Din păcate, pe zi ce trece, suntem nevoiți să asistăm la un proces continuu de transformare în victime a polițiștilor care-și fac datoria în mod exemplar, conform jurământului depus la învestirea în funcție. Deși am semnalat în nenumărate rânduri că polițiștii sunt trimiși carne de tun în lupta contra infractorilor, cu dotare precară, acestora nu li se acordă protecția cuvenită, conform legii, nici măcar atunci când sunt amenințați sau atacați în mod direct.
Un astfel de caz este cel al colegului nostru, Agent Principal de Poliție Cătălin Puntea din cadrul IPJ Botoșani, care în urmă cu aproximativ un an a fost direcționat de către ofițerul de serviciu pentru a urmări și opri un autoturism în traficul rutier, care tocmai evitase un blocaj de pe carosabil ce fusese amplasat de alți colegi pentru prinderea acestuia, în vederea realizării unei activități procedurale de examinare a autoturismului, întrucât exista suspiciunea utilizării la transportul țigărilor de contrabandă.
După ce colegul nostru a reperat mașina în cauză într-o benzinărie și i-a cerut șoferului documentele pentru control solicitându-i să deschidă autoturismul pentru realizarea procedurii de examinare, onestul cetățean, cunoscut pentru trecutul său infracțional, a început să-i amenințe pe polițiști, spunându-le că-i va face, că-i va bate și că va avea el grijă de familiile lor, ba chiar a încercat să-i lovească în zona feței cu pumnul pentru că și-au permis sa-l legitimeze, apoi s-a urcat în mașină și a încercat să-i accidenteze, în speranța că aceștia se vor intimida și îl vor lăsa să plece de la fața locului.
Față de aceste aspecte, așa cum ne-a obișnuit sistemul, doar la insistențele polițiștilor care au intervenit, a fost întocmit un dosar penal pentru ultraj, iar cu această ocazie colegul nostru Cătălin Puntea a solicitat conducerii IPJ Botoșani acordarea protecției conform OMAI nr. 160/2017, trăind din acel moment doar cu speranța că nu i se va întâmpla nimic rău, deoarece șefii acestuia nu au depus un minim de diligențe pentru a-l proteja.
Totul a culminat în urmă cu aproximativ două săptămâni când a fost chemat pentru a fi audiat în calitate de persoană vătămată a infracțiunii de ultraj, întâlnindu-se cu cetățeanul onest, client vechi, de-altfel, al polițiștilor, pentru contrabanda cu țigarete, culmea, citat la rândul său în aceiași zi pentru a fi audiat, ocazie cu care a tras cu urechea la ușa biroului unde se desfășura procedura de audiere, neconvenindu-i cel mai probabil faptul că polițistul își menținuse poziția procesuală.
Ulterior, „întâmplător”, în cursul nopții de 25.07.2020, locuința colegului nostru care a ales să fie vertical în lupta contra infractorilor a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul a fost pus de o mână criminală, așa cum rezultă din imaginile de mai jos. Doar soarta a făcut ca în acele momente el și familia sa să nu se afle la domiciliu, întrucât la acest moment am fi discutat de un alt erou, avansat post-mortem la gradul de subinspector, deoarece atât poate face la acest moment Poliția Română pentru colegii devotați.
Deși Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și Hotărârea Guvernului nr. 1038/2018 reglementează cazurile în care polițiștii beneficiază de un ajutor material în situația producerii riscurilor specifice activității de poliție, așa cum este și cazul colegului nostru care a „îndrăznit” să-și facă datoria și să nu se lase intimidat de un șmecher al județului Botoșani, procedura este una anevoioasă, despăgubirea acordându-se doar dacă autorul este identificat și numai dacă fapta are legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Pe lângă acest aspect, multora dintre colegii noștri nu le este adusă la cunoștință această procedură de către șefii ierarhici, iar instituția nu se grăbește în a-i ajuta prin repararea prejudiciilor produse, ba mai mult, în cazul în care un polițist folosește armamentul în exercitarea atribuțiilor de serviciu, se declanșează de urgență procedura cercetării administrative pentru prejudicierea patrimoniului instituției și nu de puține ori, colegii noștri au fost nevoiți să plătească din buzunarul propriu contravaloarea unui cartuș folosit, în cuantum de 1 leu.
După cum bine realizați, pentru recuperarea unui asemenea prejudiciu, Poliția Română folosește un număr de 3 sau 4 polițiști, de regulă ofițeri, pentru crearea unei comisii care întocmește un dosar de cercetare de cel puțin 50 de file, depășind cu mult contravaloarea unui cartuș, pentru a recupera suma de 1 leu din buzunarul colegilor cercetați.
Este inadmisibil ca în anul 2020 Poliția Română să poată asigura protecția interlopilor care se simt amenințați în urma declarațiilor pe care aceștia le dau în cadrul proceselor penale, pentru perioade îndelungate, iar în cazul polițiștilor care au jurat să-și exercite atribuțiile cu profesionalism și devotament și care țin piept infractorilor, să nu fie dispuse măsuri pentru protejarea lor, a familiilor sau bunurilor pe care le dețin.
Organizația noastră va sesiza MAI cu privire la neîndeplinirea obligației de asigurare a protecției colegului nostru, pentru ca cei ce se fac vinovați de această situație să răspundă, astfel încât să nu ne mai aflăm în situația unor tragedii de acest fel.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului Europol.
3 răspunsuri
Intrebarea e cum de un asemenea infractor isi permite sa procedeze in acest mod? Si, mai mult, cand a inc ercat sa loveasca de ce nu a fost incatusat? Cand a incercat sa calce cu masina un politist, de ce nu s-a folosit armamentul din dotare? E prea multa indulgenta cu aceasta categorie de „cetateni” ! De ce nu se intervine in forta atunci cand situatia o cere? De ce nu militati pentru a se dota politistii cu bodycam-uri prin care sa se urmareasca in timp real si sa se inregistreze misiunile? Prezumtia de nevinovatie actioneaza atata timp cat banuitul nu are un comportament care sa denote altceva ! Iar violenta, fie ea si verbala, trebuie pedepsita ! Hai sa facem curatenie si prin Politie, ca sunt satul de spagari, obezi, fricosi etc ! Aveti un statut, aveti arme, faceti-va treaba ! Toleranta zero pentru infractori ! Tupeul unora a ajuns prea departe. Si inca o chestie, militati voi pentru relaxarea legislatiei privind armele de foc letale scurte in calibre mici destinate apararii si pazei. Acolo unde un politist e in minoritate intr-un conflict cu tot felul de infractori, un brat si o arma in plus pot face diferenta intre viata si chin sau chiar moarte ! Legea 295 e o mizerie !
Intrebarea este alta!
Unde sunt aia de la 2 si un sfert!???
Aaaaa
Au program 8-16……
Am inteles!!!!
2 și 15 doar supravegheaza.. dar nu garantează!!