Dotarea Poliției Române în dezbatere la IGPR

Ieri, începând cu ora 11:00 la sediul IGPR a avut loc o întâlnire a organizațiilor sindicale și conducerea Poliției Române principalul subiect dezbătut fiind reprezentat de modul în care sunt dotate structurile operative din subordinea instituției.

În cadrul dezbaterilor a fost readusă în atenție ineficiența ”chinezăriilor”- bastoanelor cu electroșocuri care nu și-au dovedit utilitatea din cauza calității îndoielnice și care nu permit o intervenție sigură și eficientă având în vedere faptul că nu pot fi utilizate de la o distanță care să asigure protecția fizică a polițiștilor.

Cu privire la acest aspect organizațiile sindicale au solicitat decidenților Poliției Române să ia în calcul achiziționarea pistoalelor cu electroșocuri (Taser) sens în care am constatat că până în prezent nu s-a ajuns la un numitor comun cu privire la înzestrarea polițiștilor cu astfel de dispozitive, conducere IGPR luând în calcul mai degrabă implementarea unui proces de achiziționare a unor arme cu muniție neletală cum ar fi gloanțe de cauciuc.

Au fost supuse atenției nevoia de continuare a procesului de dotare a autospecialelor cu completele de blocare a trecerii autovehiculelor, celebrele “benzi de cuie” utilizate deja de foarte mulți ani de polițiile din statele Uniunii Europene, sens în care inspectorul general al Poliției Române cât și adjunctul acestuia, chestor de poliție Eduard Mirițescu au precizat  că se are în vedere ca pe lângă structurile de poliție rutieră să fie dotate cu astfel de dispozitive inclusiv structurile de ordine publică, subliniind faptul că în cadrul unor urmăriri aceste dispozitive își pot demonstra eficacitatea.

A fost readusă în atenția inspectorului general situația referitoare la proiectul demarat la nivelul Direcției de Ordine Publică în privința înființării unei structuri de suport operativ reprezentată de grupe de intervenție canină, proiect început și care stagnează de aproximativ 5 ani.

Pe scurt, este vorba despre constituirea unor compartimente în subordinea Serviciilor de Ordine Publică din cadrul unităților teritoriale de poliție din țară în care să funcționeze grupe canine ce vor fi specializate pentru intervenție și patrulare, urmă, tutun, stupefiante și căutare, cu următoarea structură:

  • la nivelul județelor unde există situație operativă complexă și funcționează și curți de apel să fi organizate grupe de 15 conductori câini și un ofițer coordonator;
  • la nivelul celorlalte județe unde nu funcționează curți de apel să fie organizate grupe de 12 conductori câini și un ofițer coordonator.

Cu privire la acest subiect, inspectorul general a precizat că este primordial ca aceste structuri să fie ocupate cu polițiști pasionați de animale, care să-și dorească efectiv să lucreze cu câinii de serviciu astfel încât cuplurile chinologice să înregistreze performanțele necesare din punct de vedere instituțional ale căror efecte să poată fi resimțite pe termen lung. În acest sens, conducerea Poliției Române ne-a solicitat sprijinul în vederea identificării unor astfel de colegi în așa fel încât proiectul să poată fi operaționalizat cât mai repede cu putință.

Pe această cale, solicităm tuturor colegilor din țară interesați să facă parte din grupele canine să ne contacteze prin intermediul paginii de Facebook sau pe adresa de e-mail sindicateuropol@gmail.com, astfel încât să putem transmite situația doritorilor în mod centralizat Inspectoratului General al Poliției Române.

Iar în funcție de demersul ulterior al instituției cu privire la acest proiect ne vom putea da seama dacă se dorește  cu adevărat operaționalizarea sau doar tergiversarea proiectului care datează de aproximativ 5 ani, în contextul în care pentru ocuparea acestor funcții ar fi putut fi organizate chiar și concursuri cu încadrare din sursă externă după încetarea efectelor ordonanței ce are ca obiect suspendarea angajărilor în instituțiile publice până la data de 31.12.2022.

În ceea ce privește majorarea sporului de suprasolicitare neuropsihică pentru structurile poliției judiciare, conducerea Poliției Române ne-a precizat că a elaborat un material fundamentat în cadrul căruia a prezentat în mod elocvent criteriile în baza cărora este necesar un astfel de demers, conducerea Ministerului Afacerilor Interne emițând însă un răspuns nefavorabil.

În încheierea dezbaterii am transmis inspectorului general starea de nemulțumire din rândul colegilor noștri cu privire la „noua uniformă„  acesta precizându-ne că ne va fi prezentat modelul pentru a vedea specificațiile tehnice și calitatea materialelor, însă am constatat că în cursul zilei de astăzi această prezentare s-a realizat doar prin organizarea unei conferințe de presă, pe mână scurtă, la Secția 2 Poliție din capitală, unde am putut observa articole care la o scurtă trecere în revistă par să nu aibă nicio treabă cu specificațiile tehnice.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Dotarea Poliției Române în dezbatere la IGPR

Distribuie

4 răspunsuri

  1. Despre banii de chirie nimic?!
    Ministrul Bode primește lunar 4.600 lei net pentru chirie fără să îi justifice, iar un polițist nou încadrat în sistem primește lunar circa 460 lei net.
    De asemenea, ofițerii primesc mult mai mult pentru chirie în comparație cu agenții.

  2. As propune sa se ia in calcul dotarea cu caini de serviciu si la sectiile rurale / posturi de politie, asta avand in vedere faptul ca in ultimii ani lucratorii de la posturi s-au transformat in ultimul timp in lucratori de patrula intercomunale, doi lucratori acoperind cate 10 posturi de politie, ideal ar fi suplimentarea acestor lucratori si infintarea la nivelul sectiilor rurale a unor birouri de patrulare independente astfel sefii de post si ajutorii sa se poata ocupa de comunele si activitatile specifice posturilor lor.

  3. Proiectul grupelor canine e in dezbatere de prin 2006 si nu s-a realizat nimic concret. Eu sunt agent de siguranță publica si conductor câine de serviciu din 2007 si nici in prezent nu avem condițiile necesare înființarii grupelor canine , dotare , echipament si masini destinate exclusiv…. asa ca mai e mult pana departe … si mult prea multe discutii si nimic concret. Din pacate .. nu mai zic de legea salarizarii care nu se respecta ….

  4. La structurile de poliție judiciara când se vor schimba pistoalele? Tot cu jucăriile de Carpați până când?

Dă-i un răspuns lui Cristea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută