Consecințele modificării legislației pensiilor militare

Ultimele discuții din spațiul public cu privire la intenția Guvernului de a interveni pe condițiile de pensionare în sistemul militar, respectiv intenția de a crește vârsta de pensionare de la 60 de ani la 65 ani, va determina o situație fără precedent la nivelul întregului sistem de apărare, ordine publică și securitate națională, chiar mai efervescentă decât cea din 2017, de pe vremea ministrului Carmen Dan.

Nemulțumirea noastră vine ca urmare a populismului și demagogiei din jurul subiectului legate de pensiile militare, care nu sunt pensii speciale. Pornind de la această premisă, orice modificare a legislației ar trebui să producă efecte pentru viitor, să fie predictibilă și să ofere posibilitatea angajaților din sistem să aprecieze dacă mai rămân în cadrul acestuia sau îl vor părăsi.

În acest moment, vârsta de pensionare pentru polițiști/militari este de 60 de ani. Polițiștii/militarii care lucrează în condiții speciale de muncă (pirotehniști, parașutiști, operativi etc.) beneficiază de un spor de vechime ce variază în funcție de condițiile de muncă, respectiv 3/6/12 luni la an. Pentru fiecare an lucrat în condiții deosebite/speciale aceștia beneficiază și de reducerea vârstei standard de pensionare, proporțional cu anii lucraţi în aceste condiţii, reducerea maximă ce poate fi aplicată fiind de 13 ani.

De exemplu, un polițist se poate pensiona cel mai de vreme la 47 ani, doar dacă a lucrat cel puţin 26 de ani în condiții speciale de muncă.
Cum perioada cursurilor de formare la Academia de Poliţie şi la şcolile de agenţi nu este asimilată condiţiilor speciale de muncă, foarte puţini poliţişti îndeplinesc condiţiile de pensionare la 47 de ani. De altfel, vârsta medie de pensionare a poliţiştilor este 52 de ani.

Totodată, Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (civile) prevede că şi alte categorii de personal pot fi încadrate în condiţii deosebite sau speciale de muncă şi implicit pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare în funcţie de perioada în care şi-au desfăşurat activitatea în aceste domenii.

De exemplu, un angajat pensionat în baza Legii 263/2010 care a lucrat 30 de ani în condiţii deosebite, beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 10 ani (art.55 alin.1 lit.a din L263/2010), în timp ce un poliţist care a lucrat în condiţii deosebite 30 de ani, beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 7 ani (art.21 alin.1 lit.a din L223/2015). La acest moment vorbim de o discriminare pozitivă a primei categorii în detrimentul angajaţilor din sistemul de apărare.
Pe când atât poliţiştii, cât şi civilii care au lucrat 24 de ani în condiţii speciale beneficiază de aceeaşi reducere a vârstei standard de pensionare, adică de 12 ani.

Prin modificările preconizate, vom avea o avalanșă de cereri de pensionare ale ultimilor polițiști care au rezistat dezinformărilor din ultimii ani cu privire la modificarea condițiilor de pensionare. Dar în același timp, vom avea și foarte multe demisii în condițiile în care această profesie nu mai este atractivă și nu mai are niciun fel de avantaj. Estimările noastre cu privire la numărul pensionărilor din MAI, inclusiv cele pe caz medical, le estimăm la peste 5000 de cereri, în condiţiile în care în prezent avem un deficit de 30.000 de polițiști.

Noi avem o problemă și o opoziție față de creșterea vârstei de pensionare pentru simplul motiv că speranța de viață în rândul polițiștilor este de aproximativ 11 ani, în condițiile în care media la nivel național pentru celelalte categorii de pensionari este de aproximativ 18 ani. Cu alte cuvinte, polițiștii mai trăiesc 11 ani după pensionare, în timp ce orice alt cetățean trăiește cu 7 ani mai mult. Și asta luând în considerare faptul că vârsta medie de pensionare pentru polițiști este de 52 ani, iar pentru celelalte categorii de salariați este de 63 ani.
Mai mult, gama largă de interdicţii şi limitări de drepturi de care „beneficiază” poliţiştii pe întreaga durată a carierei nu justifică o egalizare a condiţiilor de pensionare cu cei care au libertatea de face tot ce doresc în timpul liber sau să desfăşoare orice activitate (economică, socială, etc) simultan cu calitatea de angajat.

Din punctul nostru de vedere, putem discuta despre creșterea vârstei de pensionare în cazul polițiștilor doar după ce Guvernul va lua măsuri concrete pentru a determina creșterea speranței de viață, precum şi eliminarea tuturor interdicţiilor aferente statutului special. Asta înseamnă să îmbunătățească condițiile de muncă, să ofere servicii de refacere/recuperare a capacității de muncă și un nivel de trai care să ne apropie de media națională a speranței de viață.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Consecințele modificării legislației pensiilor militare

Distribuie

23 de răspunsuri

  1. Toate sunt bine spuse mai puțin chestia cu “pensiile militare nu sunt pensii speciale”. Sunt pensii speciale toate pensiile care fac derogare de la principiile generale. De exemplu, de aceea polițistul se numește “funcționar public cu statut special” – pentru că statutul său este diferit față de statul general al funcționarilor publici. Ok?

  2. De ce nu vedeți realitatea cum vor face față muncii de zi cu zi,alergarea după un hot cățărarea ori depășirea unui obstacol,nu mai vorbesc de încătușarea unui recalcitrant ori ineplinirea baremurilor la pregătirea fizică și trageri….etc. se dorește îndepărtarea din sistem când nu mai fac față iar până la vârsta pensionării să-și caute de lucru în alt domeniu,probabil consilier la cei care vor sa eludeze legea…

  3. Pentru unii ,modificarile în bine vin prea târziu,polițiștilor de azi nu mai sant cei de ,,ieri” pt ca domnilor cereti prea mult și nu faceți nimic care să aminteasca și ca datoria voastră este datoria fața de patrie

  4. Draga sindicat, de ce nu scrii și de DISCRIMINAREA prevazuta de art 170 din 263. Acel indice de corecție, aplicabil numai PENSIILOR CIVILE, care și anul ăsta este de 1,41. Ei???

  5. Nu le e rusine politistilor ??? In vreme ce majoritatea celor ce muncesc(in conditii dificile si fara posibilitatea sa lise imbunatateasca conditiile de munca) ies la pensie dupa 63,65 ani, politistii, si poate si alte categorii”speciale”…vor statut “special”, desi ,in UE nu exista iesire pa pensie la 45 de ani…Daca nu le convine munca pe care o presteaza, pot sa isi aleaga alta meserie, asa cum au facut milioane de romani !!!

  6. Prea multe favoruri. În fond și-au ales singuri profesia de polițist, nu au fost condamnați să o facă. Și oricum și-au creat și o grămadă de alte favoruri și facilități ajungând aproape niște supraoameni. Și asta în defavoarea celor care ar fi meritat pe deplin.

  7. Foarte corecta analiza si sper sa fie vazut/auzit acest punct de vedere. Este de noaptea mintii sa introduci si sa aplici legislatie asupra celor aflati deja in sistem. Ca legiuitor, propune legislatie predictibila, nu schimba regulile in timpul jocului si, apoi, vezi daca mai este de interes pentru tineri sa vina sa se faca politisti/militari. Este condamnabil, din partea legislativului si a executivului, sa lasi sa isi faca loc in spatiul public astfel de discutii, pentru interese politice, cu riscul sa adancesti deficitul de personal si sa cresti lipsa de atractivitate a domeniului militar si a celui de siguranta publica!
    Ai curaj! Daca nu ai nevoie de armata si politie – desfiinteaza-le!. Dar, daca ai nevoie – apara-i! Altcineva nu o va face!

  8. Din pacate, un singur articol nu poate clarifica pentru lumea civilă ce inseamna pensiile militare si restrictiile vietii militare. Mai ales ca de foarte multa vreme armata nu mai este obligatorie, deci lumea civila, mai ales cei tineri nu cunosc nimic din ceea ce inseamna efortul vieții militare. In concluzie, promovați articolul pe media națională, mau ales la TV!!!

  9. Continuare la mesajul anterior.

    Tu, Legiuitor si Executiv, nu iti bate joc de cei care au servit in MAI si MApN, DUPA ce sunt in sistem sau au iesit la pensie!
    Iar voi, ceilalti, civilii care ii judecati, intrati in sistem, faceti-va politisti si militari! Ca sa primiti si voi “beneficiile” pe care le criticati!

  10. Apreciez ca fiind foarte pertinenta si la obiect analiza prezentata de Europol! Felicitari si mult succes in demersul dumneavoastra!
    Cu stima si respect, comandor(rtg) Ciocan Dorel

  11. Luați in considerare și faptul că un civil beneficiază de cresterea punctajului la pensie cu 25% sau 50% pentru anii lucrați in grupe de muncă. Cei din SNAp nu primesc un leu . Felicitări parlamentului pentru discriminare!
    Pensionarii militari nu au primit actualizari/majorari din 2017. Felicitări parlamentului pentru discriminare!
    Curtea Constituțională a făcut mai mult rău armatei decât un razboi!

  12. Sunt de acord cu remarcile dumneavoastră, dar la pensiile militarilor există o mare discriminare și aceea este următoarea: un militar cu aceeași vârstă, vechime , grad și a lucrat în aceleași condiții de muncă cu a altui militar, unul iese la pensie cu 3000 și altul cu 5000 deoarece cel cu 5000 a primit un spor sau chiar două în ultimile luni și uite inechitatea …..Ce părere aveți? Militați pentru următorul slogan ,, LA GRADE, VECHIME ȘI CONDIȚII DE MUNCĂ EGALE – PENSII EGALE”, deoarece militarilor nu le apără nimeni drepturile. Cu respect.

  13. Foarte frumoasa descrierea.din pacate nu avem ministru de calitate.la acest minister trebuie un militar care stie cu ce se maninca nu pus politic.

  14. Să inteleg că tot alaiul de șefi și șefuți, secretare și contabile este victima unei campanii murdare de presă?
    Cum au ieșit aceste monumente de cinste și profesionalism ale sistemului de apărare la pensie?
    Or fi fost bolnăviori sau continuă să lucreze cu devotament și astăzi?
    Să trăiți !

  15. Păi dacă tot scrieti pe rețelele de socializare ca practic varsta de pensionare este de 52 de ani de ce nu spuneti si la televizor toate aceste detalii ca sa nu se mai umfle unii pe sticla ca polițiștii ies la 45 de ani la pensie si ei nu mai pot de atata muncă.

  16. Am fost linșați mediatic, lăsați la mila infractorilor,să-și de-a cu părerea ,despre viața de polițist sau militar, dar nimeni nu a scos în evidență limitarea de drepturi, de a răspunde la ordin în fiecare secunda, în comparație cu un civil!! Câți dintre cei care critica sistemul și ne compara cu ei poate sa justifice corect toate veniturile mobile și imobile!!! Un militar sau polițist da declarație de avere și interese în fiecare an, și dacă agonisești fara sa poți justifica intri in cercetarea penală!!

  17. Mă bucur că militați pentru polițiști, unii dintre ei chiar merită, dar aproape uitați de acei civili, care lucrează lângă polițiști, poate chiar mai mult decât ei și se pensionează la 65 de ani, pentru ei este normal și mă refer la cei din cadrul poliției capitalei, unii dintre ei nu apucă nici să mai iasă la pensie, nu mai vorbesc de salariu, de lipsa dezvoltării profesionale și altele……asta nu este discriminare..

  18. Toata tevatura asta legata de pensiile militare are ca justificare mediatica accesarea unei anumite sume de bani din PNRR. Daca mai sunt si alte interese, asta nu stiu. Ce inteleg este faptul ca noi trebuie sa taiem veniturile unei parti din populatia Romaniei pentru a putea primi acei bani. O chestie pragmatica, dar cu amprenta etica cel putin discutabila. Insa nimeni nu ne spune care este destinatia acelor sume ipotetice. Se vor indrepta tot catre pensionari, sau se vor transforma in deja celebrele programe de pre-fezabilitate? Poate ma lamuriti dumneavoastra. A doua problema pe care o ridica o asemenea decizie este politica de resurse umane a ministerelor afectate. Ati vazut ce s-a intamplat la admiterea in scolile militare si stiti care sunt estimarile pe urmatorul deceniu. Contestatarii patimasi ai sintagmei “pensii de serviciu” ar face bine sa-si aduca aminte ca stagiul militar in Romania a fost suspendat, nu anulat. Deficitul de personal se poate transforma oricand in reluarea stagiului militar obligatoriu pentru copiii nostri, baieti si fete, cu varsta de peste 18 ani. Statul nu poate renunta la politica de aparare nationala si nici la obligatiile din cadrul Aliantei. Pentru asta si-a pastrat in bagaje mijloacele de tip convocarea rezervistilor sau stagiul militar obligatoriu. In opinia mea, toata aceasta discutie trebuie mutata in registrul gasirii solutiilor pentru cresterea nivelului de trai al pensionarilor civili, adevarata provocare pentru clasa politica. Provocare ce poate poate pune stampila de “reputatie” sau “golanie” pe obrazul decidentilor.

Dă-i un răspuns lui Ciocan Dorel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută