După 20 de ani, autospecialele de poliție vor fi spălate

Normalitatea în unitățile de poliție este atât de greu de implementat încât mulți colegi au ajuns să se complacă în condițiile mizere în care sunt nevoiți să își îndeplinească atribuțiile de serviciu. Dacă anul trecut am fost nevoiți să protestăm în fața MAI cu machete de toalete pe care le găsim în fundul curților posturilor de poliție și nu numai, peste 1000 la număr, pentru a atrage atenția că în plină pandemie polițiștii nu au acces la apă curentă și toaletă, acum vorbim despre mizeria din autospecialele de poliție.

Colegii noștri din teritoriu au început o serie de demersuri pentru a sensibiliza managerii asupra necesității achiziționării de servicii de curățenie și igienizare a autospecialelor de poliție. Primul demers care s-a finalizat cu succes a fost la nivelul IPJ Maramureș. Dacă inițial li s-a spus colegilor că nu sunt fonduri disponibile pentru astfel de servicii, după mediatizarea situației, brusc și dintr-o dată, în urma unui transfer de fonduri de la un capitol bugetar la altul, s-au găsit banii necesari, astfel încât să fie încheiate mai multe acorduri cadru cu spălătorii din tot județul Maramureș.

Vă reamintim că dezinteresul șefilor pentru protecția polițiștilor și chiar a cetățenilor care intrau în sediile de poliție sau în autospeciale a fost manifestată inclusiv pe durata pandemiei de COVID-19. Astfel, mai multe filiale ale Sindicatului EUROPOL au preluat sarcina de a proteja polițiștii și de a identifica soluții pentru igienizarea autospecialelor de poliție, campanie prezentată anterior. https://sindicateuropol.ro/sute-de-autospeciale-dezinfectate/

La nivelul IPJ Timiș, după mai bine de 2 ani de adrese și sesizări transmise de la nivelul Filialei Timiș a Sindicatului EUROPOL, în care s-au invocat de către conducere toate pretextele posibile pentru a nu achiziționa astfel de servicii de curățenie și igienizare, reprezentanții noștri au prezentat această problemă, în data de 24.03.2022, la nivelul Comisiei de Dialog Social de la nivelul Prefecturii Timiș. Sigur că această problemă a produs iritare, mai ales pentru că șefii tuturor deconcentratelor au aflat despre incapacitatea managerială de la nivelul IPJ Timiș, însă demersul a dat roade.

Ulterior ședinței Comisiei de Dialog Social, de data aceasta inițiativa reprezentanților Sindicatului Europol a fost tratată corespunzător, iar în data de 28.03.2022 IPJ Timiș a comunicat faptul că efectuează o analiză pentru a se stabili demersurile necesare. După 1 lună jumate de la acest răspuns, am fost surprinși să vedem că se poate și la IPJ Timiș. La data de 17.05.2022 au fost anunțate toate structurile despre faptul că s-au achiziționat servicii de spălătorie auto pentru autovehiculele din dotarea IPJ Timiș și structurilor asigurate logistic, servicii valabile până la data de 31.12.2022.

Acesta este un exemplu despre „lupta cu morilor de vânt” pe care trebuie să o ducem pentru o chestiune care ar trebui să reprezinte normalitatea. Dacă cineva consideră că pretenția de a avea o autospecială curată și igienizată, pe care polițiștii o folosesc 8 ore sau 12 ore, este ceva aberant în anul 2022, atunci ne cerem scuze că mai vrem să acceptăm mizeria din sistem, și la propriu, și la figurat.

Această problema ar fi putut fi rezolvată în oricare dintre etapele parcurse în cursul demersului sindical, care a durat 2 ani, însă a fost nevoie de insistență, perseverență și mediatizare pentru ca un lucru firesc să fie înțeles ca atare și de manageri. Îi felicităm pe această cale pe reprezentanții Filialei Timiș a Sindicatului EUROPOL și vom continua să determinăm șefii de inspectorate să își asume și exercite funcția. Din păcate, la acest moment avem doar 5 din 41 de IPJ-uri unde există servicii de spălare și igienizare a autospecialelor de poliție.

 

 

Sindicatul EUROPOL: După 20 de ani, autospecialele de poliție vor fi spălate

Distribuie

Un răspuns

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată.