Decontarea serviciilor turistice din 2020 se prelungește pentru 2021

Guvernul României a aprobat solicitarea Sindicatului EUROPOL de modificare a proiectului de ordonanță de urgență pus în transparență decizională pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, proiect care vizează prelungirea termenului de decontare a serviciilor turistice  aferente anului 2020 pe tot parcursul anului 2021.

Astfel, conform modificărilor pe care le-am solicitat, decontarea sumelor reprezentând servicii turistice cuvenită în anul 2020 se poate efectua și pentru serviciile prestate în perioada 01.01. – 31.12.2021 de orice structură de primite turistică aflată pe teritoriul României, în limita valorică a diferenței dintre limita valorică prevăzută pentru anul 2020 și cuantumul decontat efectiv personalului pentru serviciile prestate acestuia în perioada 01.01-31.12.2020.

 

Având în vedere pandemia de coronavirus, când mulți polițiști au evitat să meargă în concediu de odihnă, era firesc ca această solicitare pertinentă a organizației noastre să fie aprobată. Reiterăm faptul că acordarea voucherelor de vacanță, respectiv decontarea serviciilor turistice a generat venituri consistente la bugetul de stat și s-a dovedit a fi o măsură cu efecte benefice asupra industriei turismului din România, încurajând un număr de circa un milion de salariați români din cadrul instituțiilor de stat sau al societăților în care statul este acționar unic sau majoritar, să-și petreacă concediile în țară.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Decontarea serviciilor turistice din 2020 se prelungește pentru 2021

Distribuie

14 răspunsuri

        1. Este „pe bune” și reprezintă proiectul de OUG asumat de Guvern. Număr va avea doar după ce se va finaliza procedura de avizare și va fi adoptat în ședința de Guvern.

  1. Buna ziua.am o întrebare si o nelămurire. Sunt angajat I.S.U.si as vrea să știu până pe ce dată se poate depune dosarul pentru decontarea servicii turistice pt. anul 2020.am întrebat la Inspectorat si cineva mi-a zis ca pana pe data de 5 dec.anul curent.cei depun dosarul pentru decontare dupa data de 5 riscă să nu li se deconteze .nu cred ca e adevărat. As dori un răspuns. MULȚUMESC

  2. Bună ziua. Nu are legătură directa cu anunțul făcut, însă îmi permit să pun o întrebare. În concediu de creștere copil poți beneficia de decontarea serviciilor turistice? Mulțumesc.

Dă-i un răspuns lui Josan Andreea Oana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută