Astăzi, în Monitorul Oficial al României a fost publicată mult așteptata  Decizie nr. 51 a Înaltei Curți de Casație și Justiție  cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept prin care „salariu de bază” se interpretează în sens extensiv, în sensul că se referă și la „salariul funcției de bază” al polițiștilor .

Ministerul Afacerilor Interne va fi obligat să recalculeze salariile tuturor polițiștilor, prin acordarea sporurilor pentru fidelitate, pericol deosebit, studii superioare. Caz în care aceste plăți vor fi eșalonate pe 5 ani, conform legii, conform art. 39 alin. (1) din OUG 114/2018 (5%, 10%, 25%, 25%, 35%).

Această decizie elimină inechitățile sau diferențele salariale în cadrul aceleeași categorii de personal, unde discriminarea salarială a fost destul de clară. Organizația noastră a solicitat Ministerului Afacerilor Interne, punerea de urgență în transparență decizională a ordonanței care va stabili care este nivelul maxim la care trebuie să fie plătiți polițiștii.

Menționăm că în momentul de față organizația noastră are peste 100 de dosare aflate pe rol având ca obiect obligarea ordonatorului de credite să stabilească și să plătească salariul membrilor la nivelul maxim aflat în plată, iar ca urmare a Deciziei ÎCCJ, toate aceste cauze vor fi soluționate favorabil.

CITEȘTE AICI INTEGRAL TEXTUL DECIZIEI ÎCCJ

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Decizia ÎCCJ publicată. Polițiștii plătiți la nivelul maxim

Distribuie

9 răspunsuri

  1. Incercaţi şi nu vă îmbătaţi cu apă recee…..Găsesc ei o cutumă de neaplicare ca de obicei……..Iar ajungem la cugetările răposatului Ţuţea……….,,NU ÎMI PAR RĂU CĂ AM FĂCUT PUSCĂRIE POLITICĂ PE TIMPUL COMUNISMULUI……CI PENTRU CĂ AM FĂCUT PUSCĂRIE PENTRU UN POPOR DE CRETINI ŞI IDIOŢI………Morala o ştim CU TOŢII……

  2. Cară vreme în decizie este precizat faptul ca MINISTERUL este obligat a…
    Așadar înțeleg ca pentru întreagul efectiv din subordine, ADICĂ, toate structurile subordonate, nu doar POLIȚIȘTI.?!? CORECT?!?

  3. Obligat de cine? Si daca nu face ceea ce este „obligat” ce se intampla? Il pune cu genunchii pe coji de nuca? Il bate cu rigla la palma? Ii pune careva sechestru pe conturi si mijloacele fixe si isi recupera banii prin scoaterea lor la licitatie? Fiti seriosi!

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.