Cum a ajuns ministrul MAI să mintă pentru capital de imagine

Cu foarte multă uimire din partea noastră dar și cu foarte mult tupeu din partea doamnei ministru Carmen Dan, am văzut postarea de pe rețeaua de Facebook prin care sunt anunțați polițiștii că „vor avea o viață mai bună” datorită „amendamentelor susținute de MAI”, care au fost votate în 25.04.2017 în Parlament. Mai mult, pe profilul personal, doamna ministru își asumă aceste 3 amendamente și precizează că aceste „măsuri” sunt menite să vină în „sprijinul” angajaților MAI.

În realitate, era vorba despre 4 amendamente (raportarea sporurilor la salariul de funcție, devansarea acordării diferenței salariului de merit, spor de 40% pentru asigurarea continuității serviciului și creșterea sporului de la 75% la 100% pentru zilele lucrate sâmbăta, duminica și sărbători legale). Doamna ministru se face că plouă și nu vorbește de amendamentul pe care nu l-a susținut, respectiv acordarea sporului de 100% pentru munca prestată în zilele de repaus și sărbători legale, așa cum este plătit și în sănătate, asistență socială și alimentație publică.

Ce nu mai spune doamna ministru, este că niciunul din aceste amendamente nu au fost depuse de Guvern, ci de diferiți deputați din cadrul comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaților. Îi reamintim doamnei ministru, în cazul în care nu știa, că după primirea și înregistrarea proiectelor de legi sau a propunerilor legislative, deputaţii, grupurile parlamentare şi reprezentanții Guvernului pot face amendamente motivate în scris la proiectele sau propunerile legislative respective, potrivit regulamentului Camerei, iar acestea se supun examinării comisiilor competente. Alăturat punem la dispoziție Raportul comun obținut de la Camera Deputaților pentru a fi consultat și de unde reiese că niciun amendament nu a fost depus de MAI sau de alți reprezentanți ai Guvernului. Raport Comisii Reunite Amendamente 24.04.2017

Ghinionul doamnei Carmen Dan este că și reprezentanții Sindicatului EUROPOL au fost prezenți în data de 24.04.2017, începând cu ora 17:00, la sedința reunită a celor două Comisiii de muncă și buget, unde, din partea MAI a participat Mihai Dan Chirică – Secretar de Stat și cms. Răzvan Grecu – împuternicit director general adjunct al Direcției Generale Financiare, care nu au luat cuvântul și nici nu au susținut vreun amendament. Excepția a fost la amendamentul cu sporul de 40% pentru asigurarea continuității serviciului unde Adrian Solomon – președintele Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială, văzând că nu îl susține niciunul din deputați, a intervenit și a precizat că îi roagă pe colegii lui să voteze acest amendament, întrebând totodată și reprezentanții MAI dacă au ceva împotrivă.

Așadar, doamna ministru, nu mai umblați cu „cioara vopsită” și nu mai mințiți polițiștii că MAI sau dumneavoastră ați susținut aceste amendamente în condițiile în care nici măcar nu ați avut decența să fiți prezentă la lucrările Comisiei reunite pentru a vă susține drepturile angajaților. Polițiștii nu vor avea o viață mai bună, așa cum susțineți dumneavoastră, după aceste 3 amendamente care reprezintă praf în ochi și care se vor materializa într-o sumă de aproximativ 50 lei în plus la salariu. Norocul dvs. este că luna mai are 22 zile lucrătoare față de luna aprilie care are 19 și astfel unii polițiști vor crede că le-a crescut salariul. Se vede că la cârma ministerului a ajuns un veritabil politruc, care știe să fructifice orice moment pentru a-și crea capital de imagine. Totuși, se pare că polițiștii nu au gustat acest lucru și au sancționat atitudinea în comentariile de pe pagina oficială de facebook a stimabilei. Să nu mai vorbim că unora le-au fost și șterse comentariile acide și care nu erau pe placul dnei. ministru Carmen Dan.

Polițiștii umili și care luau poziția ghiocelului în fața nedreptăților la care erau supuși au început să fie pe cale de dispariție. Organizația noastră vă transmite primul avertisment cu privire la manipularea pe care ați încercat-o, cu scopul de a mai câștiga capital de imagine. Dacă ați fi fost alături de angajații MAI, și nu doar verbal, v-ați fi luptat să nu rămânem bugetarii cu cei mai mici salarii din sistem, raportat la munca și riscurile la care ne expunem. Cele 3 amendamente vor aduce maxim 50 de lei în plus la salariile polițiștilor cu funcții de execuție, iar dacă dumneavoastră considerați că aceasta este o „victorie”, așa cum ați afirmat, înseamnă că aveți standarde scăzute…foarte scăzute.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

 

Sindicatul EUROPOL: Cum a ajuns ministrul MAI să mintă pentru capital de imagine

Distribuie

3 răspunsuri

  1. Acest guvern va intra cu siguranta in istorie ca fiind cel care a facut cele mai mari discriminari salariale si inechitati…marind salariile unor categorii bugetare in mod haotic in detrimentul nostru de parca ar fi uitat ca existam…Nu pot uita acei senatori si deputati psd care atunci cand au nevoie de noi respectiv la inundati, zapezi sau mitinguri nu mai contenesc cu cuvintele de lauda inclusiv dragnea care in luna febuarie a acestui an aprecia modul in care si-au facut datoria la guvern jandarmii in conditia in care un subofiter si-a pierdut partial vederea. Iar acum cand trebuie sa ne mareasca salariile se fac ca nu existam….Asta este respectul pe care acesti guvernanti il au fata de politisti, jandarmi, pompieri sau smurd. Uitati-va la emisiunea care a avut loc in aceasta seara la ora 21,00 pe antena 3 cu radu tudor sa vedeti ce explicatie a dat olguta cand a intrebat-o radu tudor de ce exista aceasta discriminare din luna iulie intre aparare si interne privind procentele de 20% versus 5%. A spus ca se mareste asa diferentiat intrucat un lucrator in interne are salariul aproape dublu ca unul din aparare……Te doare mintea….niste aberatii….manipuleaza opinia publica…… Suntem atat bataia de joc a acestui guvern cat si a sindicatelor care ne reprezinta….In timp ce unele sindicate se lauda cu mariri obtinute de ordinul zecilor de lei, ieri cu sprijinul lui olguta primarii,viceprimarii si consilierii locali si judeteni adica aproximativ 50.000 de oameni au primit o marire de 30%. Concret in bani ar fi intre1200 si 2200 de lei lunar. Si asta numai pentru a le putea ridica salariile in noua lege a salarizarii asa cum a declarat olguta…

  2. Basme,oameni buni!Tinerete fara bătrânețe si viata fara de moarte,i-a fost promisă copilului care plângea…Hoția si iresponsabilitate înfloresc acolo unde ar trebui sa domnească legea;nu am vazut reacții din partea sindicatelor…A inceput să apună speranta ,în condițiile în care spranta moare ultima intr-un guvern alunecos si incapabil.

Dă-i un răspuns lui Andrei Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută