Concursurile TCO suspendate s-au finalizat

În urmă cu o săptâmână, concursurile pentru trecerea în corpul ofițerilor organizate de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au fost suspendate ca urmare a unei sesizări cu privire la o eventuală nerespectare a procedurii de concurs, unde un candidat se înscrisese la două dintre  concursurile organizate la nivelul instituției, deși în anunțul de concurs era prevăzută posibilitatea înscrierii doar pentru unul.(VEZI AICI ANUNȚUL DE SUSPENDARE)

Urmare a suspendării concursului, șeful unității organizatoare, în speță șeful ITPF Timișoara avea două variante conform prevederilor Ordinului MAI nr. 140/2016 : continuarea procedurii de concurs sau anularea concursului ca urmare a nerespectării prevederilor legale.

Încă de la primele sesizări venite din partea colegilor noștri care susținuseră examenul și obținuseră note care le asigurau promovarea, am reacționat urgent (VEZI AICI COMUNICATUL EUROPOL) și am întreprins toate demersurile pe care le aveam la îndemână și am căutat soluții legale pentru ca munca, cât și meritul acestora să nu se tranforme într-un eșec. Am procedat astfel:

  1. Am sesizat ITPF Timișoara prin două adrese prin care am prezentat soluții concrete și legale astfel încât continuarea concursului să fie alegerea corectă . VEZI AICI ADRESA nr. 1  , VEZI AICI ADRESA nr. 2
  2. Am sesizat DGMRU din cadrul MAI în care am solicitat să intervină de urgență cu un punct de vedere legal ținând cont de rolul de coordonare pe care îl are.(VEZI AICI ADRESA CATRE DGMRU MAI)
  3. Am solicitat conducerii MAI, secretarului de stat Bogdan Despescu și secretarului de stat Aurelian Păduraru în cadrul întrevederii din data de 18 martie de la sediul MAI să ia act de urgență de această problemă, iar soluția legală pe care am propus-o să fie tratată cu celeritate. (VEZI AICI COMUNICATUL MAI)

Astăzi, la o săptămână de  când concursurile au fost suspendate a fost publicat anunțul conform căruia procedura de concurs continuă, iar  notele finale au fost afișate. Nu putem decât să apreciem faptul că soluțiile legale pe care le-am propus au fost luate în considerare, iar colegii noștri vor putea obține gradul de ofițer de poliție corespunzător  vechimii în serviciu . (VEZI AICI ANUNȚUL DE CONTINUARE A CONCURSULUI)

Îi felicitâm încă o data pe cei 19 agenți de poliție  care care au obținut cele mai bune note și au promovat concursul de trecere în corpul ofițerilor, iar bucuria lor e și bucuria noastră că am putut să le fim alături și să-i sprijim în aceste momente. Baftă în continuare , stimați colegi!

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Concursurile TCO suspendate s-au finalizat

5 răspunsuri

  1. Inseamna ca regulile concursului au fost ilegale iar voi girati musamalizarea, laudandu-va cu asta, fara sa ganditi inainte. Am fi dorit cu totii sa trimitem mai multe cereri de inscriere la concurs, ghinionul a fost ca stim sa citim un anunt si cel mai mare ghinion e ca pana si sindicatul gândește in colturi, la fel ca expertii de la resurse umane, adica la vrajeala. In concluzie, s-a gasit un destept printre 200 de fraieri care s-a folosit cu rea credinta de incompetenta comisei. Parca in asa conditii nu mai vrei sa fii ofiter, nici macar membru in sindicatul vostru.

  2. Buna ziua.Ma.intereseaza daca cei care au luat examenul TCO vor fi numiti in functiile pe care au participat si promovat examenul,respectiv :OFITER SPECIALIST III.Exista vreo legalitate in numirea pe o functie minima si salarizata ca atare?de exemplu un ofiter care a luat examenul tco pe fct de of specialist III,sa fie numit pe ofiter II si salarizat ca atare?
    Multumesc.

    1. Buna ziua. Așa cum ani precizat, agenții de poliție care vor trece în corpul ofițerilor vor fi numiți în funcțiile maxime, în raport și cu gradul profesional

  3. Și totuși în cadrul Gărzii de Coasta lucrătorii au fost puși sa semneze o hârtie conform căreia accepta sa fie plătiți pe cea mai mica funcție în plată!În speta un agent care a promovat examenul pt funcția de of. specialist 3 a fost încadrat pe funcția de ofiter II ,deși funcția pt care a candidat era de of specialist 3.Si astfel de cazuri nu sunt singulare în țară!

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *