Ce se va întâmpla cu legea pensiilor militare de stat ?

La data de 05.02.2019, a fost înregistrat la secretariatul Senatului propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.223 din 24 iulie 2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin această propunere, Brăiloiu Tit-Liviu – senatorul  PSD în calitate de inițiator, a justificat această modificare, cum singur precizează în expunerea de motive, că: ”…au apărut reacții negative în presă și în societate deoarece unii polițiști s-au pensionat la 40 de ani”.

Pe această cale ținem să-l anunțăm pe domnul senator faptul că cele 2-3 cazuri, tot ale pilelor din zona politică, care s-au pensionat la vârste „fragede” au avut la bază restructurări sau reorganizări ale unor structuri interne prin care au jonglat cu sistemul. Iar în aceste cazuri vorbim strict de „preaînstelați” și „jmecheri” care au ajuns să își treacă în mod fals sporuri pentru ore de noapte efectuate prin minister, sau spor pentru că au venit sâmbăta și duminica la birou. Însă aceste excepții nu trebuie să se răsfrângă asupra celor din stradă.

Odată ajunsă în Senat ca primă cameră sesizată, această propunere a fost trimisă către comisiile de specialitate pentru avizare și observăm  faptul că părerile sunt împărțite. Guvernul nu susține această inițiativă, Comisia pentru muncă și protecție socială a dat un aviz negativ, iar Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a adoptat un raport suplimentar cu propuneri de modificare a legii pensiilor militare, nefiind de acord cu propunerea senatorului, în forma inițială.

În aceste zile, inițiativa legislativă de modificare a Legii 223 a ajuns la Camera Deputaților, aceasta fiind și camera decizională pe aspectele sesizate, intrând în linie dreaptă pentru votul final.

În perioada imediat următoare, liderii organizației noastre sindicale, împreună cu reprezentanții Federației PUBLISIND și a Blocului Național Sindical la care suntem afiliați, au întreprins o serie de acțiuni de conștientizare a consecințelor acestor modificări, având la bază date statistice referitoare la speranța de viață a polițiștilor, dar și cu privire la starea de sănătate precară a celor din activitate, fiind înregistrați peste 50% din polițiști cu probleme medicale.

În dorința de a stopa un așa zis ”fenomen” al pensionărilor timpurii din poliție, există posibilitatea ca inițiatorii să obțină și reversul medaliei, în sensul că, dacă propunerea legislativă va trece și de Cameră în această formă, există aproximativ 9.000 de polițiști care stau în „stand by” cu dosarele de pensionare pregătite, pentru a beneficia de condițiile legii actuale.

Așadar, trebuie ne poziționăm ferm împotriva acestei inițiative și cerem Guvernului și Parlamentului să ia act despre deficitul enorm cu care se confruntă sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, unde sunt 20.000 de locuri vacante, și care este aproape de COLAPS.

Reprezentanții organizației noastre sindicale vor participa la dezbaterile ce vor avea loc la Camera Deputaților în cadrul comisiilor de specialitate sesizate pentru a susține și fundamenta respingerea acestor tentative care dezechilibrează grav sistemul de pensii militare.

Având în vedere că până la data de 13.06.2019 sunt așteptate observații de către Camera Deputaților, ne puțeți trimite propunerile dumneavoastră pe adresa de e-mail: sindicateuropol@gmail.com.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol.

Sindicatul EUROPOL: Ce se va întâmpla cu legea pensiilor militare de stat ?

Distribuie

6 răspunsuri

  1. Cei care au lucrat numai în operativ , nu mai pot lucra până la 50 de ani , discriminare față de cei care au ieșit la pensie , uzura care au acumulat-o în anii de operativ își spune cuvântul.

  2. Este clar…NIMENI …nu realizeaza cat de mult erodeaza aceasta meserie…daca eram cu 15 ani mai tanar…plecam la “capsuni”.

  3. In baza legilor actuale referitoare la pensiiile militare, aceasta categorie de oameni sunt categoric discriminati fata de pensionarii civili. Pensionarul civil are voe sa lucreze dupa pensionare inca citiva ani la stat si cit doreste la privat. Casele Judetene de Pensii recalculeaza pensiile acestora in fiecare an in functie de contributie. Eu lucrez, desii sunt pensionar, insa nimeni nu binevoieste de am-i recalcula anual pensia.Financiat nu este indiferent pentru mine daca suma calculata primesc anual sau peste 10 ani numai de la data depunerii cererii. Cum se poate sa ne sprijiniti si in acest fel.?

  4. Lucrurile sunt forte clare ,senatorul Tit Brailoiu doreste sa aruce la cosul de gunoi 6 ani din grupa speciala. In proiect scrie nu mai putin de 50 ani varsta de pensionare. Vine sa-i imbuneze tot prin acest proiect pe sefii sindicalistii deja iesiti la pensie cu actualizarea pensiilor de la 01.01.2020. Dar isi vor lua o mare teapa, actualizarea o sa o suspende pri o.g pentru ca nu sunt bani, iar noi activi vom ramane fara o parte din grupa de munca in conditii speciale. A venit momentul ca Europol sa arate ca se lupta cu adevarat pentru membrii de sindicat actuali si viitori.

  5. Dacă totuși va fi adoptată aceasta modificare a legii de CD cum se va face calculul pensiei?.Se vor lua în calcul 6 luni din ultimii 5 ani de activitate sau se va modifica și aceasta.

Dă-i un răspuns lui Ioan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută