Ce riscă polițiștii care își fac datoria

Nu este pentru prima dată când un polițist primește amenințări din partea celor certați cu legea pentru că și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu conform jurământului depus, însă nu putem să nu ne întrebăm dacă o astfel de practică este pe cale de a deveni regulă în momentul în care instituțiile de aplicare a legii tratează cazurile de ultraj cu o lejeritate inacceptabilă.

Într-o astfel de situație se află unul dintre colegii noștri din cadrul IPJ Dâmbovița care în cursul anului 2020, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit în trafic un conducător auto pe care l-a sancționat contravențional pentru nerespectarea regulilor de circulație. Având în vedere că “demnitatea” conducătorului auto nu a putut suporta efectele aplicării legii, fiind și membru al unei grupări interlope cunoscute pentru apetența comiterii de infracțiuni cu violență, a recurs la amenințări voalate de genul “o să vorbim noi!” (Fișier audio)

După această întâmplare care nu i-a produs un sentiment de temere în mod explicit, întrucât polițiștii sunt obișnuiți să audă expresii de genul “Am să te dau afară din serviciu! “, “Am să te reclam! “, “Te voi dezbrăca eu!” etc, evenimentele s-au derulat astfel:

  • În data de 07.03.2020 conducătorul auto pe care l-a sancționat contravențional pentru încălcarea normelor rutiere l-a amenințat pe colegul nostru că împreună cu rudele sale că îl vor bate și îi vor distruge autoturismul;
  • La data de 27.03. 2020 în timp ce se deplasa cu autoturismul proprietate personală pe străzile din orașul Găești, a fost șicanat în trafic de către șoferul pe care îl amendase anterior, fiind nevoit să efectueze mai multe manevre pentru a evita o coliziune cu mașina acestuia, ocazie cu care l-a amenințat din nou spunându-i că “Lucrurile nu vor rămâne așa!”;
  • Cu altă ocazie fratele conducătorului auto, întâlnindu-se cu acesta i-a transmis că îl va bate dacă va continua să-i mai aplice amenzi fratelui său;
  • În data de 04.04.2020 o anvelopă a autoturismului colegului nostru a fost distrusă prin înțepare cu un obiect tăietor.

Având în vedere evoluția ascendentă a amenințărilor transmise de conducătorul auto și de rudele acestuia care au ajuns să se concretizeze efectiv, la nivelul IPJ Dâmbovița, respectiv Poliției Orașului Găești au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și distrugere, urmărirea penală fiind supravegheată de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești.

Deși în mod normal pentru astfel de fapte autorii ar fi trebuit să fie arestați preventiv, judecați și condamnați, cercetările au fost efectuate într-un mod care poate lăsa loc de interpretări oricărui cetățean de bună-credință, cu toate că amenințările cu bătaia adresate polițistului, distrugerea bunurilor aparținând acestuia cât și presiunea la care a fost supus au fost cât se poate de explicite.(Fișier audio)

Iar în cazul în care vă întrebați care a fost finalitatea cercetărilor efectuate la nivelul unității de parchet, în mod stupefiant, procurorul de caz a concluzionat că ultrajul comis asupra colegului nostru nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, iar în ceea ce privește distrugerea anvelopei autoturismului acestuia, procurorul a stabilit că infracțiunea nu există.

În ultimă instanță, colegul nostru a formulat plângere la Judecătoria Găești împotriva soluției de neurmărire/netrimitere în judecată dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, iar în perioada februarie-martie a anului 2021,  cât s-a judecat plângerea, acestuia i-a fost distrus din nou autoturismul proprietate personală, în două rânduri, însă constatând modalitatea în care sunt efectuate cercetările la nivelul unității de parchet a fost determinat să nu mai formuleze plângere împotriva autorilor, conștient fiind că și de această dată cel mai probabil, procurorul va clasa dosarul penal sub același motiv stupefiant:”fapta nu există”.

Cu ocazia judecării plângerii formulate de către polițistul ultragiat, instanța a stabilit, prin Încheierea cu nr. 126/19.03.2021 că: “argumentele care au fundamentat soluția de clasare sunt neîntemeiate. (…) Dacă procurorul avea dubii cu privire la situația de fapt, putea să se folosească de procedeele probatorii speciale prevăzute de codul de procedură penală și să suplimenteze probatoriul, așa cum era și firesc. Activitatea de urmărire penală este în sarcina procurorului și avea la dispoziție mijloace legale de a obține probe. (…) Procurorul nu a avut în vedere declarațiile martorilor. (….) Înlăturarea probelor trebuia să se facă motivat, iar în cazul de față, declarațiile martorilor susțin plângerile persoanei vătămate. (…) Modul de operare a fost unul care denotă un pericol deosebit.”

Din Încheierea Judecătoriei Găești nu putem decât să observăm existența unei duble măsuri, precum și a unui interes extrem de redus în ceea ce privește cercetarea celor care îi ultragiază pe polițiști, în contextul în care în Sighetu Marmației, în decurs de o săptămână, o persoană a fost reținută și ulterior arestată preventiv pentru 30 de zile întrucât și-a permis să amenințe un judecător prin intermediul unui document ce a fost transmis prin fax.(Vezi aici)

Vom fi alături de colegul nostru din cadrul IPJ Dâmbovița și vom urmări îndeaproape modul în care va evolua procesul penal.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

Sindicatul EUROPOL: Ce riscă polițiștii care își fac datoria

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută