Ce sume vor primi polițiștii pentru decontarea cheltuielilor de transport

Marți, 02.06.2020, va avea loc ședința Comisiei de Dialog Social din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care va avea pe ordinea de zi proiectul de Hotărâre de Guvern privind drepturile de transport pe teritoriul național ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, act normativ care va abroga actuala Hotărâre de Guvern  nr.1292/2003 privind drepturile de transport ale poliţiştilor, elevilor şi studenţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor  și care va aduce schimbări în modul de decontare a cheltuielilor de transport.

Polițiștii care se deplasează zilnic la și de la locul de muncă, în limita a 70 de km vor avea dreptul lunar, conform noii prevederi, la acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare stabilită prin aplicarea procentelor corespunzătoare distanțelor kilometrice, din tabel, la salariul de bază minim brut garantat în plată, după cum urmează:

               0-10 km                                     7%
              11-20 km                                   14%
             21-40 km                                   36%
             41-60 km                                   54%
             61-70 km                                   63%

Distanța prevăzută în tabel se determină cu ajutorul calculatorului de rute de la limita teritorial-administrativă a localității de domiciliu sau de reședință  până la locul de muncă, pe distanța cea mai scurtă,

De asemenea, polițiștii vor avea dreptul, anual, la acordarea contravalorii transportului pentru efectuarea concediului de odihnă sub forma unei sume forfetare, în procent de 25% din salariul de bază minim garantat în plată. În actuala hotărâre de guvern, polițiștilor li se decontează transportul pentru efectuarea concediului de odihnă  în funcție de distanța față de destinație.

Mai mult de atât, dacă pe timpul delegării/detașării, perioada expiră în ziua de vineri sau într-o zi în care precede o sărbătoare legală sau o zi nelucrătoare, iar polițistul rămâne în acea localitate în interes personal, acestuia i se decontează și costul transportului la înapoiere dacă acesta se efectuează în/până în prima zi lucrătoare.

În termen de maxim 90 zile de la intrarea în vigoare a acestei hotărâri de guvern, vor fi emise și normele de aplicare, respectiv ordin al ministrului afacerilor interne. Actul normativ va intra în vigoare începând cu 01.01.2021.Menționăm că actuala legislație privind decontarea transportului pentru polițiști conține o serie de neclarități care sunt în defavoarea polițiștilor, fapt pentru care vă solicităm să ne transmiteți fie pe email, sindicateuropol@gmail.com, fie direct pe pagina de facebook Sindicat Europol, propunerile voastre cu privire la problemele pe care le-ati întâmpinat la decontarea cheltuielilor de transport.

CITEȘTE AICI PROIECTUL de HOTĂRÂRE de GUVERN

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Ce sume vor primi polițiștii pentru decontarea cheltuielilor de transport

Distribuie

20 de răspunsuri

    1. Personalul civil contractual din MAI beneficiază de decontare a transportului in concediul de odihna?

  1. Pentru polițiștii mutați la cerere se schimbă ceva? Din câte văd nu se schimbă nimic adică nu primesc nimic….

  2. propun sa se revina la vechea reglementare, respectiv distanta oficiala intre localitati ( din primarie in primarie). de la limita de localitate e furt pe fata, unii mai au 5-10 km pana acolo…sau, daca se vrea, sa se calculeze dupa adresa din buletin.

  3. Poate se vor acorda aceste drepturi si celor care s au mutat la cerere, astfel eliminandu se aceasta inechitate care este in prezent

  4. “În termen de maxim 90 zile de la intrarea în vigoare a acestei hotărâri de guvern, vor fi emise și normele de aplicare, respectiv ordin al ministrului afacerilor interne. Actul normativ va intra în vigoare începând cu 01.01.2021”.
    A intrat în vigoare?

Dă-i un răspuns lui Anonim Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută