Cum transformi un polițist în onanist, doar pentru senzație

În aceste zile a circulat în toată mass-media o mizerie pe care jurnaliștii o prezentau ca fiind o certitudine. Este vorba despre faptul că un polițist de la crimă organizată din Satu Mare ar fi fost prins în timp ce practica onanismul într-o cabină de probă a unui magazin dintr-un mall din Cluj. Pai cum să nu fi dat presa o astfel de știre, chiar dacă nu exista nici cea mai mică dovadă că ar fi reală, în condițiile în care asistăm în ultima perioadă la un asalt la adresa polițiștilor, pe care presa are grijă să îi scoată „țapi ispășitori” pentru orice element cu tentă senzaționalo-negativă.

De exemplu, cazul intens mediatizat al pretinsei erori a mascaților de la Brașov, care ar fi greșit adresa, dar în realitate ei au executat mandatul adresei indicate în el de către magistrat sau cum e cazul de față, când reputația unui polițist a fost terfelită doar pentru dorința de „breaking news”.

Și mai dureros de atât este faptul că instituția în numele căreia ne riscam viața zi de zi nu a avut nicio reacție, nicio luare de atitudine și nicio dorință de a cenzura sau a combate informațiile false și tendențioase din media. Și asta pentru că „polițistul onanist” lucrează de 20 de ani în acest sistem. A pornit drept agent de poliție, s-a specializat constant și a marcat rezultate lăudabile, a fost șef de post 8 ani într-o comună cu situație operativă complexă, iar în urma cu 4 ani a promovat un concurs de trecere în corpul ofițerilor, unde a luat una dintre cele mai bune note, în condiții de concurență acerbă, cu zeci de candidați pe un loc.

Însă acest lucru nu interesează pe nimeni și nici presa nu avea vreun interes să ceară o reacție, un punct de vedere din partea colegului, pentru că pur și simplu era „prea senzațional” să ne mai gândim și la etica și deontologia jurnalistului sau la faptul că viața lui personală/profesională va fi terfelită.

Iar pentru că rolul nostru este de a ne proteja membrii, credem că este important să vă prezentăm pe scurt realitatea acestei povești. Colegul nostru care își desfășoară activitatea în cadrul structurii de combatere a crimei organizate, s-a aflat în data de 12 februarie în municipiul Cluj Napoca, desfășurând activități specifice acestei structuri. La un moment dat a intrat într-un magazin de haine și s-a îndreptat către zona cabinelor de probă unde a și intrat cu câteva obiecte de vestimentație. După câteva minute, un agent de pază i-a tras perdeaua și l-a întrebat ce face. El a fost surprins de gestul agentului și i-a spus ca a probat niște haine și că tocmai ce se pregătea să iasă din cabină, îmbrăcat fiind. Agentul de securitate i-a smuls hainele din mână și i-a cerut să iasă din magazin.

După ce polițistul a cerut explicații agentului de pază pentru comportamentul lui, au apărut încă doi agenți de securitate care s-au năpustit asupra lui și au încercat să-l imobilizeze și să îl lovească. În acel moment, colegul nostru a cerut insistent alertarea organele de poliție, pentru că nu înțelegea ce se întâmplă și de ce este agresat. În tot acest timp, unul dintre agenții de pază i-a spus că l-a mai văzut și în alte zile, confundându-l cu un hoț de haine. Ulterior, după ce s-au prezentat agenții de ordine publică, l-au condus la sediul poliției, unde colegul nostru și-a declinat identitatea pentru prima oară, afirmând că este polițist la structura de combatere a criminalității organizate.

Agenții de poliție au cerut lămuriri suplimentare agenților de pază, care au confirmat că nu l-au văzut pe colegul nostru în niciun fel de ipostază care să trezească suspiciuni, el fiind îmbrăcat. Mai mult, pretinsa sesizare ar fi fost făcută de trei fete ce aveau vârsta cuprinsă între 15-16 ani despre care agenții de pază susțin că le-au spus că într-una din cabinele din magazin este un bărbat care se masturbează. Ciudat este faptul că cele trei fete au „dispărut” din peisaj și cu toate că erau cabinele pline și erau însoțitori care așteptau în afara, fără să-l fi văzut pe colegul nostru.

Cam aceasta este realitatea în care oricare altul dintre noi se putea afla, pentru că prin natura serviciului nostru suntem expuși și vulnerabili în fața unor asemenea scenarii în care oricine ne poate plasa, fără să avem nicio apărare. Cert este că până la finalizarea cercetărilor, colegului nostru i-a fost prejudiciată iremediabil viața personală cât și cea profesională. Vă provocăm să vă puneți în locul colegului nostru și să vă imaginați cum ați fi reacționat în fața unor asemenea acuzații mincinoase și poate chiar premeditate.

Echipa Sindicatului EUROPOL

Viitorul ne aparține!

Sindicatul EUROPOL: Cum transformi un polițist în onanist, doar pentru senzație

Distribuie

7 răspunsuri

  1. Educația și sistemul de valori s-a depreciat mult în democrație . Democrația e prost înțeleasă . Orice jeg să nu-i zicem nulitate are drept de cuvânt . Respectul a dispărut din peisaj și dacă nu ești tupeist sau nu reacționezi la nivelul lor , ești cu ușurință aruncat în noroi . Fără abateri disciplinare sau de oricare și un cadru didactic primește pietre aruncate în reputația sa , clădită cu multa muncă în zeci de ani , din partea părinților care-și bagă nasul unde nu le fierbe oala . ( scuze că n-am ghilimele pe tastatură )
    Și în sistemul de învățământ , nu numai în poliție , ești ușor de denigrat , fără ca nimeni să se gândească la urmări .

  2. Da,oricine ar fi putut fi pus intr-o astfel de situatie neplacuta!Ca de oicei ,este foatre simplu sa ”terfelesti’ imaginea cuiva.Cei care au facut-o trebuie sa-si asume vina si sa plateasca intr-un fel!

  3. Acuma trebuie dată în judecată firma de pază si cerut daune în instanță, nu mult, asa cît să le dezechilibreze activitatea pe vreo lună.

  4. Acțiune în răspundere civilă delictuala împotriva societății de pază și a mass media care au publicat aspectele nereale.

Dă-i un răspuns lui Nervosu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută