Condiții de îndeplinit pentru decontarea serviciilor turistice

A început sezonul concediilor de odihnă, iar polițiștii beneficiază  de decontarea serviciilor turistice în cuantum de 1450 lei pentru  structurile turistice clasificate de pe teritoriul României. Decontarea serviciilor turistice se poate efectua de mai multe ori, până la limita valorică de 1450 lei, condiția minimă este ca polițistul să fie cazat pentru cel puțin o zi în perioada în care solicită decontarea.

De precizat este faptul că unitatea turistică trebuie să se regăsească în lista structurilor turistice clasificate aflată pe site-ul Ministerului Turismului –  http://turism.gov.ro/web/autorizare-turism/  . Conform reglementărilor în vigoare, lipsa clasificării unității turistice constituie contravenție, aceasta funcționând în afara cadrului legal.

Perioada de decontare;

  • până la data de 30.06.2022 pentru cei care nu și-au decontat serviciile turistice în anul 2019 sau 2020;
  • până la 31.12.2022 pentru anul acesta;

Serviciile turistice pentru care se decontează cuprind :

  1. servicii cazare;
  2. alimentație publică(masă restaurant);;
  3. tratament balnear și agrement;

Serviciile turistice se decontează indiferent dacă acestea au fost efectuate sau nu în perioada concediului de odihnă, având astfel doua situații:
1. servicii turistice decontate pentru perioada concediului– suma de 1450 lei nu se impozitează;
2. servicii turistice decontate în afara perioadei concediului– suma de 1450 lei se impozitează cu 10%;

*concediu = concediu de odihnă pe anul în curs, concediu de odihnă suplimentar(antenă), concediu de odihnă neefectuat din anul precedent.

Factura fiscală trebuie să conțină următoarele elemente:

  1. denumirea serviciilor turistice (ex. servicii cazare și masă etc.);
  2. denumirea unității turistice ( numele pensiunii/hotelului, ex. Hotel Olimp, Pensiunea Eden )*
  3. perioada cazării (ex. 03.05-06.05.2022);
  4. numele și prenumele titularului;

* A nu se confunda cu numele firmei care administrează unitatea de cazare.

Actele care se depun la structurile financiare sunt:
• factura fiscală;
• bon fiscal/chitanță pentru a face dovada plății sau extras de cont pentru plata prin aplicația Booking;
• raport tipizat.

Plata serviciilor turistice se poate face numai de către polițist sau de către soțul/soția acestuia. Deconturile pentru serviciile turistice se efectuează în ultima săptămână a lunii.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Condiții de îndeplinit pentru decontarea serviciilor turistice

Distribuie

6 răspunsuri

  1. In continuate o bataie de joc!
    Lucrurile puteau fi mult mai simple prin tichete de vacanță sau carduri ca n cazul altor categorii socio-profesionale bugetare!
    Ca la MAI, la nimeni!

  2. Buna ziua. Doresc sa aduc la cunostinta faptul ca, nu este normal si corect ca sa ne fie impozitat acest drept cu 10 % daca nu ne cazam in perioada in care am fost planificati in concediu. Va explic si de ce nu este normal si argumentez…la Ministerul Sanatatii, lucratorii au primit un card gen card bancar, putem spune identic, cu cod pin securizat, in plic. Ulterior, se descarca o aplicatie unde se introduc toate datele, se creaza un cont cu pin , dupa care , esti anuntat ca detii pe card suma de 1450 ron, pe care o poti folosi oricand doresti, singura conditie este sa te incadrezi in acea lista cu firme autorizate. De ce sa fiu conditionat sa cheltui banii doar in perioada concediului ? De ce nu pot sa ma duc si in afara acestuia la munte sau la mare , sau unde stabilesc cu familia , la un sfarsit de saptamana sau intr.un liber prelungit ? De ce trebuie sa scot bani din buzunar, sau sa ma imprumut ptr a merge in vacanta, ulterior sa.mi fie restituita suma stabilita ? Si.au pus intrebarea guvernantii nostri si conducatorii acestui minister ca nu avem disponibili 1450 lei, deoarece toate preturile s.au dublat.? ..totul e scump, nu ne mai permitem luxul de a avea in casa 1450 lei pe care sa i dam pe o vacanta . Peste tot se poate, la noi nu. La noi sa ne fie impozitat pana si aerul pe care.l consumam. Sa le fie rusine. Am ajuns sa traim de pe o zi pe alta. Indiferent cat vom “latra” noi aici, cu siguranta nu se va face nimic pentru noi, ci doar pentru ei. Vor sa ajungem sa le mancam din palma, desi cred ca deja am ajuns. Stam pe grila de salarizare din 2010. Vine tineretul din scoala, salarizat pe grila 2017 si ajung sa ia mai mult decat unul ca mine care are peste 20 ani vechime. Sindicatele, chiar nu va puteti uni fortele, viziunile si ideile intr.unul singur si sa vorbiti raspicat in face jegurilor ce ne conduc ? O spun cu durere in suflet ca m.am scarbit efectiv de acest minister, si cred cu tarie ca inca 80 % dintre noi sunt in asentiment cu mine. Dorim fapte, nu vorbe…acesta ar trebui sa fie sloganul sindicatelor. O zi buna va doresc si sa ne pregatim sa imprumutam bani pentru vacanta, ca cei ce ne vor fi dati nu vor acoperi nici macar 3 zile de vacanta la preturile ce sunt pe piata.
    P.s. din luna iunie ne vor fi retrasi si cei 262 lei ce ne erau virati lunar pentru norma de echipare, pe motiv ca vom fi echipati cu un echipament nou, diferit. Intrebare, tinuta pe care o purtam acum , ce avea ??? Nu era buna ??? Nu era frumoasa ???….sau baietii destepti din minister mai “spala” ceva banuti, ca de, au venituri mici le vor un pic marite.

  3. Buna ziua! Sunt subofiter jandarm. La noi mi s-a spus ca nu poate fi decontata factura care este pe numele meu daca plata ei a fost facuta din contul sotiei mele. Va rog, daca se poate, sa imi spuneti unde este specificat acest lucru, ca plata facturii poate fi efectuata de angajat sau sotia acestuia. Multumesc!

  4. Nu înțeleg.
    Cum pentru cei care nu și-au decontat serviciile turistice pe 2019….…2020…..
    Acele servicii cum se vor deconta.

  5. Buna ziua!
    De la unitatea turistica de alimentatie publica se poate deconta numai masa? Deoarece pentru cazare nu este acreditata.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată.