Direcția Financiară din IGPR face lămuriri cu privire la decontarea transportului

Direcția Financiară din cadrul Poliției Române a transmis structurilor subordonate câteva precizări cu privire la modul de decontare a transportului conform noilor prevederi în vigoare, respectiv HG 1198/2022. Astfel, precizările vizează aspecte precum:

  1. Nu mai e nevoie de ordin de serviciu pentru decontarea transportului pentru efectuarea concediului de odihnă;
  2. În raportul de decontare a acestuia e obligatoriu a se trece localitatea de deplasare, alta decât cea de domiciliu/reședință;
  3. Vor beneficia de diferența de plată de până la 637 lei  polițiștii care beneficiaseră deja de contravaloarea transportului pentru concediu, dacă au/ au avut cel puțin o zi concediu după 11.10.2022. Plata se va face în baza unui raport.
  4. După intrarea în vigoare a noilor norme (săptămâna viitoare) se vor reanaliza toate dosarele depuse din prisma noilor prevederi ale HG 1198/2022.

 

 

 

Luni, 28.11.2022 , începând cu ora 13.30 va avea loc ședința la Ministerul Afacerilor Interne cu privire la Ordinul MAI privind Normele metodologice de aplicare a HG 1198/2022. Așteptăm în continuare să ne transmiteți propunerile voastre cu privire la actul normativ pus în transparență decizională.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Direcția Financiară din IGPR face lămuriri cu privire la decontarea transportului

Distribuie

3 răspunsuri

  1. Așa ar trebui sa se întâmple si cu banii de concediu de odihna, nu sa umblam si sa căutam cazare unde vor ei si acreditate de M.I. Sau de mai stiu cine. Este dreptul nostru la acei bani, atunci lăsați-ne săi folosim cum vrem si unde vrem!

  2. Nimeni nu stie nimic.
    Dupa ce vor fi aprobate aceste norme metodologice se va intocmi un raport si se va da restul de bani pana la finele anului ?
    Cei ce au avut CO după 11.10 si nu au beneficiat de decontare vor lua toata suma sau care a prins si inainte si dupa 11.10 si la fel nu au beneficiat vor primi toata suma ?
    Asteptam ca nimeni numai intelege nimic

  3. Deci, inainte imi decontau 70 km si eu faceam 86, conform bonului de motorina decontau intre 1700 si 2100 lei. (nu mai punem consumabile,- filtre si ulei, cauciucuri , etc), nu mai vb. de eventuale stricaciuni. Acum se uita ei pe Google maps si pentru ca depasesc 70 de km imi dau suma forfetara, saptamanala adica 400 lei. Daca imi iau chirie nu-mi mai da nici asta. BAAAA SUNTEM PROSTI CU TOTII !!!

Dă-i un răspuns lui Ene Marian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută