După cum v-am informat la începutul lunii februarie, în urma documentării realizate de organizația noastră, am dezvăluit faptul că Ministerul Afacerilor Interne nu a avut nicio secundă intenția de a respecta prevederile art. 9 alin. 3 din OUG 90/2017, prin care se stabilea obligativitatea instituțiilor publice de a acorda un voucher de vacanță în cuantum de 1450 pentru fiecare angajat. Răspunsul pe care ni l-a spus Jenel și care a fost remis organizației noastre în urma unei solicitări de informații publice în acest sens îl aveți mai jos afișat.
Ulterior primirii acestui răspuns, din care rezulta că MAI nu a prevăzut în buget sumele necesare acordării voucherelor de vacanță, am inițiat un demers către primul ministrul al României în care am prezentat considerentele juridice pentru care apreciem că se impune, fără echivoc, acordarea acestui drept întreg personalului din Familia ocupațională „Apărare, ordine publică și siguranță națională”. Ecoul nostru a fost auzit la Palatul Victoria și la câteva zile am auzit-o pe Carmen Dan în conferința de presă că MAI a luat în considerare acordarea acestor vouchere însă se impun niște modificări legislative pentru protecția personalului care lucrează sub acoperire.
În 21.02.2018, plenul Senatului a adoptat legea de aprobare a OUG 90/2017, cu modificările deja discutate, respectiv introducerea excepției pentru structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională de decontare a cheltuielilor de cazare în limita a 1450 lei. Cu alte cuvinte, putem spune că avem certitudinea că polițiștii vor beneficia de acest drept, deși mecanismul de decontare nu este tocmai agreat de noi deoarece povara financiară va fi situată mai întâi pe polițist. Și asta pentru că polițistul va trebui să cheltuie cei 1450 lei și abia ulterior, fără să avem certitudinea unui orizont de timp, să îi fie decontate aceste cheltuieli.
Scopul nostru din acest moment este să obligăm MAI să solicite rectificarea bugetară și să se asigure că vor avea în cel mai scurt timp aceste sume de bani pe care să le pună la dispoziție iar procedura de decontare să fie realizată în maxim 3 zile de la depunerea cererii. Acesta este un exemplu clar că nu supraveghezi în detaliu ceea ce se întâmplă în MAI, te poți trezi că rămâi cu buza umflată iar alții își încasează drepturile. MAI-ul putea introduce această prevedere chiar în OUG 90/2017 dacă avea intenția de a acorda acest drept polițiștilor însă, este evident că nu au făcut-o pentru că s-au gândit că este o oportunitate de a face o economie pe spatele polițiștilor.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului EUROPOL
4 răspunsuri
Felicitari presedintelui Andreica de la acest sindicat,nu ca Coarna care nu face nimic.Astept si alte niutati de la Europol.
OOOOOOO mare porcarie, in conditiile in care eu am de luat deja un decont de vreo 240 de lei restant din Octombrie 2017!
Sa vezi conditii peste conditii la decontare, ba ca nu are virgula pusa bine, ba stampila, ba dracu sa ii ia!
Trebuia sa dea voucher-e valorice de-nominate, asa cum sunt tichetele cadou din civilie!
Sa vedeti cat o sa stam pana luam deconturile… practic e o forma de subventionare mascata a statului de catre angajati!
Iar voi, sindicatele, sunteti nu varza, ci de tot rahatul! Cred ca o atitudine verticala pana la capat, adica banii inainte sau tichetele valorice (ce e in mana nu e minciuna!), ar fi fost de dorit decat sa acceptati porcaria asta cu decontul!
Ma frec in ei de bani! Nici nu ii mai solicit. Sa se spele statul cu ei pe cap!
Va dati seama ca atitudinea va fi reciproca si din partea mea, nu?
Se aplica și un impozit pe venit (16%) la tichete astea?
Soluția corecta este ca tichetul de 1.450 lei sa fie nenominal. Plătim noi și avem de primit?! Când? Nimeni nu știe!