Din 3 candidați niciunul nu a promovat examenul de șef la IPJ Constanța

Astăzi, începând cu ora 14:00, la sediul IGPR a avut loc concursul pentru ocuparea funcției vacante de adjunct I al inspectorului șef din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în calitate de observator participând un reprezentant al Sindicatului EUROPOL.

Președintele comisiei de concurs a fost adjunctul inspectorului general, respectiv chestorul de poliție Eduard Mirițescu, unul dintre membrii acestei comisii fiind chiar șeful IPJ Constanța, chestorul de poliție Constantin Glugă.

Este pentru prima dată când un inspector șef este desemnat ca membru al comisiei de concurs pentru ocuparea funcției de adjunct în cadrul inspectoratului pe care îl conduce.

Unul dintre candidați, respectiv șeful Poliției Mangalia, cunoscut deja pentru comportamentele abuzive pe care le manifestă față de subordonații săi, nu s-a mai prezentat la concurs în timp ce ceilalți doi candidați, respectiv șeful Serviciului Acțiuni Speciale și șeful Biroului Control Intern din cadrul IPJ Constanța care au susținut proba interviului structurat pe subiecte profesionale au obținut, primul nota 4,21, iar cel de-al doilea 5,63.

Cât despre dificultatea subiectelor, vă putem preciza că acestea sunt indispensabile exercitării atribuțiilor de simplu polițist, cu atât mai mult pentru cei ce doresc să ocupe funcții de conducere în cadrul unui inspectorat județean de poliție, astfel:

  1. Categorii de persoane ce pot avea acces în centrele de reținere și arestare preventivă, în baza funcției și prerogativelor conferite de aceasta, conform art. 243 din OMAI nr.14/2018;
  2. Situațiile de suspendare și revocare a dreptului de a interoga bazele de date;
  3. Condiții de acordare a autorizației de procurare a armelor letale;
  4. Evenimentele/incidentele care nu fac obiectul evidenței statistice a accidentelor de circulație rutieră;
  5. Elaborarea Planului de Activități, respectiv realizarea monitorizării stadiului de îndeplinire a obiectivelor stabilite, conform Dispoziției IGPR nr. 91/2019;
  6. Măsurile pe care le poate dispune adjunctul șefului de inspectorat în situația în care o persoană de sex feminin se prezintă în audiență și sesizează faptul că a fost hărțuită prin transmiterea unor mesaje frecvente pe telefonul mobil de către fostul concubin care locuiește pe raza altei localități;
  7. Măsurile pe care le poate dispune adjunctul șefului de inspectorat în situația în care o persoană de sex feminin se prezintă în audiență și sesizează faptul că a întâmpinat o problemă de ordin financiar la nivelul Asociației de Proprietari, precum și faptul că a observat în zona adiacentă locului de muncă un bărbat despre care cunoaște că își exploatează copilul determinându-l să cerșească și pe care l-a surprins în vecinătatea unei școli în timp ce acosta și agresa elevii.

În urma acestui concurs, un lucru este cert, și anume că șeful Biroului Control Intern se va întoarce la postul său de unde va continua să cerceteze polițiști care lucrează în teren, însă din postura celui care a luat nota 5.

Vă lăsăm pe voi să trageți concluziile cu privire la gradul de dificultate al subiectelor pe care cei doi candidați care ocupă funcții de conducere în cadrul IPJ Constanța, au fost nevoiți să le susțină astăzi în încercarea lor de a promova concursul pentru ocuparea funcției de adjunct I al șefului IPJ Constanța.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Din 3 candidați niciunul nu a promovat examenul de șef la IPJ Constanța

Distribuie

4 răspunsuri

  1. Întrebări la care trebuiau sa ia nota 10.Se vede nivelul de pregătire continua a cadrelor din MAI și implicarea cadrelor cu atribuțiuni pe aceasta linie.Ca ofiter rezervist luam o nota mai mare .Nu știu din ce surse au fost angajați dar pregătirea lor lasă de dorit.

  2. Scaunul de adjunct la IPJ Constanța, liber de aproape șase ani! Iată ce subiecte le-au pus probleme candidaților
    Florentina BOZÎNTAN
    Sâmbătă, 30 Aprilie 2022, 00:00

    Rabotan Alexandru cel mai mare Hoz al IPJ C-ta.Spagagiu MAI si a facut protocolele cu cei de la Corpul de control IGPR,cu miei,branza si vin sau icre negre.Si cu longevitatea lui de 33,3 ani de militian si cu doctorat in drept si stinte politice,cumparate de la Chisinau.Stia sa ascunda hoziile.Au lasat mostenire grea in IPJ C-ta.Si Dl General Constantin Adrian Gluga nu a reusit ca institutia sa o resurcideze sa fie scoas din faliment.Servicile de inteligenta nu la aiutat,sau are comanda speciala sa fie acoperite escrocherile.Cine mai stie ce ordine sunt in interior secrete.A colaborat bine cu echipa,clanului de interlopi ai domnisoarei Prc Adina Florea,Puiu Zarafina si gasca lor,poate nui cunoasteti.Trebue sa pastram Respectul Justitiei Constantene.Ca tare natie de Prosti ne mai cred.De doua deceni ma inchin la acesti banditi pentru dreptate.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată.