Începând cu data de 01.01.2020 va intra în vigoare Hotărârea de Guvern privind drepturile de transport pe teritoriul național ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, act normativ care va abroga actuala HG nr.1292/2003, cu excepția art. 10 și care va aduce schimbări în modul de decontare a cheltuielilor de transport.
Polițiștii care se deplasează zilnic la și de la locul de muncă, în limita a 70 de km vor avea dreptul, lunar, conform noii prevederi, la acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare stabilită prin aplicarea procentelor corespunzătoare distanțelor kilometrice, din tabel, la salariul de bază minim brut garantat în plată, după cum urmează:
Kilometri | Procent % |
0-20 | 14 |
21-40 | 36 |
41-60 | 54 |
61-70 | 63 |
Distanța prevăzută în tabel se determină cu ajutorul calculatorului de rute din centrul localității de domiciliu sau de reședință până la locul de muncă, pe distanța cea mai scurtă, în timp ce până acum distanța era calculată începând cu limita teritorial administrativă a orașului de domiciliu/reședință și până la locul de muncă.
De asemenea, polițiștii vor avea dreptul, anual, la acordarea contravalorii transportului pentru efectuarea concediului de odihnă sub forma unei sume forfetare, în procent de 25% din salariul de bază minim garantat în plată. În actuala hotărâre de guvern, polițiștilor li se decontează transportul pentru efectuarea concediului de odihnă în funcție de distanța față de destinație.
Mai mult de atât, dacă pe timpul delegării/detașării, perioada expiră în ziua de vineri sau într-o zi în care precede o sărbătoare legală sau o zi nelucrătoare, iar polițistul rămâne în acea localitate în interes personal, acestuia i se decontează și costul transportului la înapoiere dacă acesta se efectuează în/până în prima zi lucrătoare.
În termen de maxim 90 zile de la intrarea în vigoare a acestei hotărâri de guvern, vor fi emise și normele de aplicare, respectiv ordin al ministrului afacerilor interne. Menționăm că actuala legislație privind decontarea transportului pentru polițiști conține o serie de neclarități care sunt în defavoarea polițiștilor, fapt pentru care vă solicităm să ne transmiteți fie pe email, sindicateuropol@gmail.com, fie direct pe pagina de facebook Sindicat Europol, propunerile voastre cu privire la problemele pe care le-ati întâmpinat la decontarea cheltuielilor de transport.
CITEȘTE AICI PROIECTUL de HOTĂRÂRE de GUVERN
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului Europol
20 de răspunsuri
Asteptam si modificari in ceea ce priveste compensatia privind chiria
Buna ziua. Doresc sa stiu daca vor putea beneficia de cheltuieli de transport si polițiștii care sau mutat la cerere.
Care este salariul de bază minim garantat în plată?
900 de lei
2350 lei
Și peste 70 km?
Pe cat faceti pariu ca normele de aplicare nu se vor emite mai devreme de 2 ani de la HG, si aplicarea lor nu va fi unitara de la o arma a MAI la alta?
Sa mai intreb ce se aude cu salarizarea la coeficientul maxim sau cu marirea normei de hrana?
Permanența de la domiciliu pentru judiciar și criminalistică !!!
Sunt singurele structuri unde nu s-a reglementat programul de lucru. Nu cerem să fim plătiți că stăm acasă, cerem să lucrăm pe 3 schimburi sau ture așa cum lucrează și cei de la O.P., Rural , Dispecerate , Rutieră,etc.
De ce refuzați acest subiect ???
Ce treabă are salariul de bază cu distanta?
Daca un agent și un comisar fac naveta pe aceiași distanta, de ce trebuie sa ia unul mai mult decât altul? Nu se cheltuie aceiași bani cu naveta?
Salariu minim brut garantat in plata este 2080 lei
Ce act prevede abrogarea?
Suntem în februarie și încă nu au norme de aplicare?
Decontarea cheltuielilor de transport trebuie să fie ptr toti politistii care nu isi desfasoara activitatea in localitatea de domiciliu indiferent de mutare la cerere sau in interesul serviciului ( nu toti avem pile sa fim mutati in interesul serviciului)! Decontul sa se faca pe baza de pontaj ajungem la serviciu si cheltuim bani din buzunar! Fără conditii: abonament,autoturism etc! INDIFERENT Ajungem la serviciu! Ne-am săturat să platim din buzunarul iar CAPII nu mai stiu ce sa faca sa isi umfle salariile!
La postul unde lucrez există locuință de serviciu, fără condiții minime bineînțeles… Există vreo șansă să-mi aprobe decontarea navetei? Băieții de la Logistică motivează că există locuința liberă și nu aprobă…
In situatia in care locuinta de serviciu nu indeplineste conditiile minimale, puteti beneficia de decontarea cheltuielilor de transport. Daca intampinati dificultati, nu ezitati sa ne contactati la sindicateuropol@gmail.com
Da ,cauți o hotărâre privind normele europene etc …baia minim 6mp, dormitor minim 12 m2 etc …înțelegi…am coleg care a primit deși exista locuință de servici aproape ok…,,doar Baia la comun,,
Este prevăzută undeva plata orelor aferente transportului la și de la locul de muncă pentru orele suplimentare lucrate în sdsl? Precizez că mi se decontează naveta (motorina) pentru zilele în cauză dar nu mi se pare corect să fiu plătit pentru 4 ore în acele zile cât muncesc efectiv dar să mai pierd doua ore dus/întors pentru navetă. Distanta de la domiciliu la locul de muncă e de 55 km. Mai concret, pot fi plătit şi pentru alea două ore din timpul meu liber pe care le aloc transportului? Când nu eram la acest loc de muncă unde mi se decontează naveta, în condițiile în care plecam în teren la ora 8 și mă întorceam la ora 16 cu mașina unității, eram plătit 8.ore în care era inclus și timpul de deplasare. Sdsl= sâmbete, duminici și sărbători legale.
Buna ziua! Va rog sa ma lamuriti si pe mine intr o problema, se pot deconta in cadrul voucherul de vacanta ch de transport ex bilete tren, alimentatie publica, cazare, agrement si tratament intr o perioada de concediu de odihna si in alta ordinul de serviciu, exista o legatuda in sensul ca daca ai decontat ch de transport ex bilete de tren, nu poti sa mai iei altadata ordin de serviciu.
Buna ziua. Cheltuielile de deplasare pot fi decontate doar dacă fac parte din pachetul turistic. Suplimentar, polițiștii au dreptul la un decont, pe baza ordinului de serviciu, pentru transportul efectuat în perioada concediului. Iar pentru hrana, puteți deconta doar cheltuielile oferite de unitățile de alimentație publica.
Cei care fac naveta , eu am 66 dus întors, m am mutat la cerere pot primi bani pt naveta???…
Buna seara! Doresc sa stiu daca vor putea beneficia de cheltuieli de transport si polițiștii care sau mutat la cerere.