După cum v-ați obișnuit, bătaia de joc la adresa polițiștilor nu e deplină, dacă nu e în formă continuată și cu repetare. Ei bine, asta face Guvernul Cîțu de când a venit la conducerea Executivului. A început cu înghețarea salariilor, a urmat cu simularea unor calcule pentru a tăia și din sporuri și a culminat cu intenția de suspendare a acordării voucherelor de vacanță/decontului serviciilor turistice. Iar ultima declarație de presă a domnului Cîțu cu privire la promisiunile pe care le-a făcut în campania electorală pot ajuta mult la stabilirea diagnosticului de care suferă:„Mărirea pensiilor cu 8% era în programul electoral, nu în programul de guvernare.”
În ședința de Guvern din 10 februarie, a fost discutată o nouă ordonanță care vine cu alte măsuri de austeritate, cu consecințe de destabilizeze a economiei și care va pune lacăt pe ușile multor antreprenori din industria turismului și horeca. Asistăm la o situație fără precedent când de la o săptămână la alta, Guvernul vine cu noi măsuri ce sărăcesc buzunarele românilor.
Conform celor declarate de premierul Cîțu în cadrul briefingului de presă: „În ceea ce privește voucherele de vacanță, pentru că am văzut această discuție în spațiul public: pe lângă faptul că sunt văzute ca un spor, venit suplimentar, în România, astăzi, au fost prelungite voucherele de vacanță emise în 2019 și cele din 2020, ceea ce înseamnă că în economie sunt vouchere de vacanță în valoare aproape 2,4 miliarde de lei, care nu au fost folosite. Pentru că, ştiţi foarte bine, pe de-o parte industria ne spune că anul trecut a fost închisă, deci nu puteau să fie folosite voucherele de vacanță, pe de altă parte, pentru că am dat voie să fie folosite anul acesta, deja sunt în circulație vouchere de vacanță în valoare de 2,4 miliarde de lei. De aceea, voucherele de vacanță care ar fi trebuit emise anul acesta vor fi emise anul viitor şi avem această economie la buget.”
Aceste declarații vin după ce la finalul lunii decembrie, în preambulul OUG 226/2020 emisă în ultima zi din an, același premier Cîțu, susținea necesitatea acordării voucherelor de vacanță/decontului pentru servicii turistice prin prisma beneficiul important pe care acestea îl aduc în economie: ”Acordarea, în perioada 1 iulie 2017 – 1 noiembrie 2020, a indemnizațiilor de vacanță sau a primelor de vacanță, după caz, sub forma voucherelor de vacanță, în valoare de 1450 lei s-a dovedit a fi o măsura cu efecte benefice asupra industriei turismului din România încurajând un număr de circa un milion de salariați români, din cadrul instituțiilor de stat sau al societăților în care statul este acționar unic sau majoritar, să-și petreacă concediile în țară. Această măsură a atenuat o parte din efectele negative ale pandemiei COVID 19 asupra sectorului turistic, cetățenii români posesori de vouchere de vacanță achiziționând pachete turistice în țară în perioadele în care structurile de primire turistice nu au avut activitatea suspendată. De altfel, un efect complementar al acestei măsuri a fost creșterea numărului de solicitări de autorizare a unităților de cazare. La nivel național, creșterea a fost de 10% comparativ cu anii precedenți.”
Mai mult, pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, regăsim „Scrisoarea cadru privind contextul macroeconomic, metodologia de elaborare a proiectelor de buget pe anul 2021 şi a estimărilor pentru anii 2022-2024, precum şi limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite”, document strategic emis de specialiștii care au prognozat evoluția bugetului, în cuprinsul căruia aceștia își asumă: „Acordarea în anul 2021 a voucherelor de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru personalul plătit din fonduri publice și prorogarea în anul 2022 a prevederilor referitoare la acordarea indemnizației de vacanță;”
Puteți constata astfel că, la nici o lună de la emiterea primei ordonanțe, OUG 226/2020, premierul Cîțu vrea să o modifice printr-o altă OUG, susținând de data aceasta că nu mai este o măsură bună pentru economie. Oare Cîțu este bipolar sau trădează faptul că de fapt există alții în spatele lui care îi dictează că trebuie să redirecționeze banii către grupurile de interese?!
Recomandăm polițiștilor, ca în aceste zile, până la momentul publicării OUG-ului care va suspenda pentru anul 2021 decontarea serviciilor turistice, să își acceseze zilele de concediu și să obțină facturi de la unitățile de cazare pentru a nu pierde suma de 1450 lei. De altfel, din documentarea realizată la nivelul unităților de poliție, putem să vă spunem că deja s-au decontat serviciile turistice pentru colegii care au depus cereri, pentru perioada 01 ianuarie 2021 – prezent.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului EUROPOL
15 răspunsuri
daca se prelungesc cele din 2019 si 2020 asta inseamna ca si politistii pot efectua decontarea serviciilor turistice pentru anii 2019 si 2020, in situatia in care nu am decontat, sau am facut.o partial?
Corect
sau politistii fiind mai „cu mot” nici de cele vechi (2019 si 2020) nu mai pot beneficia?
Sunt foarte Putin colegi care sa nu-și fi decontat 2019-2020
conteaza daca sunt putini sau multi? macar daca le taie, sa vedem si noi politistii ca puteam proceda ca restul categoriilor bugetare, adica sa decontam pt 2019 si 2020…
Și totuși, suma aferentă anului 2019 se mai poate deconta? Sau doar cea pentru 2020? Mulțumesc
Asadar pentru 2021, se poate deconta???? Pana emite OUG???
eu de exemplu in 2019 nu i.am folosit, iar in 2020 am folosit doar 1336 lei….deci daca cel de la Primaria Sadova poate folosi voucherele din anii precedenti in anul acesta, asa ar trebui sa pot face si eu, dar tinand cont ca sunt politist ma astept ca in Oug…sa scrie „cu exceptia politistilor….”
Eu am fost in co in prima jumatate a lunii ianuarie 2021. Am depus raport pt decontare servicii turistice la data de 25.01.2021, data la care nu cunosteam ca nu vor mai fi decontate. I.P.J se face ca ploua si nu vrea sa imi deconteze serviciile turistice. Beneficiez sau nu de decontare?
Beneficiezi de decontarea serviciilor turistice pentru ca au fost realizate înainte de 18.02 când a fost publicat în M.of. OUG-ul de modificare a OUG 226
Nu trebuie acceptata o asemenea tiranie! Până unde merge batjocura acestor pseudo conducători? Trebuie luate măsuri în consecință, nu așa firave, cum au fost luate până acum! Nu putem accepta și așa ceva, pentru că vor continua și cu alte așa zise măsuri salvatoare…
Bună ziua! Cum procedez în cazul în care nu am beneficiat de decontarea serviciilor din concediu pentru 2019? Pot sa aplic pentru anul în curs?
Bună ziua!
Să înțeleg că încă nu s-a emis OUG pe 2021? In principiu, as mai avea timp pentru a-mi deconta serviciile. Greșesc?
E corecta afirmația. Se poate solicita decontarea serviciilor turistice în perioada 01.01.2021-17.02.2021
Vă salut.
Am fost în concediu pe final de ianuarie!
Am depus toate documentele spre decontate in luna martie 2021! La salariul din luna aceasta, nu au fost virați banii ptr decont servicii turistice 2021, de ce?
Maine mă duc la financiar…