Vineri, 1 martie, a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne, Ședința Comisiei de Dialog Social ce a avut pe ordinea de zi Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru actualizarea salariului gradului profesional deținut cuvenit polițiștilor.
Actualizarea salariului de grad se va face începând cu data de 01 ianuarie 2019, asta însemnâd că polițiștii vor primi retroactiv această mărire, însă trebuie să menționăm faptul că polițiștii vor beneficia de această mărire numai după ce se va modifica OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene.
Astfel, art. 34, alin 2 din OUG 114/2018 prevede că ”începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții”
Momentan, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2018 se află în Parlament spre modificare, așa că cel mai devreme luna viitoare, polițiștii ar putea primi această mărire. Și de data aceasta, polițiștii vor sta la mâna politicienilor pentru a primi aceste firimituri.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului Europol
6 răspunsuri
Despre norma de hrană nu s-a discutat nimic?……
Ne interesează pe toti aspectul asta
S- ar putea ca norma de hrana sa fie legata de alocațiile copiilor,pt ca acestea din urma sunt legate de promulgarea bugetului.
In ultimii doi ani acest guvern si-a batut joc de noi si ne-a umilit….Dupa ce am fost discriminati in raport cu celelalte categorii socioprofesionale care au primit mariri salariale substantiale si le-au fost introduse sau marite sporurile existente, prin ordonanta 114 s-a creat discriminare si in interiorul ministerului. Ma refer la faptul ca prin marirea unor sporuri in mod selectiv si inghetarea altora( gradatia de vechime, neuropsihic…etc) s-a creat o mare discriminare intre politistii cu vechime si cei debutanti, in sensul ca un agent de politie cu 6 luni vechime la op, are un venit cat un agent sef de politie cu 15 ani vechime sau cat un inspector de politie gradatia 3 care nu beneficiaza de SDSL. Mai nou, acum suntem discriminati si in categoria aparare si ordine publica. In tot ce inseamna acest sistem(Mapn, Sri, Spp, Sts…), angajatii au primit deja norma de hrana marita si retroactiv pe ultimele doua luni ,iar noi suntem din nou ultimii(nu se stie cand si cum se va mari). Mai mult, in timp ce noua ni s-a inghetat norma de echipare pe 3(trei) ani prin aceeasi ordonanta, la SPP s-a marit zilele acestea si echiparea.
Este un haos de nedescris in salarizarea noastra si nu stiu cine, cand si cum va mai putea vreodata sa repare aceste nedreptati….. La toate celelalte categorii socioprofesionale se respecta sau se ocoleste legea salarizarii(153) in sens pozitiv prin marirea sau introducerea unor noi sporuri, la noi este exact invers. Cand ne asteptam si noi sa primim marirea salariului de functie concomitent cu marirea sporurilor la noua valoare, la noi nu se poate acest lucru……Primim ori una, ori alta….
Ca sa nu mai fie tot felul de comentarii, informați-ne, va rog, daca s-a discutat despre norma de hrană.