Cum se acordă sporul de 75% pentru orele lucrate în zilele de repaus și sărbătoare

Cadrul legal pentru acordarea majorării de 75% pentru orele lucrate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale este prevăzut de OMAI nr. 4/2015 care stabilește condițiile concrete în care polițiștii pot beneficia de plata acestui spor, conform art. 3 din acest act normativ, numai în următoarele condiții:

  • Pentru activitatea care se desfăşoară în cadrul timpului normal de lucru, inclusiv în ture sau schimburi, în zilele de sâmbătă, duminică şi în zilele de sărbători legale, în cadrul duratei normale a timpului de lucru, majorarea de 75% plătindu-se prin adăugare la drepturile salariale cuvenite în luna în care se efectuează plata;
  • Pentru activitatea desfăşurată peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de sâmbătă, duminică, precum şi în zilele de sărbători legale, indiferent de modul de organizare a programului de lucru, majorarea de 75% plătindu-se prin adăugare, după caz:
  1. la drepturile salariale plătite în luna următoare expirării termenului prevăzut la art. 122 din Codul muncii, dacă pentru munca efectuată în zilele de sâmbătă şi/sau duminică peste durata normală a timpului de lucru a fost acordat timp liber corespunzător;
  2.  la drepturile salariale plătite în luna următoare expirării termenului prevăzut la art. 122 din Codul muncii, şi la drepturile salariale corespunzătoare activităţii desfăşurate în zilele de sâmbătă şi/sau duminică peste durata normală a timpului de lucru, dacă pentru munca astfel prestată nu a fost acordat timp liber corespunzător;
  3. la drepturile salariale plătite în luna următoare expirării termenului prevăzut la art. 142 alin. 1 din Codul muncii, dacă pentru munca efectuată în zilele de sărbători legale peste durata normală a timpului de lucru a fost acordat timp liber corespunzător;
  4. la drepturile salariale plătite în luna următoare expirării termenului prevăzut la art. 142 alin.1 din Codul muncii, şi la drepturile salariale corespunzătoare activităţii în zilele de sărbători legale peste durata normală a timpului de lucru, dacă pentru munca astfel prestată nu a fost acordat timp liber corespunzător.

Astfel, conform prevederilor sus-menționate, în situația în care personalul MAI desfășoară activități în afara/peste durata normală a programului de lucru, în zile de sâmbătă, duminică și sărbători legale, va beneficia de majorarea de 75% prin adăugare la drepturile salariale plătite în luna următoare expirării termenului în care ar trebui să-i fie acordat timp liber corespunzător.

Însă, la nivelul IPJ Tulcea se pare că prevederile legale în ceea ce privește acordarea majorării de 75% sunt doar pentru fraieri, acestora acordându-li-se pe lângă această majorare și zile de recuperare, în timp ce  ”jmecherilor” sau acoliților inspectorului șef li se acordă în mod direct majorarea de 175% pentru că acesta din urmă, pe lângă instinctele de polițist deține și capacități de adevărată Baba Vanga și a prevazut în momentul emiterii unor dispoziții pentru efectuarea de activități în afara programului normal de lucru că nu va putea să acorde timp liber corespunzător (recuperare), stabilind acest lucru exact în momentul emiterii actelor administrative.

După cum puteți observa în documentele de mai jos, pentru un referent și un comisar șef din cadrul Centrului Operațional al IPJ Tulcea, șeful inspectoratului a stabilit în mod abuziv ca aceștia să nu recupereze timpul liber corespunzător în termenul de 60 de zile și să beneficieze de plata majorării salariale de 175%, în timp ce pentru un biet agent de poliție, aceeași Baba Vanga a prevăzut că acesta poate să recupereze timpul liber corespunzător orelor prestate peste programul normal de lucru și să fie plătit doar majorarea de 75%.

Ceea ce nu a înțeles șeful IPJ Tulcea în momentul emiterii acestor dispoziții privind efectuarea orelor suplimentare, este faptul că nu este administratorul unei societăți comerciale unde poate să dispună după cum îl taie capul și că actele normative în vigoare îi conferă doar dreptul să dispună efectuarea unor activități urgente ce nu sufereau amânare de către subordonați în afara program normal de lucru, nu să se și pronunțe cu privire la modalitatea în care aceștia urmau să fie și plătiți, întrucât cuantumul majorării salariale pentru activitățile desfășurate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, trebuia acordat în mod corespunzător în condițiile în care polițiștii ar fi beneficiat sau nu de recuperarea timpului liber în termenul de 60 de zile prevăzut la acel moment de Legea nr. 53/2003-Codul muncii.

Mai mult, obligația de a dispune măsuri pentru asigurarea cu prioritate a perioadei de repaus necesare refacerii capacității de muncă în cazul personalului propriu care a prestat muncă suplimentară, revine inspectorului șef, acesta neputând să opteze pentru acordarea sau neacordarea timpului liber corespunzător în funcție de dorința/solicitarea personalului din subordine.

Organizația noastră a solicitat conducerii Poliției Române verificarea modalității discreționare de acordare a sporului de 75%, în condițiile în care la nivelul IPJ Tulcea, ”fraierii” care lucrează la posturile de poliție comunale sau în structurile judiciare nu au beneficiat de previziunile Babei Vanga, fiindu-le acordată doar majorarea plătiți de 75% strict pentru perioada de câteva ore în care au intervenit la evenimente din timpul liber.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Cum se acordă sporul de 75% pentru orele lucrate în zilele de repaus și sărbătoare

Distribuie

3 răspunsuri

  1. Cum se explică cele doar 60 de zile in care îți dă recuperarea orelor lucrate suplimentar, când potrivit art. 122 din Codul muncii:
    Art. 122. [compensarea muncii suplimentare prin ore libere platite]
    (1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea acestei

  2. Termenul prevazut la art. 122 din Legea 53/2003 s-a schimbat din luna octombrie 2021 de la 60 de zile la 90 de zile. Toate zilele precizate sunt dinaintea schimbării termenului.

Dă-i un răspuns lui Mihai Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută