Cum vor ajunge șefii să facă „permanența” în rural

Pentru mulți colegi „permanența” la domiciliu în mediul rural reprezintă încă o instituție abstractă în care nu știi cât de „liber” ești dar nici cât de „serviciu” ești.Cu toate că această formă de organizare a serviciului încă funcționează foarte bine, pe cârca polițiștilor, poate ar trebui să știți că de noi depinde dacă mai acceptăm sau nu să fim în „stand-by” și să ne asumăm exclusiv riscurile care vin împreună cu această „permanență”.

Dorim să vă prezentăm ultimul episod de la o secție de poliție rurală din IPJ Caraș-Severin unde polițiștii au spus STOP ilegalităților privind „permanența la domiciliu” și au respectat legea. În cadrul Secției Rurale Oțelul Roșu, programul de lucru este organizat în două schimburi, respectiv 08:00-16:00, 16:00-00:00. Încălcându-se astfel atât prevederile art. 39 cât și ale art. 44 din Legea 360/2002 care statuează că serviciului polițienesc are caracter permanent și obligatoriu. Atenție, să nu fiți și voi idioți ca unii șefii care interpretează această prevedere ca fiind răspunderea polițistului, pentru că este evident o obligația pe care trebuie să o asigure șeful instituției.

Și după ce polițiștii care lucrau între 16:00-00:00 se tot plângeau că sunt trimiși să intervină și în intervalul 00:00-08:00, contrar prevederilor referitoare la refacerea capacității de muncă, care este de 16 ore după un serviciu de 8 ore, iată că de data aceasta, am avut primul caz în care colegii noștri fiind foarte obosiți, nu au mai auzit telefonul mobil.

Consecința a fost destul de predictibilă. Ofițerul de serviciu l-a sunat pe șeful secției, care se pare că a fost mai odihnit sau a dormit iepurește pentru că a auzit telefonul. La rândul lui a mai sunat alți polițiști alături de care a intervenit la apelul de urgență din miez de noapte. Iată că se poate și contrar bârfelor, nu i-a căzut nicio steluță de pe umăr când a „intervenit”. Practic, acest șef a fost victima propriei incompetențe prin modul deficitar în care a înțeles să organizeze programul de lucru.

A doua zi după acest incident, a fost convocată ședință de urgență, pe care noi am așteptat-o cu mult interes, pentru că voiam să transformăm acest episod în caz „școală” pentru toată țara. Dar se pare că înțelepciunea a fost de partea șefului secției care a recunoscut că actuala formă de organizare este deficitară și nu naște obligații de nicio natură față de polițiști. Mai mult, și-a luat angajamentul că va organiza programul de lucru prin planificarea pe toată perioada celor 24 de ore a polițiștilor în serviciu, în acest sens programul de 12/24, 12/48 fiind cel mai pretabil.

Rețineți din această speță că puterea este în mâinile noastre. Primii vinovați pentru orice astfel de abuz suntem noi, pentru că acceptăm compromisuri care ne expun. Să nu uităm cazul colegilor care au murit într-un tragic eveniment rutier cu autospeciala din dotare și care, deși erau la „permanență”, conducerea IPJ Constanța și „specialiștii” care au cercetat accidentul au concluzionat că nu erau în timpul serviciului și implicit nu au beneficiat de protecția legii.

Obligația de asigurare a serviciului polițienesc operează pe toată perioada celor 24 de ore, nu doar pentru 8 ore sau 16 ore. Tot în acest sens este și art. 17 alin. 2 din O.M.A.I. 577/2008 care prevede că șeful unității are obligația să asigure prezența a cel puțin 1/3 din polițiști în serviciu.

Felicitări sincere colegilor și vă asigurăm că vom fi alături de toți polițiștii care își caută dreptatea și care nu mai acceptă să muncească la „negru” în Poliția Română.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Cum vor ajunge șefii să facă „permanența” în rural

Distribuie

0 răspunsuri

  1. Catinel stimate domn,daca nu intelege-ti cuvantul il traduc ,, incetisor,,eu am facut serviciul nu la institutiile statului de forta,era siderurgie adica flux continuu,dar cu specific militaresc,ca altfel era anarhie,mi se pare normal ca orele lucrate noaptea sa fie ore cu spor de noapte,dar sa fii apt de serviciu,stiu cat este de greu sa fii activ daca nu ai activitate ,te ia somnul-.

Dă-i un răspuns lui turcu ion Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută